Biserica din Roma are nevoie de convertire pastorală

15.05.2018, Roma (Catholica) - „Boala spirituală” cea mai răspândită în Dieceza de Roma este „pesimismul steril”, a spus pr. Paolo Asolan, de la Institutul Pontifical Pastoral „Redemptor Hominis” (Universitatea Pontificală Laterană), care în seara zilei de luni, 14 mai 2018, i-a prezentat Papei Francisc, în Bazilica San Giovanni in Laterano, un portret al Diecezei sale. Conform expertului, ar trebui adoptată lupa de mărire inversă: aceea care pornește de la binele care există, pentru a-l mări în așa fel încât să fie înfruntată cu clarviziune îndrăzneață ceea ce Papa Francisc a definit „o schimbare de epocă”. Vă oferim un interviu cu pr. Paolo Asolan, publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.

– Cum se caracterizează anul acesta întâlnirea „Diecezei Papei” cu Episcopul său?

– În fiecare an, de când este Episcop de Roma, Papa Francisc întâlnește Dieceza sa. Vicarul său, Mons. Angelo De Donatis, în Postul Mare a cerut tuturor parohiilor să reflecteze, în mod deosebit, asupra câtorva „boli spirituale” pe care Papa le prezintă în Evangelii gaudium: economia excluderii, indolența egoistă, individualismul comod, războiul dintre noi, pesimismul steril, mondenitatea spirituală. Rezultatul este predat astăzi în mâinile Sfântului Părinte, care ne va spune cum să continuăm drumul.

Direcția este aceea deja indicată în Evangelii gaudium, documentul programatic al pontificatului, care cere o reînnoire în sens misionar a vieții întregii comunități ecleziale: de la parohii la Dieceze și la Sfântul Scaun. Biserica din Roma a început acest drum de reflecție despre Evangelii gaudium, care comportă un proiect de cotitură în domeniul pastoral, pentru a înfrunta ceea ce Papa Francisc definește o schimbare de epocă. El, în discursul său, va fi cel care trage concluziile.

– Care este tabloul Diecezei care a reieșit din reflecția despre „bolile spirituale”?

– Aș spune că este un tablou de neliniște substanțială, de o anumită oboseală care străbate pastorația obișnuită. Aceasta nu înseamnă că s-au epuizat energiile sau a dispărut pasiunea, ci că există o dezorientare în fața unui context tot mai mult „de frontieră” și complex, unde și drumul repornirii de la misiune are nevoie să fie bine înțeles. Modelul eclezial care a fost urmat până acum este depășit, este pus în criză de timpul care nu există, de slăbirea domeniilor vieții spirituale, de fragmentarea subiecților – parohii, mișcări, asociații – și de deficiențe în comuniune chiar în cadrul parohiilor.

În Roma, parohia nu susține nici formarea, nici viața spirituală a preoților și laicilor, cu atât mai puțin misiunea. Există o persistență a practicii creștine, dar care trebuie să primească o direcție diferită, tinzând spre ceea ce Papa în Evangelii gaudium numește ușurarea structurilor. Astăzi în Dieceza de Roma există o investiție însemnată de energii, de capacități intelectuale și de competențe, care nu ajung însă la rezultatele sperate. Modelul pastoral este încă gândit pentru o epocă creștină, dar trebuie să se iasă din impas schimbând paradigma: lipsește capacitatea de a converge cu privire la direcția care trebuie luată.

Cu alte cuvinte, oferta este foarte amplă, dar nu există consens cu privire la care sunt prioritățile pastorale. Deci Dieceza ar trebui să devină subiectul principal în termeni de proiect, dând viață unui proiect pastoral în care să fie unele elemente de cadru de care toți ar trebui să țină cont, însă cu flexibilitate și atenție față de nevoile reale. În această perspectivă, momentul verificării este fundamental.

– De care boală suferă mai mult Biserica din Roma?

– Pesimismul steril. Insistența asupra dificultăților ne face orbi cu privire la ceea ce este bun în Dieceză, și este mult bun: este suficient să ne gândim la mișcarea catehetică și la angajarea în diferitele realități asociative. Nu se reușește să se aibă o privire pozitivă. În Dieceză există tot, probabil prea mult: dificultatea este de a face în așa fel încât toți să conveargă asupra acelorași priorități. Optica de construire duce la valorizarea lucrurilor pozitive și la abandonarea lucrurilor cărora le-a trecut timpul: nu trebuie pornit de la zero, ci trebuie potențat ceea ce funcționează.

– Deschizând, în Anul Jubileului, Poarta Sfântă la Ostello, a Caritas-ului, Papa Francisc i-a îndemnat pe romani să ceară harul de a se simți „rebutați”. De aici trebuie repornit?

– În discursul ținut înainte de inaugurarea Conciliului, la 11 septembrie 1962, Papa Ioan al XXIII-lea indica două fronturi de angajare pentru comunitatea eclezială: vitalitatea „ad intra” și vitalitatea „ad extra”. La distanță de peste 50 de ani, putem spune că s-a dat mult impuls vitalității „ad intra”, în timp ce impulsul dat vitalității „ad extra” a rămas ocazional. Astăzi trebuie să ne gândim la vitalitatea „ad intra” a Bisericii pornind tocmai de la vitalitatea sa „ad extra”: este acea „convertire pastorală” pe care Biserica italiană o dorea deja la Întâlnirea eclezială națională din Palermo în 1995. Faptul că „Dieceza Papei” în manieră originală a pornit această reflecție, care scoate nou impuls din exortația apostolică a Papei Francisc, are caracteristicile exemplarității: contagiază și celelalte Biserici să regândească în cheie misionară nu numai modul în care până astăzi s-a conceput parohia, ci și formarea preoților, laicilor, cateheților.

Sursa: Ercis.ro