Papa Francisc: Iertarea este primul pas spre a pune capăt violenței
09.09.2017, Villavicencio (Catholica) - Papa Francisc a spus vineri, 8 septembrie 2017, poporului columbian că deși nu este ușor, ei trebuie să renunțe la mânia cauzată de anii de suferințe dureroase și să întrerupă ciclul violenței printr-un proces de iertare autentică. „Violența conduce la mai multă violență, ura la mai multă ură, moartea la mai multă moarte. Trebuie să întrerupem acest ciclu ce pare inevitabil. Acest lucru este posibil doar prin iertare și reconciliere.”
Sfântul Părinte a vorbit în cadrul unei întâlniri de rugăciune pentru reconciliere națională, în Villavicencio, ca parte a vizitei sale în Columbia, din 6-11 septembrie. Călătoria este în mare parte rezultatul continuului proces de pace din țară, între guvern și cea mai mare grupare de gherilă din Columbia, Forțele Armare Revoluționare din Columbia (FARC). După mai bine de șase decenii de conflict, un acord de pace a fost încheiat în cele din urmă în august 2016, reducând intensitatea unui conflict care, începând din 1964, a lăsat 260.000 de persoane moarte și un număr estimativ de 7 milioane de deportați.
Arhiepiscopul Oscar Urbina Ortega de Villavicencio l-a salutat pe Papa, oferind propria sa scurtă reflecție despre nevoia de reconciliere. „Nu putem avea o adevărată convertire a inimii care să nu aibă și rezonanță socială și politică. Deoarece această reconciliere este oferită tuturor”. Reconcilierea în cadrul poporului columbian „este un proces, nu doar un țel sau o stare perfectă. „Căutarea și efortul constant de a ne asculta unii pe alții, de a ne ierta unii pe alții și de a încerca din nou vor constitui baza pentru a genera o cultură a fraternității”, a spus Arhiepiscopul Urbina, rugându-se ca Dumnezeu să le dea „o sămânță rodnică pentru ca pomul iertării, dreptății, reconcilierii și păcii să înflorească pe acest pământ”.
Papa Francisc a ascultat apoi patru mărturii ale unor victime ale violenței, inclusiv ale unor foști luptători ai grupărilor paramilitare. Prima mărturie a fost dată de Juan Carlos Murcia Perdomo, care a făcut timp de 12 ani parte din FARC. După ce a fost recrutat la vârsta de 16 ani, și-a pierdut mâna stângă lucrând cu explozive. A urcat apoi în rang și a fost numit comandant al propriei sale trupe militare, dar în același timp s-a simțit folosit și a simțit o puternică nostalgie după acasă, încetul cu încetul înțelegând că violența nu este calea bună. A ieșit din FARC și mai apoi a înființat o fundație dedicată sportului, în încercarea de a oferi tinerilor o alternativă la droguri și violență.
Deisy Sanchez Rey, care la vârsta de 16 ani a fost recrutată de fratele ei într-un grup paramilitar și de trafic de droguri, a relatat că a fost în cele din urmă arestată și, după doi ani în închisoare, a dorit să își schimbe viața. A început să meargă la Liturghie și să studieze psihologia, și acum oferă consiliere victimelor drogurilor și violenței. A treia mărturie a fost dată de Luz Dary Landazury, victima unei explozii declanșate de forțele de gherilă. Ea și fiica ei au suferit mai multe răni, dar în ciuda furiei ei, a înțeles în cele din urmă că ura va conduce doar la mai multă violență, așa că a început să viziteze alte victime pentru a le ajuta să învețe să renunțe la mânia lor și să meargă mai departe în viețile lor.
Mărturia finală a fost dată de Pastora Mira Garcia, al cărei tată a fost ucis de trupele de gherilă pe când ea avea doar 6 ani. Și-a pierdut și primul soț, fiica și fiul din cauza acestei violențe. Cu toate acestea, cu ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, a reușit nu doar să lucreze cu alte familii care au experimentat pierderi similare, ci a și ajuns, în diferite momente, să aibă grijă atât de ucigașul tatălui ei, bolnav și abandonat, cât și de ucigașul fiului ei, rănit. În discursul său după mărturii, Papa Francisc a spus: „Purtați în inimile și în trupurile voastre semnele memoriei recente, vii, a poporului vostru care este marcat de evenimente tragice, dar și plin de acte eroice, mare umanitate și nobile valori spirituale de credință și speranță”.
Columbia a devenit din păcate „un pământ udat de sângele a mii de victime nevinovate și de durerea sfâșietoare a familiilor și prietenilor lor”; aceste răni „ne afectează pe toți, deoarece fiecare act de violență comis împotriva unei ființe umane este o rană în trupul omenirii”. Papa a spus că nu a venit să vorbească, ci mai degrabă „să fiu aproape de voi și să vă văd personal, să vă ascult și să îmi deschid inima față de mărturia voastră de viață și credință. Și dacă îmi permiteți, doresc de asemenea să vă îmbrățișez și să plâng cu voi”. „Doresc să ne rugăm împreună și să ne iertăm unii pe alții – și eu trebuie să cer iertare – pentru ca, împreună, să putem privi și merge înainte în credință și speranță”.
„Îți mulțumesc, Doamne, pentru mărturia celor care au produs suferințe și care au cerut iertare; pentru mărturia celor care au suferit pe nedrept și care au iertat”, a spus Papa, adăugând că „acest lucru este posibil doar cu ajutorul și prezența Ta”. „În cele din urmă, într-un fel sau altul, suntem cu toții victime, nevinovate sau vinovate, dar cu toții victime. Suntem cu toții uniți în această pierdere a umanității care înseamnă violență și moarte”. „Există și speranță pentru cei care au greșit; nu este totul pierdut”; cu toții trebuie să „ne aducem o contribuție pozitivă la vindecarea societății noastre care a fost rănită de violență”.
„Chiar și atunci când conflictele, violența și sentimentele de răzbunare rămân, să nu împiedicăm dreptatea și milostivirea să îmbrățișeze istoria dureroasă a Columbiei. Să vindecăm această durere și să primim orice persoană care a comis ofense, care își recunoaște greșelile, se căiește și dorește cu adevărat să remedieze lucrurile, contribuind astfel la construirea unei noi ordini în care să strălucească dreptatea și pacea”. Papa Francisc și-a încheiat discursul oferind perspectiva sa ca „frate și părinte”, spunând Columbiei să își deschidă inima „ca Popor al lui Dumnezeu și să nu se teamă de adevăr și dreptate”. A condus apoi rugăciunea pentru pace: „Doamne, fă-mă un instrument al păcii tale”, o rugăciune atribuită adesea Sf. Francisc de Assisi, și apoi Bucură-te, Marie.
