A trecut la Domnul pr. Eugen Blăjuț sr. OFMConv
31.01.2018, Iași (Catholica) - Marți, 30 ianuarie 2018, în jurul orei 8.30, în conventul franciscan din Galați, pr. Eugen Blăjuț (senior) OFMConv a plecat în casa Tatălui ceresc, după câteva zile de suferință în care starea sănătății i s-a agravat foarte mult. Pr. Eugen a slujit ca vicar parohial și ca paroh în mai multe comunități parohiale din Dieceza de Iași și din Arhidieceza de București, iar după pensionare a fost cooptat de superiorii Provinciei Franciscane în activitatea de profesor, formator și director spiritual în casele de formare ale Provinciei, citim în materialul de pe Ercis.ro.
Din anul 1998, s-a retras în conventul din Galați, unde a continuat să-l slujească pe Dumnezeu mai ales în scaunul de Spovadă și la biroul parohial, unde era căutat zilnic de credincioși pentru consiliere spirituală. A închis ochii pentru această lume înconjurat de confrații săi din conventul din Galați, de care a fost îngrijit în ultimii ani, recunoscător Domnului pentru că l-a binecuvântat cu atâtea daruri după cum scrie în Testament: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața ce mi-a dat-o, așa cum a fost, și cer iertare pentru tot ce am greșit” (Testament 1991). Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 3 februarie 2018, începând cu ora 12, în biserica romano-catolică din Galați!
Pr. Eugen Blăjuț sr. s-a născut la 7 septembrie 1925 în satul Hălăucești (Iași), fiind primul dintre cei patru copii ai soților Iosif și Maria Blăjuț. După încheierea primelor 4 clase primare, la vârsta de 11 ani a fost primit în Seminarul Franciscan din Hălăucești, unde a urmat cursul gimnazial (1936-1940) și apoi pe cel liceal (1940-1944). În anul 1945 a fost admis în Noviciatul Franciscan, unde l-a avut magistru pe pr. Mateo Ghiuzan. În toamna anului următor, 1946, a început studiile teologice la Luizi-Călugăra, iar în anul 1947 a fost transferat la Oradea cu un grup de alți 7 frați teologi din anii 2 și 3, pentru a continua formarea franciscană și teologică.
După interzicerea Bisericii Greco-Catolice, s-a întors la Luizi-Călugăra, unde a rămas până în ianuarie 1949, când Facultatea de Teologie a fost închisă de regimul comunist. După o scurtă încercare de continuare a formării teologice în casa parohială din Adjudeni, la sfaturile superiorilor, în septembrie 1949 a dat examen și a fost admis la Facultatea de Matematică a Universității din București, pe care însă a fost nevoit să o întrerupă în luna decembrie a aceluiași an, din cauza îmbolnăvirii de ulcer duodenal perforat și intervenției chirurgicale la care a fost supus. La recomandarea medicilor, a revenit în casa părintească din Hălăucești, unde avea să rămână până la 16 ianuarie 1950, când a fost arestat pe motiv că ar fi uneltit, în calitate de student teolog, împotriva ordinii sociale.
După două luni de anchete, Tribunalul Militar din Galați l-a condamnat, la 30 august 1950, la 4 ani de închisoare corecțională, pe care a executat-o până în 1951 în Penitenciarul din Galați, iar apoi la canalul Dunărea-Marea Neagră, unde a lucrat în lagărul de muncă forțată de la Poarta Albă. A fost eliberat la 19 ianuarie 1954, cu obligația de a rămâne în domiciliu obligatoriu la Hălăucești și de a se prezenta lunar la postul local de miliție. Sub îndrumarea pr. Alois Herciu, comisar provincial, și-a reluat formarea teologică, pe care a încheiat-o la Alba-Iulia.
La 13 iunie 1954 a făcut profesiunea solemnă, intrând definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali, iar la 8 decembrie același an, a fost hirotonit preot în catedrala romano-catolică din Oradea, de către PS Ștefan Fiedler. După hirotonire a slujit atât în cadrul Diecezei de Iași, cât și al Arhiepiscopiei de București, mai întâi ca vicar parohial la Hălăucești (1954-1955), Prăjești (1955-1956), Onești (1956-1957), Galați (1957-1960), Iași (1960-1964), Huși (1964-1968), Galați (1972-1976), Focșani (1976-1977) și ca paroh la Traian (Neamț) (1968-1972), Câmpina (1977-1979), Cioplea (1979-1990).
În august 1990 s-a pensionat și a fost repartizat de conducerea Provinciei franciscane în activitatea de predare și formare după cum urmează: 1990-1991: profesor suplinitor la diferite materii și director spiritual, la Nisiporești; 1991-1992: formator al fraților religioși la Luizi-Călugăra (1991), iar în 1992 vicemagistru de novici la Prăjești; 1992-1994: profesor de limba latină la Seminarul Liceal Franciscan din Roman și responsabil al fraților religioși; 1994-1995: vicar parohial la Nisiporești; 1995-1996 vicar parohial și formator la Oradea.
Din 1998 s-a retras în conventul din Galați, unde a continuat să slujească cu multă disponibilitatea mai ales la biroul parohial unde primea zilnic foarte multe persoane, cărora le-a acordat un prețios ajutor și suport spiritual. Între anii 1993-1996 a exercitat și oficiul de secretar provincial. În 1983 a redactat cele două volume foarte cunoscute ale „Vieților Sfinților”, publicate de Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. De asemenea, a mai tradus cărțile „Drum spre noi înșine” și volumul „Prietenia și dragostea”.
