20 de tineri din România l-au întâlnit personal pe Papa Francisc
06.02.2018, Vatican (Catholica) - Douăzeci de tineri, beneficiari ai Asociației FDP-Protagoniști în educație, din România, au avut ocazia de a-l întâlni personal pe Papa Francisc în ziua de joi, 4 ianuarie 2018, în cadrul unei audiențe private. Tinerii și toți cei care i-au însoțit la această întâlnire au trăit aceste momente cu uimire și s-au simțit aleși și binecuvântați. Evenimentul a marcat de asemenea cei 20 de ani de la prima întâlnire cu acești tineri minunați, care atunci erau copii abandonați în orfelinatele din București, citim în materialul apărut vineri, 2 februarie 2018, pe FDPSR.ro.
Simona Carobene, directorul executiv al FDP-Protagoniști în educație, la începutul întâlnirii cu Sfântul Părinte, s-a adresat tuturor spunând: „Să fim aici este pentru noi un cadou fantastic! Vă suntem cu adevărat recunoscători! Noi dorim să fim priviți mereu așa. Pentru ceea ce suntem: persoane de o mare valoare, unice, fără asemănare, pline de dorințe și de speranță. Persoane care au luptat întreaga viață cu curaj, persoane care suferă încă mult din cauza rănilor din trecut și a dificultăților prezentului și care au multe întrebări.”
Sfântul Părinte, după o scurtă introducere, a avut inițiativa și dorința de a răspunde personal tinerilor prezenți la întâlnire, celor care au dorit să îi adreseze întrebări. Înainte de a răspunde, a mulțumit împreună cu cei prezenți Domnului „pentru că sunteți aici, pentru că El, cu ajutorul multor prieteni, v-a ajutat să mergeți înainte și să creșteți. Împreună ne amintim de mulți copii și tineri care au mers deja în cer: ne rugăm pentru ei; și ne rugăm pentru cei care trăiesc în situații de mare dificultate, în România și în alte țări din lume. Îi încredințăm lui Dumnezeu și Preasfintei Fecioare pe toți copiii și copilele, tinerii și tinerele care suferă din cauza bolilor, războaielor și sclaviei în zilele noastre”.
Un tânăr a întrebat: „De ce este așa dificil să trăim? De ce și între noi, prietenii, ne certăm tot timpul? Ne păcălim? Dacă voi, ca preoți, ne spuneți să mergem la biserică, dar imediat când ieșim greșim și facem păcate, de ce atunci am mai intrat în Casa Domnului? Dacă eu consider că Dumnezeu este în sufletul meu, de ce este important să merg la biserică?” Sfântul Părinte i-a răspuns: „Este vorba de păcat, de egoismul uman: din acest motiv – cum spui tu – ‘ne certăm adeseori’, ‘ne facem rău’, ‘ne păcălim’. Chiar tu ai recunoscut acest lucru, chiar dacă mergem la biserică, apoi greșim din nou, rămânem mereu păcătoși. Și atunci e corect ca tu să întrebi: ce sens are să mergem la biserică?”
„Are sens pentru că așa ne punem în fața lui Dumnezeu așa cum suntem: ‘Iată-mă, Doamne, sunt păcătos și îți cer iertare. Fie-ți milă de mine’. Iar Isus ne spune că dacă facem așa, ne întoarcem acasă iertați. Și astfel, încetul cu încetul, Dumnezeu transformă inima noastră cu îndurarea Lui și ajunge să transforme și viața noastră. Nu rămânem mereu aceiași, ci suntem ‘modelați’. Precum lutul în mâinile olarului, iar dragostea lui Dumnezeu ia locul egoismului nostru. Iată de ce este important să mergem la Biserică.”
O tânără a mărturisit că se simte uneori singură și nu știe ce sens are viața ei. „Fetița mea este în plasament și unele persoane consideră că nu sunt o mamă bună.” „Draga mea, sunt de acord cu tine că plasamentul poate fi un ajutor în anumite situații dificile. Important este ca totul să fie făcut cu dragoste, cu grijă pentru persoane, cu mare respect… Înțeleg că deseori te simți singură. Te sfătuiesc să nu te închizi, să cauți compania comunității creștine: Isus a venit ca să formeze o nouă familie, familia Lui, unde nimeni nu este singur și toți suntem frați și surori, fii ai Tatălui nostru din ceruri și ai Maicii pe care Isus ne-a dat-o, Fecioara Maria. Și în familia Bisericii putem să ne regăsim cu toții, vindecând rănile noastre și depășind golurile de iubire care deseori există în familiile noastre umane.”
Un tânăr a relatat: „Mama mea m-a abandonat într-un orfelinat când aveam 2 luni. Când am împlinit 21 de ani, am căutat-o și am stat cu ea două săptămâni, dar nu s-a purtat frumos cu mine, așa că am plecat. Tatăl meu a murit. Ce vină am eu dacă ea nu mă vrea? De ce nu mă acceptă?” Papa i-a răspuns: „Nu este o problemă de vină, este o problemă legată de marea fragilitate a adulților, produsă în cazul vostru de marea sărăcie, multele nedreptăți sociale ce îi strivesc pe cei mici și săraci și de multă sărăcie spirituală. Da, sărăcia spirituală împietrește inimile și provoacă ceea ce ar putea părea imposibil, ca o mamă să își abandoneze propriul fiu: acesta este rodul sărăciei materiale și spirituale, rodul unui sistem social greșit, inuman.”
