Papa Francisc: Duhul Sfânt, darul invizibil al lui Dumnezeu
30.05.2018, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a afirmat miercuri că Mirul este Sacramentul în care catolicii primesc un sigiliu care întărește apartenența lor la Cristos prin Spiritul Sfânt, darul invizibil al lui Dumnezeu pe care îl primește fiecare persoană în acest Sacrament. Pontiful a continuat seria de cateheze despre Mir, începută miercurea trecută, oprindu-se acum la „legătura intimă a acestui Sacrament cu toată inițierea creștină”.
Adresându-se celor strânși în Piața San Pietro pentru audiența generală, Sfântul Părinte a amintit că înainte de miruire, candidații reînnoiesc promisiunile pe care la Botez le-au făcut nașii în numele lor, Episcopul verificând apoi că ei cred „în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care, așa cum a fost dăruit apostolilor în ziua de Rusalii, vi se dăruiește astăzi, prin Sacramentul Mirului”. A enumerat bogăția de daruri primită la Mir – înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, știința, evlavia și sfânta frică de Dumnezeu, punctând apoi: „Duhul dă toate aceste bogății care sunt diferite dar în același mod face armonia, adică unitatea tuturor acestor bogății spirituale pe care le avem noi creștinii”.
În continuare s-a oprit la gesturile prin care se primește Mirul: impunerea mâinilor, gest biblic completat rapid cu „o ungere cu untdelemn parfumat, numit crismă sau mir, rămasă până astăzi, atât în Orient cât și în Occident”. A explicat: „Uleiul – crisma – este substanță terapeutică și cosmetică și, intrând în țesuturile corpului, vindecă rănile și parfumează mădularele; pentru aceste calități a fost asumat de simbolica biblică și liturgică pentru a exprima acțiunea Duhului Sfânt care consacră și impregnează pe cel botezat, înfrumusețându-l cu carisma. Sacramentul este conferit prin ungerea cu crismă pe frunte, făcută de Episcop cu impunerea mâinii și prin cuvintele: ‘Primește pecetea darului Duhului Sfânt’. Duhul Sfânt este darul invizibil oferit și crisma este pecetea sa vizibilă.”
La final, după ce a spus că Mirul imprimă în creștin „o amprentă spirituală de neșters”, care „îl configurează mai perfect cu Cristos și îi dă harul de a răspândi printre oameni ‘buna mireasmă'”, Sfântul Părinte l-a citat pe Sf. Ambrozie, care dădea acest sfat spiritual: „Amintește-ți că ai primit pecetea spirituală […] și păstrează ceea ce ai primit. Dumnezeu Tatăl te-a însemnat, te-a întărit Cristos Domnul și l-a pus pe Duhul în inima ta ca garanție”. Și a încheiat: „Este un dar nemeritat Duhul, de primit cu recunoștință, făcând spațiu creativității Sale inepuizabile. Este un dar de păstrat cu atenție, de însoțit cu docilitate, lăsându-ne plăsmuiți, precum ceara, de caritatea Sa înfocată, pentru a-l reflecta pe Isus Cristos în lumea de astăzi.”
