Sarcina comisiei Ecclesia Dei transferată Congregației pentru Doctrina Credinței
20.01.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a emis sâmbătă un motu proprio, încheind existența comisiei pontificale Ecclesia Dei și creând un sector în cadrul Congregației pentru Doctrina Credinței (CDC) care să se concentreze pe dialogul doctrinar cu grupurile numite tradiționaliste. Timp de peste 30 de ani, comisia pontificală Ecclesia Dei a „facilitat (căutarea) comuniunii ecleziale depline a preoților, seminariștilor, comunităților sau credincioșilor individuali legați de fraternitatea Mons. Marcel Lefebvre, care au dorit să rămână uniți cu succesorul lui Petru în Biserica Catolică, păstrând tradițiile lor spirituale și liturgice”, scrie Papa în scrisoarea apostolică din 19 ianuarie. „Institutele și comunitățile religioase care celebrează de obicei forma extraordinară și-au găsit astăzi propria stabilitate în număr și ca viață”, afirmă Papa.
Sfântul Părinte susține că problemele abordate astăzi de către comisia pontificală Ecclesia Dei sunt „de natură predominant doctrinară” și, prin urmare, transferul complet al sarcinii comisiei pontificale către CDC este cu dorința ca „aceste scopuri să devină din ce în ce mai evidente pentru conștiința comunităților ecleziale”. Înființată în 1988 de către Sf. Papă Ioan Paul al II-lea pentru a purta un dialog cu comunitățile tradiționaliste, Ecclesia Dei a fost reformată de Papa Benedict al XVI-lea în 2009, prin instrucțiunea Universae Ecclesiae, legând comisia de CDC. Încheierea existenței comisiei Ecclesia Dei face parte din ultimul pas al proiectului mai larg de reformare a Curiei Romane. Chestiunile administrative, inclusiv bugetul comisiei pontificale, vor fi acum incluse în atribuțiile obișnuite ale CDC.
Sesiunea ordinară a CDC din 15 noiembrie 2017 a cerut ca „dialogul dintre Sfântul Scaun și Fraternitatea preoțească a Sfântului Pius al X-lea (SSPX) să fie condus direct” de Congregație, se explică în scrisoarea apostolică. În noiembrie 2018, pr. Davide Pagliarani, superiorul general al SSPX, s-a întâlnit cu prefectul CDC, Cardinalul Luis Francisco, Mons. Ladaria Ferrer, și cu Arhiepiscopul Guido Pozzo, secretar al comisiei pontificale Ecclesia Dei. În timpul întâlnirii „s-a reamintit că problema fundamentală este de fapt doctrinară. […] Din cauza acestei divergențe doctrinare ireductibile, în ultimii șapte ani nu a reușit nici o încercare de a compune o schiță de declarație doctrinară acceptabilă pentru ambele părți. Astfel problema doctrinară rămâne absolut esențială”, se spune într-o declarație a SSPX.
SSPX a fost înființată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre, în 1970, pentru a forma preoți, ca răspuns la ceea ce el a descris drept erori ce au intrat în Biserică după Conciliul Vatican II. Relațiile sale cu Sfântul Scaun au devenit deosebit de tensionate în 1988, când Arhiepiscopul Lefebvre și Episcopul Antonio de Castro Mayer au consacrat patru Episcopi fără permisiunea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Consacrările episcopale ilicite au dus la excomunicarea Episcopilor implicați. Excomunicările Episcopilor ce au mai rămas în viață au fost ridicate în 2009, de către Papa Benedict al XVI-lea, iar de atunci negocierile „de a reajunge la comuniunea deplină cu Biserica” au continuat între SSPX și Vatican.
În ultimii ani au existat semne de reglementare a situației Societății preoțești, care are în jur de 600 de preoți. În martie 2017, Papa Francisc a dat Episcopilor diecezani și altor ordinari locali autorizația de a acorda preoților SSPX capacitatea de a celebra licit și valid căsătoriile credincioșilor care participă la activitatea pastorală a Societății. În septembrie 2015, Papa a anunțat că credincioșii vor putea să primească în mod valid și licit iertarea păcatelor de la preoții SSPX în timpul Anului Jubiliar al Milostivirii. Această permisiune a fost ulterior prelungită pe termen nelimitat de către Pontif prin scrisoarea apostolică „Misericordia et misera”, din 2016. (Courtney Grogan pentru Catholic News Agency)
