Membru ASTRU Cluj finalist în concursul de scurtmetraje al IMCS Pax Romana

12.07.2017, Cluj (Catholica) - În luna aprilie IMCS Pax Romana a propus membrilor săi să se implice în a doua fază a campaniei lor pentru un stil de viață sustenabil, campanie ce are la bază obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și doctrina socială a Bisericii Catolice (enciclica „Laudato Si”). A doua fază a presupus intrarea într-o competiție de scurtmetraje a tinerilor doritori să împărtășească cu lumea întreagă povestea unei cauze surprinse de ei în cadre video. Între cei trei finaliști la această competiție, marți, 11 iulie 2017, a fost anunțat și un tânăr din România: Paul Sopon, din ASTRU Cluj.
Singurul criteriu pentru a intra în competiție, citim într-un material apărut pe Cluj.ASTRU.ro, a fost apartenența la o organizație membră a IMCS, competiția fiind deschisă membrilor din 80 de țări din întreaga lume. Totodată tinerii au fost rugați ca scurtmetrajele lor să surprindă una dintre cele 11 teme pe care se centrează campania: 1. Redu consumul de electricitate! 2. Prioritizează deplasarea cu mijloace de transport în comun! 3. Redu consumul de carne și a produselor animale! 4. Împarte mai des, folosește mai puțin individual și mai mult în mod colectiv! 5. Folosește bicicleta! 6. Creează o zonă fără plastic! 7. Renunță la utilizarea combustibililor fosili! 8. Prepară-ți singur mesele proprii! 9. Redu risipa alimentară! 10. Cumpără alimente locale! 11. Acționează acum pentru mediul înconjurător!
Din partea ASTRU Cluj singurul concurent care a ales să se înscrie în competiție este Paul Sopon, în prezent director economic în Consiliul de Conducere al Asociației. Paul a mai participat la activități și sesiuni de lucru la nivel european organizate de coordonarea regională europeană a IMCS (JECI-MIEC European Coordination). În scurtmetrajul realizat a optat pentru tema „Acționează acum pentru mediul înconjurător”, subliniind atât importanța colectării selective a deșeurilor, cât și importanța plasării acestora în spațiile/coșurile special amenajate în acest sens, arătând astfel grija față de creație, respectul față de natură și generațiile care ne succed. Proiectul său video se intitulează „Save Me!” – Planet Earth.
În urma jurizării scurmetrajelor intrate în competiție, șase dintre acestea au fost alese în semifinale. Cei trei finaliști au fost anunțați în data de 11 iulie, printre care se află și cel din partea ASTRU Cluj. Paul a declarat: „Aștept cu nerăbdare data de 8 septembrie, când în Foglia, Italia, voi avea ocazia să văd filmul meu proiectat în cadrul Festivalului de scurtmetraje al IMCS «Change for Planet Short Film Festival» și voi afla totodată pe ce loc se află filmul meu în top 3. După cum vedeți, a contat mai mult dorința de a participa și dedicarea, decât profesionalismul și expunerea ideii într-un mod ce ar fi necesitat de zece ori timpul și resursele pe care eu le-am avut la dispoziție . Vă invit să îndrăzniți să ieșiți și voi din zona de confort și să aveți curajul să credeți că puteți realiza multe prin dedicarea voastră în ceea ce faceți! Și, bineînțeles, cu ajutorul Domnului!”
IMCS Pax Romana este Mișcarea Internațională a Studenților Catolici, care reunește peste 80 de federații, asociații și mișcări naționale diferite ale studenților catolici și a studenților din învățământul superior din șase regiuni. Începând cu 1921, când a fost fondat sub numele de Pax Romana, cu scopul de a promova pacea și justiția la nivel mondial, IMCS a contribuit la formarea holistică a studenților din întreaga lume. În calitate de mișcare a studenților catolici, misiunea principală a IMCS este evanghelizarea mediilor studențești. Studenții sunt încurajați să își trăiască credința prin implicarea în societate, la nivel local, național și internațional. ASTRU Cluj este membră în această structură încă de la înființarea sa ca asociație studențească.
