Mons. Anton Coșa pentru Radio Europa Liberă: Vreau Dieceza să respire cu ambii plămâni (I)
12.09.2018, Chișinău (Catholica) - Se împlinesc 25 de ani de la înființarea primelor structuri ale Bisericii Catolice în Republica Moldova. La această aniversare va fi prezent și Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Sfântului Scaun, care va participa și la cel de-al XII-lea Congres Mondial al Familiei. Episcopul Bisericii romano-catolice din Republica Moldova, Mons. Anton Coșa, a acordat un interviu Europei Libere, vorbind despre rolul Bisericii în societate, despre Biserică și politică, despre ură și toleranță. Iată prima parte a interviului, care începe cu Episcopul de Chișinău:
– Din 1993, de când a fost înființată Administratura Apostolică de Moldova, în acea dată istorică pentru noi, 28 octombrie, a apărut un centru pentru catolicii din Moldova. Până atunci era o simplă parohie administrată de un Episcop de la mari distanțe, din Riga, dar de atunci a început o altfel de organizare, de prezență a Bisericii, iar prin persoana mea, care am fost numit Administrator Apostolic, a început reorganizarea Bisericii Catolice în Republica Moldova. Au fost ani frumoși, au fost și ani grei, dar greutatea și dificultățile de atunci le-am trecut foarte ușor și poate datorită entuziasmului nostru tineresc, și poate pentru că aveam și sprijinul altor Biserici din Europa, în special al Bisericii Catolice din Iași, de unde provin și, în sensul acesta, relațiile acestea, într-un fel, ne-au făcut să nu ne simțim singuri, iar dacă în Republica Moldova într-adevăr catolicii sunt puțini, totuși în Dieceza de Iași vecină, acolo catolicii sunt mult mai numeroși și ori de câte ori era vorba de o sărbătoare sau ceva, nu știu, chiar și unde să ne trimitem seminariștii pentru a studia – la Iași; unde am început primii pași în organizarea unui mic institut teologic – la Iași, unde am trimis câțiva laici care au început să studieze împreună cu laicii din Moldova și multe alte momente.
– Procentul catolicilor s-a menținut, a crescut, s-a diminuat?
– Vă spun sincer că nu există statistici și cunoașteți cred că faptul că înainte nu era chiar așa ușor să fii catolic, de aceea această mentalitate a unei expuneri, așa, prea curajoase în societate a ceea ce ești tu, a identității tale catolice, nu s-a prea schimbat. Cunoscând fenomenul migrator, al plecărilor masive ale moldovenilor, printre care și catolici, și aici aș putea da foarte multe exemple. Împreună cu confrații mei preoți, an de an asistăm la cununii între fete din Moldova catolice și tineri din lumea catolică europeană, mulți fiind din Italia, dar nu numai, Franța, Germania ș.a.m.d. Și acest lucru cunoscut fiind, deci nu pot să spun că suntem în creștere, dimpotrivă, aș putea spune că suntem poate puțin în descreștere.
Așa cum este de așteptat, procentul moldovenilor acasă a scăzut, cred că suntem și noi pe acolo. În schimb, în bisericile noastre credincioșii sunt cam tot aceiași, numai că sunt alții. Asistăm la un proces de reîntoarcere a moldovenilor din străinătate, dar deja nu singuri, dar cu o familie, cu un italian, cu copii care sunt catolici și de multe ori biserica este, nu zic neîncăpătoare, dar foarte bine vizitată și ne bucurăm că prezența noastră aici oferă o astfel de posibilitate creștinilor catolici care vin în Moldova, ca să nu mai vorbim de cei de la ambasade sau din alte servicii internaționale, pentru care noi celebrăm Liturghii în limba engleză, în limba italiană ș.a.m.d.
– În acești 25 de ani de la înființarea primelor structuri ale Bisericii Catolice în Republica Moldova nu ați obosit să treceți Nistrul, pentru că aveți parohii și în regiunea transnistreană. Cum vi se pare Dvs. trecerea asta a Nistrului?
– Am cam obosit, să fiu sincer, în sensul acesta al procedurii care totdeauna este înjositoare, într-un fel, umilitoare. E adevărat că în ultima perioadă un pic s-au mai schimbat și acolo condițiile, poți să ajungi într-o mașină și la un gemuleț ai dat documentul și primești în trei minute, imediat, permisul să treci. Pentru mine ca păstor al unei comunități care se situează pe ambele maluri ale Nistrului, acest proces este destul de dureros. Oricum, mulțumesc lui Dumnezeu că nu am niciun fel de dificultate…
– Nu vi s-au pus piedici niciodată?
– Absolut niciodată. Dimpotrivă, aș putea spune că am fost asistat în mod pozitiv atunci când a fost nevoie, de exemplu, pentru organizarea unor întâlniri, pentru că noi organizăm întâlniri pentru tineri, pentru copii, exerciții spirituale și nu le facem numai în partea aceasta. Noi respirăm cu doi plămâni, vreau Dieceza să respire cu ambii plămâni. În acest sens, totdeauna am găsit multă înțelegere. Important este să știi să colaborezi în sensul acesta pozitiv, pentru că e adevărat că orice stăpân acasă ar vrea să știe ce se întâmplă când îi vin oaspeți acolo și de aceea, într-un fel, ne acomodăm și noi acestor cerințe.
