Evanghelizarea trebuie să îmbine proclamarea cu dialogul

26.07.2007, Auronzo di Cadore (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea afirmă că evanghelizarea în lumea de astăzi implică urmarea exemplului primilor creştini, îmbinarea proclamării cu dialogul. Papa a spus acest lucru marţi, 24 iulie 2007, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu 400 de preoţi din Diecezele de Belluno-Feltre şi Treviso, în biserica Sf. Iustina martiră din Auronzo di Cadore, lângă Lorenzago di Cadore, locul în care îşi petrece vacanţa. Unul dintre preoţi a explicat că nordul Italiei este casă pentru mulţi imigranţi şi, aşadar, un loc de „dialog respectuos cu alte religii”. Preotul a întrebat cum trebuie să aibă loc evanghelizarea în acest context. Sfântul Părinte a amintit întrebări similare care au apărut în întâlnirile cu Episcopii din alte părţi ale planetei.

„Trăim într-o stare de perpetuă întâlnire, similară cu cea a Bisericii primare, unde primii creştini au experimentat aceeaşi situaţie”, a spus Papa Benedict al XVI-lea. „Creştinii erau o minoritate, o sămânţă de muştar care a început să crească, înconjurată de diferite religii şi condiţii de viaţă. De aceea, trebuie să învăţăm din experienţa primilor creştini. Sf. Petru în prima sa scrisoare, în capitolul al treilea, a spus: `Să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre speranţa voastră`. În acest fel, el a formulat pentru persoanele din acele timpuri, pentru creştinii obişnuiţi, necesitatea de a combina proclamarea şi dialogul. El nu a spus: `Proclamaţi Evanghelia la toţi oamenii`. A spus: `Trebuie să fiţi în stare, să fiţi gata să daţi socoteală de speranţa care este în voi`”. Papa a numit aceasta „sinteza necesară” între dialog şi proclamare. „În primul rând trebuie să avem în noi raţiunea speranţei noastre”, a afirmat el. „Trebuie să fim oameni care trăiesc credinţa şi se gândesc la credinţă şi o cunosc în interior. În acest fel credinţa devine raţiune; devine raţională. Meditarea Evangheliei şi proclamarea ei, predicile, catehezele, care îi fac pe ceilalţi capabili să înţeleagă credinţa, sunt toate elemente fundamentale în această relaţie dintre dialog şi proclamare”.

Sfântul Părinte a mai subliniat necesitatea recunoaşterii tuturor oamenilor ca fiind aproapele nostru. El a îndemnat la trăirea „iubirii faţă de aproapele ca o expresie a credinţei noastre”. „Cred”, a explicat el, „că aceasta este deja în sine o mărturie puternică şi o formă de proclamare – a trăi cu ceilalţi această iubire faţă de aproapele, recunoscând în ei pe aproapele nostru, pentru ca ei să înţeleagă: Această `iubire faţă de aproapele` este pentru mine. Dacă se întâmplă acest lucru, putem mai uşor să le arătăm rădăcina comportamentului nostru, care este aceea că această iubire faţă de aproapele este o expresie a credinţei noastre”, a spus Pontiful. „În dialog nu putem trece imediat la marile mistere ale credinţei. Ceva practic şi în mod realizabil este mai presus de toate a căuta înţelegerea valorilor vieţii, exprimate în cele Zece Porunci, rezumate în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele”. Cheia, a concluzionat Papa, este „o proclamare umilă şi răbdătoare, care aşteaptă, dar care ne face să ne trăim vieţile în conformitate cu o conştiinţă iluminată de Dumnezeu”.