Papa Francisc: Euharistia trebuie să conducă la slujire
20.04.2018, Molfetta (Catholica) - În timpul unei călătorii de o zi în două mici orașe italiene, Papa Francisc a subliniat centralitatea Euharistiei în viața și acțiunea Bisericii, afirmând că fără iubirea și jertfa lui Cristos totul ar fi făcut în van, căci tot ce a făcut Isus a făcut pentru alții. „Euharistia nu este doar un ritual frumos, ci cea mai intimă, mai concretă și mai surprinzătoare comuniune pe care și-o poate imagina cineva cu Dumnezeu: o comuniune de iubire atât de reală încât ia forma mâncării împreună”, a spus Papa pe 20 aprilie.
„Viața creștină pornește din nou de fiecare dată de aici, de la această masă la care Dumnezeu ne îndestulează cu iubire. Fără El, Pâinea vieții, orice efort în Biserică este zadarnic, după cum amintea Antonio Bello: ‘Nu sunt îndeajuns faptele de caritate dacă lipsește caritatea faptelor. Dacă lipsește iubirea de la care pornesc faptele, dacă lipsește izvorul, dacă lipsește punctul de plecare, Euharistia, orice activitate pastorală rezultă doar un vârtej de treburi.'” Afirmațiile acestea au fost făcute la Liturghia celebrată în Molfetta, oraș italian. Pontiful a venit aici după scurta oprire în Alessano, parte a călătoriei sale ce marchează 25 de ani de la moartea Episcopului Antonio Bello, cunoscut ca Don Tonino, pentru care procesul de beatificare a fost deschis încă din 2007.
La predică Sfântul Părinte a spus că oricine primește Euharistia trebuie să își însușească fața și mentalitatea Domnului, care este pâine frântă pentru noi. Iar primirea acestei pâini nu trebuie să ducă la mândrie, ci la dăruire pentru ceilalți. Cine se împărtășește „încetează să mai trăiască pentru sine, pentru succesul personal, pentru a avea ceva sau pentru a deveni cineva, ci trăiește pentru Isus și asemenea lui Isus, adică pentru ceilalți. ‘A trăi pentru’ este semnul distinctiv al celui care mănâncă această Pâine, este ‘eticheta’ creștinului. S-ar putea pune ca afiș la intrarea în biserică: ‘După Liturghie nu mai trăiești pentru tine, ci pentru ceilalți’. Ar fi frumos dacă în această Dieceză a pr. Tonino Bello ar fi acest afiș la ușa bisericilor ca să fie citit de toți: ‘După Liturghie nu mai trăiești pentru tine, ci pentru ceilalți’.”
Citându-l tot pe Don Tonino, care spunea că „Euharistia nu suportă viața sedentară”, Papa a invitat credincioșii să se întrebe: „Acest Sacrament se împlinește în mine? Mai concret: îmi place numai să fiu servit la masă de Domnul sau mă ridic să servesc asemenea Domnului? Dăruiesc în viață ceea ce primesc la Liturghie? Și ca Biserică ne putem întreba: după atâtea Împărtășanii am devenit noi înșine oameni ai împărtășirii?” Pontiful a făcut și o paralelă între întrebarea evreilor din vremea lui Isus, „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm Trupul Său?”, și întrebări pe care ni le punem uneori azi: „Cum poate Evanghelia să rezolve problemele lumii? La ce bun să faci binele în mijlocul atâtor rele?” Nu facem decât să repetăm o greșeală și arătăm că nu înțelegem faptul că cuvintele lui Isus sunt cale pentru viață. „Lui Isus nu i se răspunde după calculele și conveniențele momentului, ci cu un ‘da’ al întregii vieți. El nu așteaptă reflecțiile noastre, ci convertirea noastră.”
Construind apoi pe scrieri ale lui Don Tonino a evocat pasajul întâlnirii dintre Saul și Isus, care îi spune: „Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. Și a împărțit în trei părți, prima fiind îndemnul la ridicare. „Primul lucru de evitat este acela de a rămâne la pământ, a îndura viața, a rămâne încleștați de frică. De câte ori pr. Tonino repeta: ‘În picioare’, pentru că ‘în fața Celui înviat nu este îngăduit să stăm altfel decât în picioare!'” Îndemnul intrării în cetate e un apel la a nu sta „în spații închise”, a explicat Papa. „Suntem chemați cu toții, dincolo de situația în care ne aflăm, să fim purtători de speranță pascală, un ‘Simon din Cirene al bucuriei’, după cum spunea pr. Tonino, slujitori ai lumii, dar ca înviați, nu ca funcționari.”
În fine, Isus l-a prevenit pe Saul că i se va spune ce să facă. „Bărbat hotărât și afirmat, Saul tace și se duce, docil la Cuvântul lui Isus. Acceptă să asculte, devine răbdător, înțelege că viața lui nu mai depinde de el. Învață smerenia, umilința. Pentru că umil nu înseamnă timid sau detașat, ci docil lui Dumnezeu și golit de sine. Atunci, chiar și înjosirile, cum este cea prin care a trecut Saul la pământ pe drumul Damascului, devin providențiale, pentru că te dezbracă de mândrie și îi permit lui Dumnezeu să ne ridice. Așa face Cuvântul lui Dumnezeu: eliberează, ridică, te face să mergi înainte, umili și curajoși în același timp. Nu face din noi protagoniști afirmați și campioni ai propriei vitejii, ci mărturisitori autentici ai lui Isus în lume.”
