Pr. Tolentino de Mendonça: Setea maestră a sufletului

17.02.2018, Vatican (Catholica) - „Apa este învățată de sete”. Citează o poezie a lui Emily Dickinson pentru a explica faptul că astăzi este necesar să regăsim „curajul de a lua setea ca maestră pe drumurile sufletului”. Părintele José Tolentino de Mendonça a ales tocmai „elogiul setei” ca temă a exercițiilor spirituale de Postul Mare pe care, între 18 și 23 februarie 2018, le va ține în fața Papei și a Curiei Romane în casa „Divin Maestro” la Ariccia. În acest interviu pentru L’Osservatore Romano, tradus pentru Ercis.ro de pr. Mihai Pătrașcu, preotul portughez, vice-rector al Universității Catolice din Lisabona și consultant al Consiliului Pontifical pentru Cultură, dar și poet și scriitor, relatează experiența sa spirituală și literară, ilustrând liniile de fond ale celor zece reflecții pe care le va ține începând de duminică seara.

– Cum ați primit invitația Papei de a ține exercițiile?

– Surprizele lui Dumnezeu ne fac să tremurăm, dar în același timp aduc cu sine o invitație la încredere, pentru că știm că Dumnezeu se revelează în slăbiciunea noastră. Invitația Sfântului Părinte mi-a adus un sentiment profund de umilință, pentru că sunt un simplu preot care predă Noul Testament într-o capitală aproape periferică din Europa, care este Lisabona, responsabil al unei mici comunități urbane de creștini, cu o prezență în lumea universitară și culturală din țara mea. Dar când i-am spus că eram un lucrător anonim din via Domnului, Papa Francisc m-a îndemnat să împărtășesc sărăcia mea, cu simplitate și libertate.

– Care este formarea Dvs teologică și academică?

– Am studiat Sfânta Scriptură la Institutul Pontifical Biblic, la Roma, și apoi am făcut doctoratul în teologie biblică despre un text din Evanghelia lui Luca, scena întâlnirii dintre Isus și păcătoasă în casa lui Simon, fariseul (7,36-50). În acești ani lucrez asupra câtorva teme despre creștinismul de la începuturi, fie în tradiția sinopticilor, fie în textele lui Paul. Mă interesează mult, de exemplu, tema mesei și a mâncării. Dar și construirea identității creștine în universul paulin.

– Sunteți și poet și scriitor: care este raportul dintre artă și credință în experiența Dvs literară?

– Scriitorul Marcel Proust ne-a dat una dintre definițiile cele mai precise ale literaturii. Conform lui, literatura este o lentilă fotografică ce mărește realitatea, permițându-ne să avem acces la ea în detaliile sale și în profunzime. Astăzi se tratează tot mai mult literatura ca un interlocutor important pentru munca teologică sau pentru parcursul spiritual. Literatura ne implică în experiență, ne permite să cunoaștem lumea din jurul nostru și lumea dinăuntrul nostru.

– De ce ați ales setea ca temă a reflecțiilor dumneavoastră?

– Un lucru care mă preocupă foarte concret este ca credința să nu aibă numai o credibilitate rațională, ci să fie credibilă și din punct de vedere antropologic. Credința nu este o ideologie: este o experiență. Setea este o temă care arată bine aceasta. Setea nu este o idee, ci revelează viața în realitatea sa. Nu este o întâmplare că Sfânta Scriptură face din sete o temă care apare des. De exemplu, de mai multe ori în Evanghelii îl ascultăm pe Isus spunând că îi este sete. Ce înseamnă această sete? Și ce poate să însemne pentru noi în această perioadă concretă a vieții Bisericii? Spiritualitatea și mistica creștină au cultivat cu înțelepciune tematica setei, dar aceasta din urmă poate să funcționeze pentru noi și ca o hartă utilă pentru a înfrunta prezentul.

– Ce răspunsuri se pot da astăzi la setea spirituală a omului?

– Când primim cu adevărat provocările setei, percepem că lucrul cel mai important nu este propriu-zis să o potolim, ci să o interpretăm, să îi aprofundăm semnificația, să o intensificăm, să o ducem mai departe. Setea, în sine, este un patrimoniu spiritual. Cum spunea poeta Emily Dickinson, „apa este învățată de sete”. Trebuie să avem curajul de a lua setea ca maestră pe drumurile sufletului.

– Setea este și una dintre sărăciile materiale ale omului. Care este misiunea creștinilor în fața acestei provocări?

– Este o problemă foarte importantă, pentru că riscăm să înțelegem în mod comod setea numai în sens simbolic și spiritual și să uităm de sensul său literal. Însă setea nu ne închide în noi înșine. Dimpotrivă, ne pune în fața întrebării pe care Dumnezeu o pune la început: „Unde este fratele tău?” Există o sete a periferiilor care ne obligă să reinventăm semnificația fraternității, nu ca un concept, ci ca o practică, un stil de relație eclezială.

– Dar setea lui Dumnezeu și setea omului adesea nu coincid. Cum se poate găsi un punct de întâlnire?

– Setea inimii noastre are nevoie să fie purificată și reorientată. Într-o societate a consumului, ca aceea tipică a lumii occidentale, setea este foarte des redusă la un gest consumist. Ceea ce percepem astăzi ca o problemă gravă a societăților noastre este că hiper-stimularea dorinței generează o incapacitate de a dori. Micile sete care ne absorb se transformă într-un obstacol de a trăi marea sete: setea de semnificație, de adevăr, de frumusețe, de absolut sau de infinit.