Pr. Justino Rezende la finalul adunării pre-sinodale pentru Amazon
14.04.2018, Roma (Catholica) - „Prin acest Sinod avem importanta oportunitate de a inova actuala noastră Biserică din Amazon și să fim în mijlocul diferitelor populații într-un mod nou, cu entuziasm și dedicare”, a declarat pr. Justino Rezende pentru Agenția Fides. Preotul salezian care se ocupă de grupul etnic Tuyaca s-a aflat în Roma pentru faza pre-sinodală a Sinodului special al Episcopilor din Regiunea Amazoniană, ce va avea loc în octombrie 2019. În zilele de 12 și 13 aprilie, 18 membri ai consiliului sinodal și 13 experți în Amazon s-au întâlnit în capitala Italiei, având un moment și cu Papa Francisc.
Pr. Justino Rezende, în prezentarea din 12 aprilie, comentând despre bucuria sa de a fi unul dintre participanți și de a-l vedea pentru prima oară pe Sfântul Părinte, și-a exprimat dorința, în numele populațiilor indigene, „de a mulțumi numeroșilor misionari, preoți și Episcopi ce și-au dat viețile pentru noi, cei din Amazon”. Unii au murit pentru a ne apăra și mulți dintre ei și-au însușit cultura, limbile și tradițiile amazoniene, fiind înmormântați în aceste teritorii de misiune. „Mulțumită muncii misionare, au apărut numeroși laici implicați în viața Bisericii, cateheți, miniștri extraordinari ai Euharistiei, persoane consacrate și preoți.”
„Papa ne-a arătat cu prezența sa calmul cu care trebuie să desfășurăm aceste lucrări. Trebuie să le punem în mâinile Domnului.” În opinia preotului, Sinodul va fi „un moment foarte important pentru a vedea căile Bisericii în regiunea noastră și pentru a propune noi căi, ținând cont de viața noastră creștină și de angajamentul nostru în apărarea naturii”. Mai mult, pr. Justino a explicat că practicile de viață creștină care există deja în comunități „vor fi împărtășite ca o contribuție pentru ca Sinodul să fie o manifestare a lui Dumnezeu către noi”. În fine, a amintit că „Duhul Sfânt va mișca inimile astfel încât să se poată discerne căile pe care trebuie să meargă Biserica din Amazon”.
Mauricio Lopez, secretar executiv al REPAM (Rețeaua Eclezială Pan-Amazon) și membru al consiliului pre-sinodal, a declarat pentru Fides: „prezența Episcopilor misionari care trăiesc și muncesc în Amazon a adus un aer proaspăt, deoarece se inserează în această realitate și ascultă comunitatea zi de zi”. Referitor la prezența Papei la lucrările comisiei, a spus că a fost „una tăcută”, deoarece a dorit mai mult să asculte și să înțeleagă procesul, „pentru a-l putea însoți corect” mai apoi. Lopez a descris munca începută ca „o bucurie enormă și o uriașă provocare”, căci trebuie făcută „toată această consultare, ajungând în teritoriile și în viața populației amazoniene, pentru ca acele teritorii să comunice cu Biserica”.
