Ottavio de Bertolis: Izvoarele biblice ale spiritualității Inimii Preasfinte a lui Isus
18.10.2017, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Izvoarele biblice ale spiritualității Inimii Preasfinte a lui Isus, scrisă de Ottavio de Bertolis și tradusă în limba română de pr. dr. George Marius Nicoară. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în format 14×20, are 66 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. Iată prezentarea pe care o semnează chiar autorul.
Mărturisesc, încă de la început, că doresc să reflectăm asupra fundamentelor biblice ale spiritualității sfintei Inimi. Așa cum observați, prin aceste cuvinte reiau învățătura părintelui Charles Bernard, care vorbea despre „spiritualitatea” Preasfintei Inimi, și nu despre „devoțiune”; de fapt, ultimul cuvânt, cu toate că este foarte bogat și foarte prezent în tradiția noastră, are în limbajul curent un înțeles aproape inferior, dacă nu chiar peiorativ, indicând ceva opțional, ca o cireașă de pe tort, care poate să fie sau să nu fie și, în final, este totuna dacă este sau nu este.
Cuvântul „devoțiune”, în limbajul curent, a dobândit, în afară de aceasta, o conotație neimportantă, indicând, implicit, un context mediocru, lipsit de capacități intelectuale și de perspective umane largi, o mentalitate „de prunci”, nu în sensul evanghelic al cuvântului. În mod evident, în gândirea Sfântului Toma de Aquino, acest cuvânt nu are deloc acest înțeles, ci are înțelesul unei tensiuni existențiale a minții, a sufletului și a trupului, îndrumate total spre Dumnezeu; totuși, este nevoie să ținem cont de limbajul actual și din acest motiv vom folosi cuvântul „spiritualitate” a Preasfintei Inimi, și nu „devoțiune”.
Preasfânta Inimă, simbolul și spiritualitatea ei văzută ca pe o fațetă subtilă de la care se ajunge la inteligența profundă a Scripturilor. De fapt, fiecare întâlnire a noastră cu Isus devine o întâlnire cu Inima celui despre care vorbesc Scripturile. Putem, prin urmare, să ne întrebăm, în meditația noastră zilnică, precum și la Sfânta Liturghie sau în Liturgia Orelor: „Ce anume dorește Isus să îmi spună prin această lectură, prin acest psalm, prin această pagină a Vechiului Testament sau prin afirmația lui Paul sau a lui Ioan?” Deoarece, de fapt, este mereu el și numai el cel care vorbește prin intermediul profeților, al apostolilor și al evangheliștilor. Putem să privim în altă cheie întreaga Sfântă Scriptură, ca fiind un imens mozaic, o multitudine de cărți de vizită pe care se pictează un chip, însuși Isus, pe care îl contemplăm în Preasfânta lui Umanitate, în ceea ce a făcut sau dorise să facă și în ceea ce suferise și dorise să sufere pentru noi.
Toate rândurile Sfintei Scripturi, direct sau indirect, prin culori mai vii (cum transpare în mod special în contemplarea pătimirii, care este apogeul manifestării Preasfintei Inimi a lui Cristos) sau în culori mai pale (cum se observă în unele pagini din Vechiul Testament, acolo unde anunțul lui Cristos este ușor umbrit de cuvântul textului), îl manifestă pe Isus Cristos, iar persoana lui îi descoperă Inima. Prin urmare, spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Cristos este, înainte de toate, o metodă și un stil de rugăciune, care se construiește zi după zi prin rugăciune perseverentă și zilnică. Alături de meditație, față de ceea ce Isus spune sau îmi spune, în funcție de cuvintele folosite, va urma, negreșit, răspunsul nostru, rugăciunea din interiorul lectio divina, și anume „ceea ce eu îi spun sau îi cer”, în „a vorbi cu el așa cum un prieten vorbește altui prieten”.
Aici se adeverește spusa aceea: „inimă la inimă”, adică sincer și cu încredere, încrezător și abandonat, prin care Papa Benedict al XVI-lea ne arată că este semnul întâlnirii noastre cu Dumnezeu. În acest loc se găsește întâlnirea cu el, ce se prelungește dincolo de Cuvânt, în special la Sfânta Liturghie și în adorarea Preasfântului Sacrament: Cuvântul ce nu este numai Cuvânt, ci și pâine. Prin el, darul și cel care se dăruiește sunt același lucru, iar Persoana, cunoscută, adorată, celebrată și contemplată de noi, este prezentă în mod real. Spiritualitatea Preasfintei Inimi nu poate să nu țintească spre Euharistie și spre adorația ei, acolo unde Isus este prezent în mod real: în special prin rugăciunea „orei sfinte”, pe care, personal, o consider cea mai sigură cale de a ajunge la o întâlnire personală cu Preasfânta Inimă a lui Cristos.
Imagini
