Papa Francisc: Exploatarea angajaților este un păcat de moarte
24.05.2018, Vatican (Catholica) - „Vai vouă, celor care exploatați lumea, care exploatați prin muncă, celor care plătiți la negru, care nu plătiți contribuțiile pentru pensie, care nu acordați concediu. Vai vouă! A face ‘reducere’, a face fraudă în ceea ce trebuie plătit, pe salariu, este păcat, este păcat.” Să ne detașăm de bogății, pentru că acestea ne-au fost oferite de Dumnezeu nu ca să le ținem, ci să le dăruim celorlalți. Angajatorii care se declară creștini dar nu își onorează obligațiile față de angajați comit un păcat de moarte. În aceste două mesaje se poate cuprinde predica Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată joi, 24 mai 2018, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Pontiful a făcut un scurt comentariu la lecturile biblice ale zilei (Iacob 5,1-6 și Marcu 9,41-50), în cea de-a șaptea săptămână din timpul liturgic de peste an, și a menționat că pe 24 mai, sărbătoarea Fericitei Fecioara Maria, Ajutorul creștinilor, se marchează Ziua de rugăciune pentru Biserica din China.
Cu această ocazie, Pontiful a rostit o rugăciune pentru „nobilul popor chinez”, care în această zi o cinstește în mod deosebit pe Fecioara Maria la sanctuarul din Sheshan, lângă Shanghai, citim în materialul publicat în secțiunea în limba română a VaticanNews.va. Pornind de la prima lectură din Sfânta Liturghie, luată din scrisoarea Sf. Apostol Iacob, în care se spune că neplata salariului lucrătorilor strigă, iar strigătele „au ajuns până la urechile Domnului”, Papa a scos în evidență mesajul pe care Apostolul, fără „jocuri de cuvinte” și cu putere, îl transmite celor bogați, amintindu-le că bogățiile lor au putrezit. De altfel, a remarcat Sfântul Părinte, Isus nu avea un mesaj diferit (cf. Luca 6,20-26).
„‘Vai vouă, bogaților!’ Dacă cineva ar rosti astăzi o predică de acest fel, am găsi scris în ziarele de a doua zi: ‘Preotul acela este comunist’. Dar sărăcia stă în centrul Evangheliei. Predica despre sărăcie este în centrul predicii lui Isus: ‘Fericiți cei săraci’ este prima dintre Fericiri. Iar carta identitară cu care Isus se prezintă când se întoarce în sinagoga din satul Său, Nazaret (cf. Luca 4,14șu), este următoarea: ‘Duhul Domnului este asupra Mea, am fost trimis să vestesc Evanghelia, vestea cea bună, celor săraci, vestea cea frumoasă celor săraci’. Dar în istorie am avut mereu această slăbiciune în a căuta să eliminăm această predică despre sărăcie, crezând că e o chestiune socială, politică. Nu! Este Evanghelie pură, Evanghelie pură.”
De ce, s-a întrebat Pontiful, „această predică este atât de severă?” Motivul se află în faptul că „bogățiile sunt o idolatrie”, sunt capabile de „seducție”. Mai mult, Isus însuși spune că „nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni: ori îl slujești pe Dumnezeu, ori slujești bogățiile”. Așadar, Isus atribuie bogățiilor termenul de „stăpân”. Bogăția „te ia în stăpânire și nu te lasă și merge împotriva primei porunci”: „Să-l iubești pe Dumnezeu din toată inima”. Dar bogățiile atentează și împotriva celeilalte porunci: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Altfel spus, bogățiile „distrug raportul armonios dintre noi, oamenii”, „ruinează viața”, „ruinează sufletul”. Apostolul Iacob denunță situația lucrătorilor care au secerat pe ogoarele celor bogați și nu au fost plătiți. În zilele noastre, a spus Papa, unii ar putea să îl confunde pe Apostolul Iacob cu „un sindicalist”, dar să nu uităm că „Apostolul vorbește sub inspirația Duhului Sfânt”. Iar ceea ce spune nu este un fapt doar din trecut.
„Chiar și aici, în Italia, pentru a salva marile capitaluri, oamenii sunt lăsați fără loc de muncă. Aceasta merge împotriva celei de-a doua porunci, iar celui care face în acest fel, i se spune: ‘Vai vouă!’ Nu eu, ci Isus. Vai vouă, celor care exploatați lumea, care exploatați prin muncă, celor care plătiți la negru, care nu plătiți contribuțiile pentru pensie, care nu acordați concediu. Vai vouă! A face ‘reducere’, a face fraudă în ceea ce trebuie plătit, pe salariu, este păcat, este păcat. [Ar spune unii:] ‘Nu, părinte, eu merg la Liturghie în fiecare duminică, merg în cutare asociație catolică, sunt foarte catolic, fac novene…’ Dar tu nu-ți plătești angajații? O asemenea injustiție este păcat de moarte. Nu ești în harul lui Dumnezeu. Nu o spun eu, o spune Isus, o spune Apostolul Iacob. De aceea, bogățiile te îndepărtează de cea de-a doua poruncă, a iubirii față de aproapele.”
Bogățiile, așadar, au o putere atât de mare încât pot să ne transforme în „sclavi”. Iată de ce, a amintit mai departe Sfântul Părinte, este necesar „să facem puțin mai multă rugăciune și puțin mai multă penitență”, dar nu atât pentru cei săraci cât mai degrabă pentru cei bogați: Papa „Tu nu ești liber în fața bogățiilor. Ca să fii liber în fața bogățiilor trebuie să iei o anumită distanță și să te rogi Domnului. Dacă Domnul ți-a dat bogății, ți le-a dat ca să le dai altora, ca să faci în numele Său multe lucruri bune în folosul celorlalți. Bogățiile au această capacitate de a ne seduce, iar noi cădem în această seducție, suntem robi ai bogățiilor”.
