Papa Francisc a transformat o duminică obișnuită într-o surpriză extraordinară
25.06.2018, Vatican (Catholica) - În timpul Jubileului Milostivirii Papa Francisc a inițiat Vinerile Milostivirii, constând în principal din vizite la diverse locații unde sunt persoane în situații dificile, fie din cauza bolii, a detenției, migrației sau altele. În luna iunie, Pontiful s-a abătut de la regulă, făcând vizita sa surpriză duminica. A mers ieri la fundația „Durante e dopo di Noi. Casa OSA”, care lucrează cu familiile cu persoane cu dizabilități grave. Aici Pontiful s-a întreținut cu cele peste 200 de persoane prezente.
Luca Milanese, președintele fundației, i-a spus Papei Francisc că „am avut mereu la inimă fericirea și bunăstarea celor pe care îi asistăm – sunt în număr de 50.000 astăzi în toată Italia”. A explicat apoi că scopul este ca fiecare persoană slujită să poată să își îmbunătățească viața, trecând spre autonomie, cu ajutorul celor dragi și a cadrelor medicale. „Casa OSA este un proiect care stimulează emoțiile, atitudinile, relațiile și dorințele celor asistați și care susține familiile ale căror singură dorință este aceea de a garanta un viitor demn copiilor lor, chiar și atunci când ei nu vor mai fi prezenți”, a spus Milanese.
Papa Francisc i-a încurajat pe cei prezenți, spunându-le să creadă în visele lor și în frumusețea vieții în comuniune cu Domnul. Locația vizitată de Papa Francisc este parte a unui lanț de așezăminte unde se lucrează cu persoane cu dizabilități grave și cu familiile lor. Fundația „Durante e dopo di Noi” a fost fondată în 1984, pentru a concepe planuri pe termen lung pentru persoanele cu handicap grav, în momentul în care rudele lor nu vor mai fi. Este parte a unei organizații mai mari, numită „Anffas”, care se dedică de peste 60 de ani drepturilor persoanelor cu dizabilități.
