Întâlnirea liderilor religiilor monoteiste din Europa cu înalţi reprezentanţi ai Instituţiilor europene
12.05.2009, Bucureşti (Catholica) - La invitaţia Comisiei Europene şi a Parlamentului European, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon al Târgoviştei, Exarh patriarhal pentru relaţiile cu instituţiile europene, a participat, luni 11 mai 2009, la Bruxelles, la întâlnirea liderilor religiilor monoteiste din Europa cu înalţi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Reuniunea a fost coprezidată de Preşedintele Comisiei Europene, dl. Jose Manuel Barroso, şi de Preşedintele Parlamentului european, dl. Hans-Gert Pottering, tema acestei întâlniri fiind: „Criza economică şi financiară: contribuţii etice la guvernarea economică europeană şi globală”. La discuţii au participat şi dl. Joaquin Almunia, Comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, dl. Jan Figel, Comisarul pentru educaţie, formare, cultură şi tineret, precum şi alţi reprezentanţi ai Comisiei europene.
Participanţii au subliniat, în special, faptul că impasul economic actual are şi rădăcini moral-spirituale. Criza de încredere cu care se confruntă sistemele economice şi responsabilii politici este rezultatul unei ierarhii greşite a valorilor, dublată de o lipsă de responsabilitate. De aici, importanţa deosebită a valorilor morale în actul de guvernare economică europeană şi globală. Uniunea Europeană nu este şi nu poate fi numai o comunitate economică, ci şi o comunitate a valorilor. Libertatea, democraţia, solidaritatea, justiţia socială, apărarea şi promovarea demnităţii persoanei umane sunt numai câteva din valorile complementare şi indispensabile acestui „modus vivendi” european. Piaţa economică comună este unul din pilonii principali ai Uniunii Europene, dar ea nu este numai atât. Chiar şi aşa-numita economie socială, remarcată de Preşedintele Pottering ca fiind una dintre soluţiile ieşirii din criză, se bazează pe anumite valori ale culturii şi a civilizaţiei europene.
În cadrul discuţiilor a mai fost evidenţiat şi faptul că trebuie căutate soluţii pentru responsabilizarea tuturor celor implicaţi în construcţia europeană, deoarece Europa unită nu este condiţionată astăzi numai de o nouă extindere fizică, teritorială, ci mai ales de una a conştiinţelor. De aceea, Bisericile şi comunităţile religioase din Europa au un rol deosebit de important, fiind chemate să dea mărturie comună de solidaritate şi angajament social. În acest sens, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la întâlnire, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, a subliniat necesitatea depăşirii unei mentalităţi materialiste, fondată doar pe câştigul imediat şi pe lăcomie, accentuând în special aspectul social-spiritual al interacţiunii umane şi preocuparea constantă a Bisericii pentru cei în nevoi. În concluzie, s-a evidenţiat importanţa dialogului la nivel înalt între liderii religioşi din Europa şi reprezentanţii instituţiilor europene, care, în cadrul Tratatului de la Lisabona, va avea un caracter oficial. (Biroul permanent de reprezentare al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene)
