Papa Francisc: La Liturghie este nevoie de tăcere, nu de discuții

15.11.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 15 noiembrie 2017, Papa Francisc a vorbit despre obiceiul des întâlnit de a sta de vorbă cu cei din jurul nostru înainte de Liturghie, subliniind că acesta este un timp pentru rugăciune în tăcere, când ne pregătim inimile pentru o întâlnire cu Domnul. „Când mergem la Liturghie, poate că ajungem cu cinci minute înainte și începem să discutăm cu acesta care este lângă noi. Dar nu este momentul de a discuta: este momentul tăcerii pentru a ne pregăti la dialog. Este momentul de a ne reculege în inimă pentru a ne pregăti la întâlnirea cu Isus.”

Continuând noua sa serie de cateheze despre Sfânta Liturghie, Papa a reamintit ce a spus la cateheza sa din săptămâna anterioară, că Liturghia nu este un spectacol, ci un loc în care îl întâlnim pe Domnul. În această întâlnire, „tăcerea ne pregătește și ne însoțește”. Dar pentru a înțelege cu adevărat aceasta, mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea: Ce este rugăciunea? „Ea este înainte de toate dialog, relație personală cu Dumnezeu. Și omul a fost creat ca ființă în relație personală cu Dumnezeu, care își are realizarea deplină în mod solemn în întâlnirea cu Creatorul său. Drumul vieții este spre întâlnirea definitivă cu Domnul.”

Și în rugăciune, ca în orice dialog, este nevoie de momente de tăcere, „împreună cu Isus”. Aceasta pentru că „din tăcerea misterioasă a lui Dumnezeu provine Cuvântul Său care răsună în inima noastră”. Pontiful a explicat că a ne ruga nu este ceva dificil, este ceva ce însuși Isus ne-a învățat cum să facem înainte de toate prin exemplul Său, când „se retrage în locuri singuratice ca să se roage; discipolii, văzând această relație intimă a Sa cu Tatăl, simt dorința de a putea participa la ea și îi cer: ‘Doamne, învață-ne să ne rugăm’… Isus răspunde că primul lucru necesar pentru a ne ruga este să știm să spunem ‘Tată’… adică să ne punem în prezența Sa cu încredere filială”.

Pentru a putea învăța să ne rugăm, „trebuie să recunoaștem cu umilință că avem nevoie să fim instruiți și să spunem cu simplitate: Doamne, învață-mă să mă rog!” „Pentru a intra în împărăția cerurilor este necesar să ne facem mici precum copiii. În sensul că pruncii știu să se încreadă, știu că se va îngriji cineva de ei, de ceea ce vor mânca, cu ce se vor îmbrăca și așa mai departe. Aceasta este prima atitudine: încredere, precum copilul față de părinți; a ști că Dumnezeu își amintește de tine, se îngrijește de tine, de tine, de mine, de toți.”

A doua predispoziție despre care a vorbit Papa, „și ea proprie copiilor, este să ne lăsăm surprinși. Copilul pune mereu mii de întrebări pentru că dorește să descopere lumea; și se uimește chiar și de lucruri mici pentru că totul este nou pentru el. Pentru a intra în împărăția cerurilor trebuie să ne lăsăm uimiți. În relația noastră cu Domnul, în rugăciune – întreb – ne lăsăm uimiți sau credem că rugăciunea înseamnă a vorbi cu Dumnezeu așa cum fac papagalii? Nu, înseamnă a avea încredere și a deschide inima pentru a ne lăsa uimiți. Ne lăsăm surprinși de Dumnezeu care este mereu Dumnezeul surprizelor? Pentru că întâlnirea cu Domnul este mereu o întâlnire vie, nu este o întâlnire de muzeu.”

„Domnul ne surprinde arătându-ne că El ne iubește și în slăbiciunile noastre. ‘Isus Cristos… este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi’. Acest dar, izvor de adevărată mângâiere… este o adevărată mângâiere, este un dar care ne este dat prin Euharistie, acel ospăț de nuntă în care Mirele întâlnește fragilitatea noastră. Pot spune că atunci când primesc Împărtășania la Liturghie, Domnul întâlnește fragilitatea mea? Da!… Domnul întâlnește fragilitatea noastră pentru a ne duce din nou la prima noastră chemare: aceea de a fi chip și asemănare a lui Dumnezeu. Acesta este ambientul Euharistiei, aceasta este rugăciunea.”