Cardinalul Mario Zenari: Prea multe armate străine se bat pentru Siria (II)

03.07.2017, Roma (Catholica) - Cardinalul Mario Zenari este Nunțiu în Siria de opt ani; din când în când vine la Roma și îi prezintă Papei situația. Gândul său rămâne în mod constant la țara sfâșiată din care vine, la oamenii obișnuiți care au rămas prinși în cea mai gravă catastrofă umanitară de la al doilea război mondial încoace, conform definiției ONU. Se vorbește despre 400.000 de victime ale războiului din Siria, dar mult mai mulți, a explicat el, sunt cei morți datorită lipsei de îngrijiri, pentru că spitalele, structurile sanitare, personalul medical, totul a fost pierdut și distrus. Vă oferim a doua parte a unui interviu dat de el pentru Vatican Insider, publicat pe ITRC.ro în traducerea pr. dr. Mihai Pătrașcu.

– S-a vorbit mult despre comunitățile creștine, care au avut aceeași soartă cu restul sirienilor, dar care este situația lor?

– Este greu să avem statistici precise, dar se calculează că circa jumătate din populația creștină a părăsit țara în acești ani. Înainte de conflict erau 5-6% din populație; la Alep erau 150.000, acum au rămas 40.000. Și dispariția creștinilor este o altă realitate care ne face să reflectăm, pentru că au o mentalitate universalistă, spun mereu că sunt o fereastră deschisă spre lume, și aceasta este o sărăcire a societății, nu numai a Bisericii; am avut importante contribuții ale creștinilor în Siria în domeniul literaturii, al artei. Dar și în domeniul politic, gândiți-vă că în 1948-1950 primul ministru sirian era Fares Khoury, o mare personalitate (primul ministru al independenței), creștinii au avut mereu un rol important.

– Din punct de vedere diplomatic suntem la o împotmolire completă sau se mișcă ceva?

– Unicul fapt nou este acest acord de la Astana (Kazahstan), dar atinge în mod esențial aspectele militare; cu acest acord au fost definite patru zone de ne-escaladare, este un acord patronat de Rusia, Iran și Turcia, ar părea ceva care ar putea să aibă o semnificație pentru Siria. Pentru că prima problemă acum este de a face să tacă armele și să vină convoaiele umanitare.

– Ajutoarele internaționale nu pot deci trece încă din cauza conflictului?

– Dacă vă uitați la statistici veți vedea că există circa 5 milioane de persoane care trăiesc în zone cu acces dificil din cauza ciocnirilor armate, dintre care 620.000 trăiesc în zone asediate. „Acordul de la Astana” (4 mai) este ceva nou față de „încetările focului” niciodată aplicate. Apoi trebuie văzut dacă acordul intră în funcție, pentru că diavolul se cuibărește în detalii și de exemplu este problema grupurilor considerate teroriste – care nu intră în acord – de unii și nu de alții și așa mai departe.

– Până în urmă cu câțiva ani, conflictul cheie din Orientul Mijlociu era considerat cel israeliano-palestinian, astăzi nu pare cu adevărat să mai fie așa. Pe baza experienței dumneavoastră, cum evaluați această schimbare?

– Totul este în fierbere. Repet: problema Siriei, a Irakului și a Yemenului este de a reuși să își dea mâna ca să se întâlnească unele țări din zonă, atunci problemele în mare parte ar fi rezolvate. Apoi sunt alte ingrediente, există conflictul israeliano-palestinian care este mereu acolo, s-a adăugat conflictul dintre Turcia și curzi, dar fondul chestiunii rămâne ceea ce spuneam la început.

– Ce puteți spune despre situația de la Damasc?

– La Damasc sunt contraste enorme; dacă dumneavoastră veniți joi seara care este sâmbăta noastră, aproape de Nunțiatură, există o anumită viață, există cafenele; dar Damascul este puțin special, există angajați guvernamentali, studenți, se aud trecând avioanele de vânătoare care merg să bombardeze și unele cartiere din Damasc, cum ar fi Jobar, Ghouta. Capitala este o excepție. Însă nu tot orașul este așa. Există Damascul popular unde oamenii strâng cureaua, în afară de aceasta anumite zile par normale, apoi plouă o lovitură de artilerie.

În urmă cu trei ani un proiectil de acest tip a lovit Nunțiatura la ora 6.30. Am văzut persoane murind în spatele Nunțiaturii, sunt lovituri care cad în mod nediscriminat, am văzut prieteni murind, am mers imediat în spitale de mai multe ori. Atâția copii au fost loviți în timp ce mergeau la școală, mulți dintre ei rămân răniți, amputați; aceste schije sunt teribile pentru persoane, atâția au rămas cu picioarele amputate. În urmă cu o lună a explodat o bombă în fața Nunțiaturii și două tinere au murit pe loc, una dintre ele era fiica unor persoane pe care le cunosc. Și vorbim despre Damasc și nu despre zone unde cad bombele.

– În fața la toate acestea există inițiative promovate de Biserică pentru a alina suferințele populației?

– Există trei spitale catolice care sunt active, apreciate, și sunt acolo de circa 110 ani. Dar sunt constrânse uneori să închidă pentru că oamenii nu mai au asistență de prevederi sociale, nu au nici măcar un bănuț pentru a contribui la îngrijiri, și spitalul trebuie să plătească energia electrică aflată la prețuri foarte mari, trebuie să plătească motorina iarna, care are și ea costuri enorme, și atunci încercăm să facem un plan de adunare de fonduri în așa fel încât aceste spitale să fie deschise gratuit și pentru cel care este sărac și bolnav.

– Din partea instituțiilor catolice și ecleziale nu poate exista un ajutor pentru a găsi aceste fonduri atât de vitale?

– Am început în urmă cu câteva luni să adunăm finanțări și am întâlnit un anumit interes pentru că acolo merg bolnavi săraci; dincolo de faptul că se numește Petru sau Mohamed, cel care se prezintă la aceste spitale este sărac și este îngrijit, astfel am început să adunăm bani. Câteva Conferințe Episcopale au răspuns. Apoi sunt entități și instituții legate și de Sfântul Scaun care au contribuit, acum nu vreau să le nominalizez, risc să uit vreuna. Gândiți-vă că peste jumătate din spitalele din Siria sunt nefolosibile.

– Aceste spitale catolice unde se află?

– Două în Damasc și unul în Alep, costurile sunt enorme, trebuie plătiți și medicii. În orice caz, Biserica Catolică, în 2016, cu diferitele sale entități, asociații, cu Caritas-urile, a contribuit cu 200 de milioane de dolari la diferite proiecte de ajutor pentru populație, pentru copii, pentru cei mai nevoiași. A se ține cont că cel puțin 13,5 milioane de sirieni au nevoie de asistență alimentară și pentru 7 milioane dintre ei această problemă este deosebit de gravă. Dar la fel de important, spun aceasta mereu, este ca preoții, surorile, călugării să rămână în țară, prezența lor este un semn foarte important pentru toți, creștini și musulmani.