A murit Cardinalul Obando Bravo

05.06.2018, Vatican (Catholica) - Cardinalul salezian nicaraguan Miguel Obando Bravo, Arhiepiscop emerit de Managua, a murit în primele ore ale duminicii de 3 iunie 2018. Avea 92 de ani. S-a născut la 2 februarie 1926 în La Libertad (Chontales), Dieceza de Juigalpa, și a primit hirotonirea sacerdotală la 10 august 1958. În 18 ianuarie 1968 a fost numit Episcop auxiliar de Matagalpa și a primit hirotonirea episcopală la 31 martie același an. La 16 februarie 1970 a devenit Arhiepiscop de Managua. În consistoriul din 25 mai 1985, Papa Ioan Paul al II-lea l-a creat Cardinal. La 1 aprilie 2005 a renunțat la conducerea pastorală a Arhidiecezei. Înmormântarea a avut loc luni, 4 iunie 2018, în Catedrala din Managua, citim în materialul publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.

Conferința Episcopală a anunțat poporului nicaraguan moartea Cardinalului, apărător neînfricat al drepturilor umane, pe care în 2016 Adunarea națională l-a proclamat erou al păcii și al reconcilierii. Cardinalul Leopoldo José Brenes Solórzano, succesorul său la sediul din Managua, l-a amintit imediat la Liturghia celebrată în parohia Jesús Sacramentado din Managua. În întreaga țară Cardinalul Obando Bravo – cum confirmă mărturiile unanime de stimă și afecțiune din aceste ore – este considerat unul dintre artizanii principali ai reconcilierii naționale, prin lucrarea sa de mediere în anii ’60 între Anastasio Somoza Debayle și luptătorii de gherilă și, în anii ’80, între guvernul sandinist al lui Daniel Ortega și grupurile armate contrarevoluționare ale Contras. Pentru acțiunea sa curajoasă pentru pace și pentru cei mai slabi a primit recunoaștere în toată lumea.

Născut într-o familie de țărani, al doilea din șase copii, a urmat cursurile de la Colegiul salezian din Granada și apoi a obținut bacalaureatul în latină și greacă la San Salvador, unde a frecventat și Normala superioară, luând licența în matematică, fizică și filozofie. Intrat în Congregația saleziană, a studiat teologia în Guatemala și psihologia vocațiilor în Columbia, în Venezuela și la Roma. Preot din 1958, a predat matematică și fizică în școlile superioare din Nicaragua și din El Salvador. În afară de aceasta, a fost prefect de disciplină în seminarul salezian din San Salvador și rector al institutului salezian „Rinaldi”, având și diferite funcții în Congregația sa.

În 1968, Papa Paul al VI-lea l-a numit Episcop auxiliar de Matagalpa, unde a rezervat o deosebită atenție pastorală și socială pentru țărani. După doi ani a fost numit Arhiepiscop de Managua. Președinte al Conferinței Episcopale timp de șase perioade diferite, din 1971 până în 1997, și din nou din 1999, a fost și președinte al Secretariatului Episcopal al Americii Centrale și Panama (SEDAC), din 1976 până în 1980, și președinte al departamentului călugărilor din Consiliul Episcopal Latinoamerican (CELAM), din 1981 până în 1985.

S-a opus mereu cu glas tare nedreptăților și violențelor, prin scrisori pastorale și în ziarul arhidiecezan. A denunțat sistematic corupția și încălcările drepturilor umane. Convins că problemele se rezolvă prin dialog, a fost garant al acordurilor pentru pace și reconciliere care, în mai multe rânduri, au pus capăt violențelor. Fidel față de motoul său episcopal paulin: „M-am făcut totul pentru toți”, Cardinalul a amintit că Biserica în țară nu este cu un partid ci cu oamenii, gata să denunțe orice nedreptate. O Biserică total dedicată evanghelizării – și pentru a o întări în această misiune a și promovat la Managua Sinodul Diecezan cu obiectivul de a face să pătrundă în societate adevărul despre Cristos și adevărul despre om, grație și contribuției laicilor creștini.

Nu a evitat să aducă problemele din țara sa în atenția lumii, întărit și de numirea de Cardinal din 1985: la întoarcerea sa în patrie, tot poporul a coborât în stradă pentru a primi în sărbătoare primul Cardinal centro-american. În 1987, Papa Ioan Paul al II-lea l-a invitat să scrie textele meditațiilor pentru Via Crucis celebrată la Colosseum. Intervenind la Sinodul special pentru America, în 20 noiembrie 1997, a afirmat că creștinii trebuie să se mobilizeze în prima linie în bătălia pentru cei cărora le este foame și sete de dreptate. A invitat la eliminarea violențelor, prejudecăților, inegalităților și discriminărilor la orice nivel, cerând națiunilor să fie mai solidare între ele și vorbind și despre problema datoriei externe, care după părerea sa trebuie rezolvată „dintr-o perspectivă etică globală”.