Cardinalul Coccopalmerio: Despre Împărtășirea necatolicilor (II)

03.08.2018, Vatican (Catholica) - Intercomuniunea și cazul special al împărtășaniei date soțului necatolic trebuie să se confrunte cu „o problemă delicată, aceea de a echilibra în mod înțelept cele două principii: principiul necesității de a conferi harul cu administrarea Sacramentelor trebuie să țină cont mereu de principiul necesității de a nu contrazice comuniunea eclezială”. Astfel afirmă în următorul interviu pentru Vatican Insider Cardinalul Francesco Coccopalmerio, președinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro. Iată ultima parte.

– Să vorbim acum despre cazul specific, legat de documentul Episcopilor germani: doi soți, dintre care unul este catolic și celălalt necatolic, care participă împreună la Liturghia celebrată în Biserica Catolică și doresc – așa cum se înțelege – să primească împreună Euharistia. Poate preotul catolic să administreze licit Împărtășania soțului necatolic? Și aceasta ar putea să se întâmple de fiecare dată când acești doi soți participă împreună la Liturghie?

– Pentru a răspunde la această întrebare, într-adevăr foarte intrigantă, este necesar să punem altă întrebare și să îi dăm un răspuns care nu e ușor: ipoteza celor doi soți, așa cum s-a specificat mai sus, prezintă un caracter de excepționalitate, este răspuns la o necesitate spirituală?

– Care este răspunsul Dvs în această privință?

– Putem răspunde cu onestitate că reprezintă un caz excepțional. Și excepționalitatea constă în faptul că acești sărmani soți sunt constrânși din păcate să facă o alegere dureroasă: ori unul merge să primească Sfânta Împărtășanie în timp ce celălalt se abține (însă aceasta ar diviza un cuplu unit în căsătorie și în afect), ori amândoi se abțin (dar aceasta ar fi în sine în contradicție cu comportamentul natural al unui credincios care participă la Liturghie și care fiind în stare de har sfințitor completează participarea sa apropiindu-se de masa euharistică).

– Așadar, după părerea Dvs, excepționalitatea despre care vorbim ar face în așa fel încât ipoteza celor doi soți configurează un caz în care nu există pericolul de indiferentism și de scandal?

– Cred că da. Și, de fapt, atunci când slujitorul catolic ar administra Sfânta Împărtășanie soțului necatolic, toți ar putea considera în mod rațional că această acordare este determinată de necesitatea justă de a nu despărți un cuplu de soți, în special într-un moment așa de special cum este participarea la Sacramentul Euharistiei. Oricum, toate acestea pot să fie amintite printr-o cateheză explicativă dată comunității credincioșilor chiar și în mod obișnuit.

– Insist: după părerea Dvs, a se da Euharistia ar putea să aibă loc de fiecare dată când cei doi soți participă împreună la Liturghie?

– Ar trebui să răspund afirmativ, deoarece caracterul de excepționalitate pe care am amintit-o mai sus există ori de câte ori cei doi soți participă împreună la sfânta Liturghie. Excepționalitatea cazului, de fiecare dată, determină în mod logic excepționalitatea acordării, de fiecare dată. Totuși, dacă am vrea, cu intenție pur pastorală, să facem mai evident și mai convingător că este vorba despre un caz excepțional și de aceea despre o acordare excepțională, ar putea să fie oportun să se limiteze această acordare numai la unele ocazii. Și cei doi soți vor putea oferi această jertfă pentru a obține de la Domnul harul de a grăbi ajungerea la comuniunea deplină între toate Bisericile.

– Mulțumesc pentru explicații. Totuși, rămân, în cel care gândește altfel, obiecții de fond sau unele obstacole de pornire, care par să zădărnicească ceea ce ați afirmat Dvs. Și care ajung să critice însăși normativa canonică. Prima obiecție de fond sau primul obstacol de pornire: una dintre condițiile cerute pentru actualii creștini necatolici pentru a putea primi Sacramentele este ca ei să aibă aceeași credință a Bisericii Catolice în Sacramentele pe care le cer. Acest lucru, în mod special, este cerut pentru Euharistie. Însă se pare că, măcar pentru unii, credința catolică în Euharistie nu se poate constata cu ușurință în anumiți creștini necatolici. Cum răspundeți?

