Logica bobului de grâu
03.09.2007, Bacău (Catholica) - „Trăim un moment de istorie al comunităţii din Bacău”, a spus PS Petru Gherghel la începutul predicii de la Liturghia celebrată sâmbătă pentru marcarea aniversării a 400 de ani de la întemeierea Episcopiei de Bacău. Episcopul Diecezei de Iaşi şi-a construit predica în jurul versetul 24 din Ioan 12: „Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, aduce mult rod, dacă nu rămâne singur”. „Ne impresionează bobul de grâu şi programul său genetic care prin moarte continuă să aducă multe roade şi o face însutit şi înmiit. Domnul vieţii a dispus acest lucru. Dar mai mult ne impresionează faptul că moartea, calvarul pământesc, suferinţele, persecuţiile din toate părţile nu pot distruge viaţa sufletească, credinţa şi mai ales iubirea. Am putea spune că tocmai aşa se măreşte şi se căleşte însăţi viaţa spiritului, se transmite mesajul divin şi se răspândeşte Evanghelia iubirii.”
Episcopul a continuat: „Privind cu ochii credinţei la trecutul istoriei noastre, n-am putea oare vedea în logica bobului de grâu care aduce roade multe dacă intră în pământ şi moare şi în viaţa celor care, sub mormintele fără cruci, sub brazdele care s-au aşezat peste ei peste înaintaşii noştri intraţi în mormânt sau călcaţi în picioare? Nu este nici de cum doar un joc de cuvinte, nu este o falsă credinţă în reincarnare, prin care unul trece în altul şi apare în altă parte sau alt trup, ci este un adevăr întipărit în sufletul omului, în spiritul său care nu poate fi stins, anihilat sau distrus. Spiritul rămâne mereu, iubirea continuă, viaţa sufletească se căleşte în suferinţă, în persecuţie şi în moartea trupească, se dăruieşte altora, se reaprinde în urmaşi şi continuă în istorie. Cei pe care îi amintim astăzi la popasul celor patru sute de ani de existenţa a Episcopiei de Bacău nu au dispărut din circuitul credinţei, ci ei trăiesc în memoria noastră, îi credem trecuţi de sub lespedea mormintelor în veşnicie, în ceruri, de unde ne inspiră pe un drum nou, pentru timpuri noi, pentru a face să dăinuiască viaţa spirituală, viaţa de credinţă în forme noi, multiplicate şi mărite de harul şi darul lui Dumnezeu, Domnul istoriei.”
„Noi, cei de astăzi, într-o formă sau alta, suntem rodul jertfelor lor, a morţii lor, suntem beneficiarii muncii lor apostolice şi spirituale, suntem continuatorii iubirii lor. Moartea lor, pentru meritele şi prin darul lui Cristos, care face să crească viaţa spirituală, însemnează pentru noi biruinţă şi victorie, însemnează rodul bogat al jertfelor şi sacrificiilor lor. Din pământul brăzdat al Bacăului, din mormintele lor fără cruci, de sub casele care le-au acoperit mormintele, ei ne-au transmis din credinţa şi iubirea lor, din viaţa lor, ne vorbesc şi ne încurajează şi astăzi. […]Noi, în credinţa noastră, suntem rodul iubirii morţii şi învierii lui Cristos şi deţinem o comoară de preţ pentru noi şi pentru cei din jurul nostru; avem o moştenirea lăsată de înaintaşii noştri cunoscuţi şi necunoscuţi, transmisă prin jertfa şi moartea lor; avem o datorie de a continua drumul lor de credinţă şi chemarea noastră de fii ai Bisericii şi ai acestei comunităţi din Moldova şi din Bacău. Ne rugăm la această sfântă Liturghie pentru veşnica răsplată a lor în împărăţia veşnică şi îi încurajăm cu dragoste pe toţi cei ce cu bucurie le continuă exemplul şi credinţa. Amin.”
