Papa Francisc: Luptați împotriva mafiei începând cu instrumentele politice
22.09.2017, Vatican (Catholica) - Într-o întâlnire de joi cu comisia parlamentară italiană anti-mafia, Papa Francisc a afirmat că dezmembrarea mafiei începe cu angajamentul politic pentru dreptate socială și reformă economică. Pontiful a spus pe 21 septembrie că corupția „are o natură contagioasă și parazită, deoarece nu hrănește, ci ia și înrobește”. Întâlnirea a avut loc în a 27-a comemorare a morții servului lui Dumnezeu Rosario Livatino, procuror într-un tribunal italian, ucis de mafia pentru că lupta împotriva corupției.
Numit „martir al dreptății” de Papa Ioan Paul al II-lea, procurorul italian a fost lăudat de Papa Francisc, alături de alți doi judecători: Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, ambii uciși în 1992. Criticile Papei împotriva mafiei au ajuns titluri de presă în 2014. Atunci a spus că membrii ei sunt „excomunicați”, ceea ce nu era o afirmație canonică ci o chemare la convertire. Lupta împotriva mafiei și a crimei organizate este esențială, a afirmat Pontiful joi, în special „pentru că fură bunul comun, luându-le oamenilor speranța și demnitatea”. Dar lupta se extinde dincolo de mafie, la organizațiile corupte ce trebuie de asemenea redobândite și transformate – iar pentru aceasta este nevoie de angajament la nivel economic și politic.
În primul rând trebuie politici autentice, care sunt o formă importantă de caritate, putând conlucra „pentru a asigura un viitor de speranță și pentru a promova demnitatea fiecărei persoane”. În al doilea rând, reforma economică trebuie astfel făcută încât să elimine sistemele care măresc inegalitatea și sărăcia. Pontiful a avertizat că organizațiile corupte slujesc o structură socială alternativă, care își fixează rădăcinile în zonele unde lipsesc justiția și drepturile omului. Corupția, a spus el, „găsește mereu o cale să se justifice, prezentându-se ca fiind starea ‘normală'”.
Anul acesta, într-un alt context, Sfântul Părinte și-a exprimat îngrijorarea că grupurile criminale folosesc slăbiciunile economice, sociale și politice ca „teren fertil pentru a-și dezvolta proiectele deplorabile”. „Banii din afaceri murdare și din crimele mafiei sunt bani însângerați”, a afirmat el. Aceste organizații criminale, ale căror membri adesea pretind că trăiesc o viață creștină, continuând totuși crimele oribile, provoacă o „rană socială”.
