Moştenirea Papei Ioan Paul al II-lea adună tinerii
04.07.2007, Cracovia (Catholica) - Studenți nord-americani şi europeni fac ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a spus că nu ar fi făcut niciodată ca tânăr în timpul vacanţei de vară – să studieze o enciclică. Studenţii participă la „Seminarul Tertio Millennio despre Societatea Liberă”, care are loc la Cracovia până în 19 iulie. Seminarul, iniţiat în 1992, este construit pe studierea Enciclicei „Centesimus Annus” a Papei Ioan Paul al II-lea. „Seminarul a pregătit aproape 700 de absolvenţi din `generaţia Ioan Paul al II-lea` să fie lideri în viaţa publică, în afaceri, în profesii, în viaţa academică, în familie, în politică şi în Biserică”, a declarat George Weigel, autor al biografiei Papei Ioan Paul al II-lea şi director al seminarului începând din anul 2000.
Rocco Buttiglione, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, şi Michael Novak, teolog şi autor, au organizat evenimentul la scurt timp după publicarea enciclicei. Ideea care a stat la baza fondării acestui seminar, a spus Michael Novak, a fost dublă. S-a dorit „contrabalansarea diferenţelor tot mai mari dintre America şi Europa. În al doilea rând, am considerat amândoi că doctrina socială catolică acordă prea puţină atenţie modalităţilor în care Statele Unite au rupt lanţurile sărăciei pentru zeci de milioane de imigranţi catolici din 1880 încoace”. „Studenţii din Europa centrală cunosc prea puţin ideile care mişcă restul lumii, şi americanii cunosc prea puţin experienţele `din spatele Cortinei de Fier`”, a explicat Novak.
Ţinut prima oară în Liechtenstein, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut ca seminarul să fie mutat la Cracovia. „Papa Paul al II-lea obişnuia să scrie seminarului nostru din Cracovia cuvinte de salut şi de încurajare, cu umor”, reaminteşte Novak. Într-un an, a spus Novak, Papa a scris pentru a-i lăuda pe studenţi, spunând că atunci când era tânăr, nu ar fi petrecut trei săptămâni din vacanţa de vară pentru a studia o enciclică. „În fiecare an”, a explicat Weigel, „seminarul pare a fi un moment de intens discernământ vocaţional şi clarificare pentru studenţii noştri; şi în fiecare an, pe măsură ce absolvenţii noştri înaintează în carierele lor, putem vedea efectele timpului petrecut de ei studiind doctrina socială a Bisericii şi învăţătura Papei Ioan Paul al II-lea”.

E bine pentru ca intr-o experienta de vara ca asta poti discerne mai bine asupra vocatiei tale si in acelasi timp devii mai putin indiferent la ceea ce se intampla in jurul tau si de ce nu in viata ta!!!