CNA: „Nu lăsa copilul educat de televizor„
04.09.2007, Bucureşti (Catholica) - Consiliul Naţional al Audiovizualului a demarat astăzi o campanie care se adresează părinţilor, informează HotNews.ro. Scopul urmărit de această campanie este conştientizarea părinţilor în legătură cu riscurile la care sunt supuşi copiii care urmăresc programe TV ce conţin scene de violenţă. Campania „Nu lăsa copilul educat de televizor” face parte dintr-un proiect PHARE şi va fi promovată prin intermediul a trei spoturi care prezintă efectele pe care le poate avea urmărirea de către copii a unor programe nepotrivite.
Primul spot, lansat marţi, va rula între 4 şi 6 săptămâni, iar campania se va încheia în februarie anul viitor. Potrivit lui Sorin Psatta, director de cercetare al Agenţiei Graffiti BBDO şi expert la proiectul PHARE, citat de NewsIn, cele 3 spoturi sunt construite pe structura cauza-efect: primul prezintă un copil care este victima pasivă a violenţelor de la televizor, iar următoarele două prezintă consecinţa a ceea ce se întâmplă în primul spot. Campania face parte din proiectul PHARE „Consolidarea şi dezvoltarea expertizei profesionale în sectorul audiovizual din România”, gestionat de CNA.