– Este complet evident că creștinii necatolici care cer să aibă acces la Euharistie trebuie să aibă aceeași credință a Bisericii Catolice în Sacrament. Însă – ne întrebăm – ce este necesar și ce este suficient pentru a avea credința Bisericii? Și răspunsul este simplu. Este necesar și suficient a crede că pâinea și vinul consacrate la Sfânta Liturghie sunt acele realități pe care Isus le-a indicat în cuvintele de la ultima cină: „Acesta este Trupul Meu, acesta este Sângele Meu”. Deci, este necesar și suficient a crede că pâinea și vinul sunt în Sacramentul Euharistiei Trupul și Sângele lui Isus. A adera la explicații teologice, chiar de foarte mare valoare precum doctrina transsubstanțierii, nu este condiție necesară. Or, trebuie să recunoaștem că a avea credință în Euharistie așa cum s-a indicat mai sus, ar trebui să se constate cu ușurință în cel care se apropie de masa Domnului: ce sens ar avea a cere Împărtășania euharistică atunci când nu s-ar crede că acea pâine este Trupul lui Isus și acel vin este Sângele lui Isus? Atunci când s-ar aștepta să se primească o pâine și un vin oarecare și nu Trupul și Sângele lui Isus?

– A doua obiecție sau al doilea obstacol se găsește în poziția celui care afirmă astfel în această privință: Biserica Catolică administrează Sacramentele necatolicilor. Însă aceștia continuă în mod intenționat să respingă integritatea adevărurilor catolice și a comuniunii ierarhice. Ce credeți despre această viziune?

– Cu tot respectul față de cel care practică aceste convingeri, însă trebuie să declar că nu sunt de acord. Desigur, în cazul în care un creștin necatolic ar refuza un adevăr de credință mărturisit de Biserica Catolică și ar fi pe deplin conștient că este vorba despre un adevăr de credință, nu ar putea să primească sacramentele. Însă Biserica Catolică, în special începând de la Conciliul Vatican II, are convingerea deplină că actualii creștini necatolici, dacă nu mărturisesc aceleași adevăruri ale Bisericii Catolice, fac aceasta fără vină, sunt în bună credință și de aceea sunt în harul lui Dumnezeu. Aceasta este – vreau să repet – convingerea fermă a Bisericii Catolice. Și cum ar putea să fie altfel dacă ne gândim numai la nenumărații sfinți membrii ai Bisericilor necatolice? Dar, în acest sens – va putea să pară straniu – am și eu o dificultate, pe care aș vrea să o prezint cu sinceritate.

– Spuneți care este.

– Încerc să fiu sintetic și sper să fiu clar. Pe de o parte, credinciosul care primește Euharistia trebuie să fie în comuniune deplină sau normală cu Biserica Catolică. Pe de altă parte, actualii creștini necatolici sunt în comuniune adevărată, însă nedeplină, cu Biserica Catolică. În această situație, normativa Bisericii, în mod deosebit în can. 844 § 3-4, stabilește că acești creștini pot să fie admiși de Biserica Catolică să primească Euharistia. Cazurile sunt două: ori normativa Bisericii catolice contrazice ontologia comuniunii ecleziale și pe cea a Sacramentelor (ceea ce, desigur, trebuie exclus) ori ar trebui să facem ipoteza că creștinii necatolici sunt într-un fel în comuniune deplină cu Biserica Catolică (dar aceasta ar suna imediat incredibil, cel puțin ceea ce se consideră în general). De aici dificultatea mea sau, poate mai bine spus, o provocare extraordinară de a face cu curaj o reflecție ulterioară. Cine vrea să știe mai mult despre aceasta ar putea – cred că este de folos – să vadă o contribuție a mea în Periodica 107 (2018), 1-35.

Sursa: ITRC.ro