Papa deplânge distrugerile criminale ale mediului
29.08.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat îngrijorarea pentru ceea ce el a numit „comportament iresponsabil” care pune vieţile în pericol, şi a condamnat „acţiunile criminale” de distrugere a mediului. Miercuri, 29 august 2007, Papa a menţionat „focurile dezastruoase din Grecia, Italia şi alte naţiuni europene”, şi a făcut apel la rugăciuni pentru victime, înainte de a se întoarce la Castel Gandolfo după audienţa generală desfăşurată în Piaţa Sf. Petru. Incendiile din Grecia şi Italia din această vară fost devastatoare şi au ucis zeci de oameni. Autorităţile susţin că incendiile au fost provocate intenţionat. Papa a vorbit de asemenea de cei afectaţi de dezastre naturale, în special de inundaţiile care au devastat Asia.
„În faţa unor astfel de urgenţe drastice, care au dus la numeroase victime şi enorme distrugeri materiale, nu putem să nu fim îngrijoraţi de comportamentul iresponsabil al unor indivizi care au pus în pericol siguranţa altora şi au distrus mediul, un dar preţios pentru întreaga omenire”, a spus Sfântul Părinte. „Mă unesc cu toţi cei care condamnă pe bună dreptate aceste acţiuni criminale şi îi invit pe toţi să se roage pentru victimele acestor tragedii”. Peste 60 de persoane au murit în incendiile din Grecia în ultimele câteva zile. Musonii din Asia au făcut deja victime mii de vieţi, în special în India, Bangladesh, Nepal, Coreea de Nord şi Pakistan.