– Când sunt mai mulți stăpâni, tot nu e prea bine.
– Înțelegem acest lucru în sensul larg al cuvântului, adică, practic, merg la Sloboda-Rașcov, o localitate care se află la câțiva pași de granița cu Ucraina. E normal să fiu un pic mai precaut, pentru că toată lumea se va uita la mine și vom încerca să fim corecți. Merg mai înspre Tiraspol, acolo sunt cerințe. Ei, vrând-nevrând, au deja o altă mentalitate, chiar și creștinii noștri, chiar tinerii care s-au născut după 1992-93 încoace, aceștia se gândesc că ei sunt cetățeni ai unei alte țări, dar prezența Bisericii în această parte și o Biserică care se împarte, care este la fel, se organizează la fel, cu același păstor pe ambele maluri, într-un fel, ajută la o eventuală păstrare a unei comuniuni între frați, între cele două maluri.
– Dar din observațiile Dvs., cum vedeți, se apropie cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului sau se îndepărtează?
– Depinde. În ceea ce ne privește pe noi, în afară de faptul că există și această greutate de care am vorbit cu o nouă mentalitate, totuși prin Biserică oamenii sunt conștienți că noi suntem, practic, o Dieceză, formăm o Biserică locală comună.
– O Dieceză, dar două state, dacă să luăm în calcul așa cum gândesc cei din regiunea transnistreană? Ei vorbesc despre autoproclamata „rmn” ca despre statul lor.
– În Biserică noi nu facem niciodată politică. Nici eu, nici confrații mei preoți nu am accentuat și nu am voit niciodată să se pună astfel de probleme, pentru că știu foarte bine că în acel moment în care vom începe astfel de discuții ne vom dezbina, dar Biserica este pentru a uni oamenii, și nu pentru a-i dezbina. Eu mă simt păstorul întregii turme, de aceea îmi iubesc credincioșii din partea aceasta a Nistrului la fel de mult ca și de pe cealaltă parte. Și vreau să vă spun că în acest proces de restructurare, de organizare a Diecezei de la începuturi am avut acest principiu, ca să fie echitate în ceea ce privește construcțiile de biserici. Deci, dacă am făcut una în partea aceasta, facem și dincolo și tot așa, astfel încât eu nu aș putea să mă simt vinovat că în partea aceasta a noastră, a fostei Basarabii, am dezvoltat bine Biserica, și în partea cealaltă nu. Suntem la același nivel, de exemplu.
– E greu să ții ușile închise pentru politică?
– Noi când suntem în camerele noastre sau în casele noastre discutăm din inimă și greutățile acestea legate de politică. Cum am ieșit din casă și am intrat în comuniunea sfinților, acolo suntem toți frați. Subiectul acesta al politicii absolut niciodată nu m-a făcut să mă simt străin într-o parohie unde am mers inclusiv aici la noi sau inclusiv în Dieceza de Iași, unde deseori merg să îmi vizitez prietenii. Niciodată nu am fost străin sau niciodată nu am considerat că eu am altă opinie. Chiar între noi, în casa noastră, suntem foarte deosebiți și îmi dau seama că uneori ne prezentăm ca atare. Deci, fac această atenționare – să rămânem în continuare la nivelul neutru în discuțiile noastre.
– E un păcat sau nu să folosești Biserica în scopul acumulării capitalului politic?
– Nu este corect! Nu este corect să faci un astfel de lucru, dar pe de altă parte, nu este posibil ca Biserica să își facă activitatea neținând cont de realitățile în care se află, neținând cont de politicieni, neținând cont de toate provocările, de aceea Biserica trebuie să fie înțeleaptă ca o mamă și să discearnă, iar rolul episcopului într-o astfel de biserică este tocmai acesta, cel mai important – discernământul, să discearnă ce e bun și ce este rău.
– De ce v-am pus această întrebare? Pentru că acum se vorbește foarte mult despre o criză a moralității.
– Privind în jur, ascultând lumea, sigur, aveți dreptate. Deci suntem dincolo de orice limită a posibilului.
– Dar ce înseamnă criză morală?
– Înseamnă, practic, ori că nu le mai luăm în considerare principiile moralității, ale adevărului în primul rând, ori că ne prefacem că le luăm sau facem o inginerie de astea politico-diplomatică în așa fel încât să nu spui nimic sau să nu ajungi acolo unde cineva te vrea să clarifice lucruri, pe de o parte; pe de altă parte, sigur înseamnă toate aceste bariere care s-au rupt, care se rup încetul cu încetul în ceea ce privește viața, de exemplu. Deci, Biserica apără viața, Biserica apără familia tradițională, apără familia așa cum a fost înființată de Dumnezeu. În schimb, politicul vine cu altă propunere, fără să își dea seama că, practic, prin această politică a lor destabilizează total societatea umană așa cum a fost ea concepută de la începuturi de Providența Divină, pentru că nimic nu se întâmplă fără această supraveghere divină. Și în acest sens, iată, oamenii uită că mai este Dumnezeu, uită că ei înșiși sunt creaturi ale lui Dumnezeu și de aceea devin pur și simplu subiecte ale unor politici, cum spuneam, inginerii politico-diplomatice.
