Cel mai mare marş pro-life din Irlanda
05.07.2007, Dublin (Catholica) - Organizaţia irlandeză pro-life Youth Defence va organiza ceea ce se anunţă a fi cel mai mare eveniment pro-life din Irlanda ultimilor cincisprezece ani. Este vorba de un marş programat pentru sâmbătă, 7 iulie. Acest marş are loc tocmai într-o ţară în care avortul este ilegal, dar unde există o breşă legală în urma unui proces din 1992.
Sâmbătă, la 1PM, persoane din întreaga Irlanda se vor strânge în Dublin. Vor merge în marş de la poşta din Dublin până la parlament, unde vor avea loc o serie de discursuri. Eoghan De Faoite, liderul grupului Youth Defence, a declarat că „acest marş doreşte să transmită un mesaj puternic guvernului irlandez: feriţi Irlanda de avortul liber”. Există două acte care apără copilul nenăscut. Primul este din 1861, Actul despre Ofense împotriva Persoanelor, iar al doilea un amendament pro-life la constituţia Irlandei, din 1983. Decizia Tribunalului Suprem din 1992 introduce o interpretare ce lasă poarta deschisă avortului dacă mama s-ar putea sinucide din cauza sarcinii. Interpretarea este împotriva voinţei naţiunii, care când a votat amendamentul constituţional în 1983 a dorit apărarea nenăscuţilor în orice circumstanţă.
Vocea populaţiei a putut fi auzită în marşurile pro-life organizate din 1992 încoace. Aceste marşuri au blocat intenţiile politice de legalizare a avortului. Din 1992, deşi există interpretarea eronată a Curţii Supreme, nu a avut loc nici un avort în Irlanda, scrie agenţia CNA. Guvernele care au urmat au blocat legislaţiile pro-avort. Acum se împlinesc 15 ani de când marşurile anuale ţin Irlanda liberă de avorturi, moment ce se doreşte a fi sărbătorit special sâmbătă. Săptămâna trecută s-a încercat organizarea unui marş pro-avort, dar care a avut ca participanţi doar 80 de persoane. „Este clar că propaganda pro-avort din Irlanda nu se bucură de sprijinul populaţiei”, a declarat Eoghan De Faoite.
