A fost publicat motu proprio „Summorum Pontificum”

07.07.2007, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 7 iulie 2007, a fost publicat documentul motu proprio „Summorum Pontificum” a Papei Benedict al XVI-lea, prin care stabileşte noi reguli pentru celebrarea Sfintei Liturghii folosind Liturghierul, adică „Missale Romanum” în limba latină, promulgat de Papa Ioan al XXIII-lea în 1962. Documentul însoţit de o Scrisoare personală a Papei Benedict al XVI-lea, a fost trimis tuturor preşedinţilor Conferinţelor episcopale din lume precum şi Nunţiilor apostolici şi prin aceştia la toţi Episcopii Bisericii Catolice, informează Radio Vatican.

Situl Radio Vatican publică în continuare observaţii esenţiale privind uzul Liturghiei romane promulgate înainte de reforma din 1970.

1. Documentul motu proprio „Summorum Pontificum” stabileşte noi reguli privind folosirea liturgiei romane anterioare reformei introduse în 1970. Motivele pentru asemenea dispoziţii sunt explicate în mod clar în Scrisoarea Sfântului Părinte către Episcopi, care însoţeşte motu proprio.

2. Dispoziţia fundamentală este următoarea:

Liturgia romană va avea două forme („usus” = moduri de folosire):

a) Forma ordinară: este aceea care urmează reforma liturgică făcută de Papa Paul al VI-lea în anul 1970, aşa cum se găseşte în cărţile liturgice promulgate atunci: pentru aceasta există o ediţie oficială în limba latină care poate fi folosită mereu şi pretutindeni, şi traduceri în diferite limbi ale poporului, editate de respectivele Conferinţe Episcopale.

b) Forma extraordinară: este cea celebrată potrivit cărţilor liturgice editate de Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea în 1962.

3. Actualul motu proprio permite folosirea liturgiei anterioare celor care o doresc: nu înţelege, în schimb, să impună forma extraordinară celui care se simte bine cu forma ordinară.

4. Liturgia conform cărţilor din 1962 se celebrează în limba latină, dar lecturile cuprinse în Liturghier (Misal) pot fi citite poporului în limba locală. Pentru a favoriza o participare activă, credincioşii care asistă la asemenea celebrări sunt invitaţi să recite împreună cu celebrantul diferitele părţi din Rânduiala Sfintei Liturghii (Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Agnus Dei), care, la Liturghiile cântate, pot fi cântate, pe cât e posibil, şi de popor. Când asistă credincioşii, nu se cuvine să se celebreze Sfânta Liturghie cu voce scăzută. Se recomandă credincioşilor să urmărească rugăciunile Liturghie într-un Liturghier (Misal) în două limbi, cum există deja şi în mod cert vor fi reeditate.

5. În parohii, în practică nu se va schimba liturgia care este în uz: va fi posibil, în schimb, ca parohul să adauge la Liturghiile în forma ordinară o Liturghie după forma extraordinară.

6. Cele două forme ale Liturghiei urmează două Calendare diverse, diferite în ceea ce priveşte data unor sărbători secundare şi au Lecţionare diferite. Atare diferenţă nu ar trebui să creeze mari dificultăţi: de exemplu, şi Ritul ambrozian, celebrat în Dieceza de Milano, are un Calendar al ei şi un Lecţionar propriu.

7. Actualul motu proprio prevede şi posibilitatea de a folosi Ritualul precedent pentru Sacramentele Botezului şi Căsătoriei. Dacă există o atare cerere raţional motivată, parohul poate decide să folosească Ritualul anterior; este clar, însă, că toate prescrierile privind pregătirea la aceste două Sacramente, emanate de Conferinţele Episcopale, rămân în vigoare. Aceeaşi posibilitate este valabilă şi pentru funeralii, atât pentru Liturghia de înmormântare celebrată în biserică, cât şi pentru ritul funebru de la cimitir.

