Veronica Antal, prezentată de postulatorul cauzei ei, pr. Damian Pătrașcu
05.04.2018, Roman (Catholica) - În dimineața zilei de 27 ianuarie 2018, în audiența acordată prefectului, Cardinalul Angelo Amato, Sfântul Părinte Papa Francisc a aprobat promulgarea decretului prin care recunoaște martiriul slujitoarei lui Dumnezeu, Veronica Antal, in odium fidei, adică din ură față de credință. Este vocea autorității Bisericii, care recunoaște că una dintre fiicele ei, de această dată de pe meleagurile noastre românești, a sigilat viața ei de credință cu o dublă cunună: cea a martiriului și cea a curăției.
După o muncă începută imediat după moartea ei (24 august 1958) de către slujitorul lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter, și continuată în mod mai susținut din anul 2003, iată-ne în fața unui eveniment premieră nu numai pentru Dieceza de Iași și Provincia Fraților Minori Conventuali, ci și pentru întreaga Biserică Catolică din România. Va fi pentru prima dată când o laică tânără, terțiară franciscană, va fi ridicată la cinstea altarelor și propusă de model pentru noi toți. Ce are să ne spună slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal? Nu a scris decât câteva rânduri pe niște bucăți de hârtie; nu a trăit decât 23 de ani, dar a compensat toate acestea prin calitatea vieții ei de credință, și mai ales prin seriozitatea cu care a răspuns chemării primite în momentul botezului ei. În puține cuvinte, este vorba de responsabilitatea față de credința primită în dar din partea lui Dumnezeu și a Bisericii.
Din sutele de mărturii adunate, acest lucru apare ca un leit motiv. Era silitoare la școală, dar și la învățat rugăciunile; nu lăsa niciodată la o parte participarea la sfânta Liturghie și la adorația săptămânală din bisericuța de la Nisiporești, dar și din cea de la Hălăucești; dacă auzea pe cineva vorbind urât, se înroșea foc și nu ezita să-i atragă atenția; vizita pe cei bolnavi în trup și la suflet, și nu exista persoană în această stare căruia să nu-i fi trecut prin prag, pentru că-i era drag, Cristos și omul; și, simțind vocea lui Cristos care o chema în urmarea lui în viața consacrată, deși acest lucru nu i-a fost posibil de realizat, și-a clădit chilie în inimă și mănăstire în trup, astfel că lumea vedea în ea o soră, cu vot de curăție rostit la candelă.
Atât de responsabilă era față de propria-i credință, încât nu lăsa o clipă în care să nu o alimenteze, mai ales prin participarea la Sfânta Liturghie și prin rugăciunea Rozariului, șirag de „Bucură-te, Marie”, martor tăcut în mijlocul câmpului, în momentul luptei supreme cu răul, dar care o ținea legată și o ridica încet-încet spre dorul inimii ei: cerul Mirelui. Spunea marele Sfânt Ambroziu: „Fiecare vârstă este matură pentru Cristos”. Martiriul, ca și sfințenia de zi cu zi nu cunoaște vârstă. Din timpul sfinților martiri prunci nevinovați și până astăzi, Biserica numără mulțimi nesfârșite de tineri și mărturisitori ai credinței. Veronica este unul dintre acești tineri, reprezentându-ne pe noi toți românii la tronul îndurării divine.
Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, asemenea Veronicăi prezente pe drumul pătimirii lui Cristos, și-a oferit trupul drept maramă pentru Mire, curățat în sângele amestecat cu Împărtășania pe care cu numai câteva ceasuri mai devreme o primise în inima ei, voind să ne spună și cu ultimul ei strigăt ascultat numai de câmpul verde, dar mut, că pentru Mântuitor niciun preț nu este prea mare. „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal și-a dat viața pentru prietenii săi, iar între acești prieteni mă număr eu, tu, noi toți, cei cărora ne place să fim responsabili în credință, serioși în urmarea lui Cristos, iubitori deopotrivă de Dumnezeu și de om, căci scară suntem unul pentru celălalt în drumul spre veșnicie. (material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton, anul XXV, nr. 147, martie-aprilie 2018)
