Cardinalul McCarrick părăsește viața publică după acuzațiile găsite credibile
20.06.2018, New York (Catholica) - Sfântul Scaun i-a interzis fostului Arhiepiscop de Washington să își mai practice public preoția ca urmare a unui pretins abuz sexual asupra unui tânăr, acum aproape 50 de ani. Acuzațiile, informează Arhiepiscopul Timothy Dolan de New York, au fost comunicate poliției, care a condus o investigație atentă. „Cardinalul McCarrick a fost anunțat de acuzații și, în timp ce și-a susținut inocența, a cooperat deplin cu investigatorii. Sfântul Scaun a fost de asemenea informat, încurajându-ne să continuăm procesul”, se spune în comunicatul prelatului new-yorkez.
Cardinal Theodore McCarrick, care a fost Arhiepiscop de Washington între 2001 și 2006, a declarat la rândul său următoarele: „Acum câteva luni am fost avertizat de Arhiepiscopul de New York, Cardinalul Timothy Dolan, că mi-au fost aduse acuze despre un abuz sexual asupra unui tânăr, comis acum circa 50 de ani. Pe atunci eram preot al Arhidiecezei de New York. În timp ce informația m-a șocat și mi-am declarat inocența, am considerat esențial ca acuzele să fie făcute cunoscute poliției, să fie atent investigate de o agenție independentă și înaintate comitetului Arhidiecezei de New York. Am cooperat pe deplin.”
„Tristețea mea s-a adâncit când am fost informat că acuzele au fost găsite ca fiind credibile și substanțiale. Din ascultare accept decizia Sfântului Scaun de a nu mai practica public preoția. Înțeleg că această evoluție dureroasă a evenimentul îi va șoca pe mulți dintre prietenii și rudele mele, pe persoanele pe care am avut onoarea să îi slujesc în cei 60 de ani de preoție. În timp ce nu am nici o amintire privitor la abuzul raportat și cred în inocența mea, îmi pare rău de durerea prin care a trecut persoana care a formulat acuzele, precum și pentru scandalul provocat între credincioși.”
Cardinalul McCarrick, de 87 de ani, a fost hirotonit întru preoție în 1958. A fost președintele Universității Catolice de Puerto Rico între 1965 și 1969, fiind apoi numit Episcop auxiliar de New York în 1977. În 1981 a fost primul Episcop al Diecezei de Metuchen, din New Jersey, înainte să fie făcut Arhiepiscop de Newark în 1986. A rămas acolo până când Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Arhiepiscop de Washington în 2001 și l-a creat Cardinal. Și-a depus demisia în 2006, la atingerea limitei de vârstă.

Mai trebuie si dovezi nu numai afirmatii. Cel care il acuza Ce cardinal sa faca publice dovezile – daca le are – si sa explice de ce a asteptat 50 de ani.