8. Episcopul locului poate stabili sau institui o parohie personală, atunci când într-un loc s-ar găsi un număr destul de mare de credincioşi care doresc să urmeze liturgia anterioară. S-ar cuveni ca numărul credincioşilor să fie considerabil chiar dacă nu comparabil cu cel al altor parohii.

9. Cărţile liturgice necesare pentru forma extraordinară a liturgiei romane sunt:

– Missale Romanum (Liturghierul roman) în ediţia din 1962: ediţiile anterioare diferă în Rubrici privind rangul sărbătorilor. În ediţia din 1962 este introdusă de asemenea „Rânduiala Săptămânii Sfinte”, reînnoită deja în 1955 de Papa Pius al XII-lea. Papa Ioan al XXIII-lea a reformat Rugăciunea „Pro Judaeis” în liturgia Vinerii Sfinte şi a introdus-o în această ediţie a Liturghierului Roman. De aceea nu este permis uzul liturgiei Săptămânii Sfinte anterioare ediţiei din 1962.

– Rituale Romanum (Ritualul roman), pentru Sacramentele Botezului, Căsătoriei, Pocăinţei, Ungerii bolnavilor şi Binecuvântărilor şi celorlalte rugăciuni cuprinse în Ritual.

– Pontificale Romanum (Pontificalul roman), pentru cazul în care Episcopul decide să confere Mirul unui grup de credincioşi, care o doresc, cu ritul anterior. Folosirea Pontificalului Roman din 1962 este permisă deja din 1988 acelor comunităţi care urmează în toate ritul precedent pentru a conferi Sacramentele ordinului.

– Breviarium Romanum (Breviarul roman), pentru preoţii care doresc să recite Oficiul Divin în concordanţă cu Liturghierul (Misalul) din 1962.

Toate aceste 4 cărţi liturgice vor trebuie să fie retipărite pentru uzul practic. Editurile specializate vor trebui să se îngrijească de asemenea ediţii, având „recognitio”, recunoaşterea din partea Comisiei Pontificale competente.

10. Preoţii necesari pentru celebrarea liturgiei în forma extraordinară trebuie să fie pregătiţi pentru această sarcină.

11. Acest motu proprio stabileşte ca pentru aplicarea noilor dispoziţii competenţa respectivă să aparţină Comisiei Pontificale „Ecclesia Dei”, care se va ocupa de problemele ce s-ar putea ivi.

12. Intrarea în vigoare a acestui motu proprio este prevăzută pentru 14 septembrie. Scrisoarea Papei cere în mod explicit Episcopilor să facă o dare de seamă după trei ani, astfel încât să se poată căuta soluţii în cazul în care se manifestă „serioase dificultăţi”.

Notă asupra unor caracteristici ale Liturghierului (Misalului) din 1962:

Este un Liturghier (Misal) în limba latină „plenar” sau „integral”, care are incluse lecturile celebrărilor (nu este diferit de Lecţionar, aşa cum este Liturghierul (Misalul) succesiv din 1970).

– Cuprinde o singură Rugăciune euharistică, Canonul Roman (care corespunde Rugăciunii Euharistice I din Liturghierul succesiv, ce prevede în schimb alegerea între mai multe Rugăciuni Euharistice).

– Diferite rugăciuni (chiar şi mare parte din Canon) sunt recitate de preot în şoaptă, încât nu pot fi auzite de popor.

– Între deosebiri se poate aminti şi lectura Începutului Evangheliei după Ioan la terminarea Liturghiei. Misalul din 1962 nu prevede concelebrarea. Nu spune nimic despre orientarea altarului şi a celebrantului (cu faţa la popor sau nu).

– Scrisoarea Papei prevede posibilitatea unor ulterioare îmbogăţiri ale Liturghierului (Misalului) din 1962 (adăugarea de noi Sfinţi şi Prefaţe).

Sursa: Radio Vatican