Biserica are un nou Fericit: Tiburcio Arnáiz Muñoz, preot iezuit
22.10.2018, Vatican (Catholica) - Un preot „neobosit, care se dedica în întregime difuzării învățăturii creștine în periferii. Preferații săi erau cei de la închisoare, bolnavii și cei mai săraci”. Cu aceste cuvinte este amintit într-un articol din L’Osservatore Romano noul Fericit al Bisericii catolice, Tiburcio Arnáiz Muñoz (1865-1926), preot din Societatea lui Isus, care a fost beatificat sâmbătă, 20 octombrie 2018 la Malaga, în sudul Spaniei. Sfânta Liturghie și ceremonia de beatificare au fost prezidate de prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Cardinalul Angelo Becciu.
Născut în 1865 la Valladolid, într-o familie săracă economic dar bogată în credință, Tiburcio a rămas orfan de tată pe când avea 5 ani. În 1878 a intrat în Seminarul din Valladolid, unde prin munci deosebite a reușit să își plătească studiile până la capăt: patru ani de liceu, trei de filosofie și patru de teologie. A fost sfințit preot în 1890 și prima sa misiune pastorală a fost într-un sătuc unde enoriașii erau dezbinați de certuri permanente, ceea ce i-a oferit posibilitatea să restabilească un climat de pace și armonie. Același obiectiv a trebuit să îl urmărească și în cea de-a doua parohie a activității sale sacerdotale, de data aceasta în Dieceza de Avila, unde a găsit numeroși enoriași care se îndepărtaseră de practica religioasă. I-a readus pe drumul credinței și cu ajutorul lor a reparat biserica, aflată de multă vreme în stare de ruină.
Anul 1896 reprezintă o adevărată cotitură în parcursul spiritual pentru tânărul preot Tiburcio, care a decis reluarea studiilor teologice pentru cele trei grade academice la Seminarul din Toledo. După moartea mamei și decizia singurei surori de a intra în rândul călugărițelor dominicane, pr. Tiburcio a intrat în Ordinul Iezuiților (Societatea lui Isus) în 1902, alegându-și ca moto de viață: „Grăbește-te și profită de timp” („Darse prisa y aprovechar el tiempo”). Între 1909-1911 și-a desfășurat apostolatul la Murcia, unde s-a distins prin dăruirea totală față de Domnul alegând ca mijloc de apostolat activitatea de predicator, confesor, vizitele la școlile duminicale de formare creștină, îngrijirea celor bolnavi și a celor aflați la închisoare. Ca model de apostolat, a avut întotdeauna o predilecție față de confratele său iezuit Sf. Francisc Xaveriu.
A fost transferat pentru o vreme la Loyola, iar în 1912 a fost trimis la Málaga și apoi la Cádiz, de unde s-a întors din nou la Málaga. Aici a început să desfășoare o activitate foarte intensă care a trezit o mare admirație în rândul confraților săi, în special pentru darul carității. Aici a lansat o inițiativă inedită pentru formarea creștină a locuitorilor din cartierele sărace ale orașului, înființând un fel de „misiuni populare” organizate de femei și cu o durată de trei luni, în cadrul cărora el predica în fiecare zi. „Catehetele doctrinei rurale”, cum au fost numite colaboratoarele sale în apostolat, au păstrat permanent contactul cu inițiatorul lor, de la care au primit asistență spirituală până la ultima clipă a vieții lui.
Numite astăzi „misionare ale doctrinei rurale”, au format o societate de viață apostolică alcătuită din femei laice, fără a depune voturile clasice, dar cu o puternică angajare în viața spirituală și în apostolat. Împreună cu formarea creștină din cartierele de periferie, pr. Tiburcio a desfășurat un important număr de „misiuni populare”, peste șaptezeci fiind cele cunoscute oficial, care i-au avut ca destinatari pe locuitorii din micile sate și orașe din regiunea Andaluzia. În 1920, starea sănătății sale a început să se înrăutățească, iar superiorii i-au impus o perioadă de odihnă, fapt care nu l-a împiedicat să își trăiască iubirea pentru Cristos și pentru mântuirea sufletelor. A murit pe 18 iulie 1926.
În predica la Sfânta Liturghie cu ceremonia de beatificare, Cardinalul Angelo Becciu a spus sâmbătă că preotul iezuit Tiburcio „era un păstor după inima lui Cristos și un misionar al credinței și al carității. Era un exemplu tipic de ‘păstor cu mirosul oilor’, cum ar spune astăzi Papa Francisc. A fost un vestitor neînfricat al Evangheliei, mai ales în rândul celor mai umili și uitați din așa numitele ‘corralones’, cartierele cele mai sărace și chiar ostile Bisericii din Málaga, consumându-și viața pentru aproapele, susținut fiind de o mare iubire față de Dumnezeu”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
