Paliul exprimă legătura de comuniune cu Papa
30.06.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea le-a acordat paliul la 46 de Arhiepiscopi mitropoliţi din întreaga lume în solemnitatea Ss. Petru şi Paul, ca simbol al legăturii lor cu el. În cadrul discursului pe care l-a ţinut după rugăciunea Angelus joi, 28 iunie 2007, Papa a explicat că „paliul este un însemn liturgic care exprimă legătura de comuniune dintre cel care îl poartă şi Succesorul lui Petru”.
Cinci alţi prelaţi vor primi paliul în sediile lor respective. Papa Benedict al XVI-lea i-a primit în audienţă pe cei 47 de Arhiepiscopi şi familiile lor în ziua de sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea. Papa le-a spus că „paliul este purtat de Arhiepiscopi ca un semn extern al comuniunii ierarhice cu Succesorul lui Petru în conducerea poporului lui Dumnezeu”. A mai spus că „de asemenea reprezintă jugul slujirii episcopale, amintind de datoria credincioşilor de a-şi sprijini pe păstorii Bisericii cu rugăciunile lor şi de a coopera generos la transmiterea Evangheliei şi la creşterea Bisericii lui Cristos în adevăr, unitate şi sfinţenie”.
