Prima etapă a întâlnirii naționale a preoților români uniți la Roma
06.03.2019, Roma (Catholica) - Luni, 4 martie 2019, la Roma, la biroul CEI al Fundației Migrantes a avut loc prima parte a întâlnirii naționale a preoților români uniți din Italia. Convocarea a venit din partea directorului Fundației Migrantes, Mons. Giovanni De Robertis, cu sprijinul pr. Cristian Crișan, Vizitator Apostolic pentru Biserica Română Unită (BRU) Europa și Coordonator național pentru BRU Italia.
Întâlnirea de la Roma a fost un bun prilej pentru a continua organizarea ecleziastică a comunităților române greco-catolice din Italia, cu o atenție deosebită la aspectele fundamentale ale asistenței spirituale și pastorale promovate și susținute mereu de către Conferința Episcopală Italiană (CEI) prin colaborarea dintre biroului central al Fundației Migrantes cu realitățile din fiecare Dieceză, cu ajutorul și sub îndrumarea directă a Episcopilor locali, fără o întrerupere a relației speciale cu Biserica de origine a credincioșilor români, prin reprezentatul acesteia, PF Sa Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Din partea Bisericii Catolice din Italia (prin intermediul CEI) s-a primit și se primește în continuare tot sprijinul pentru o cât mai bună desfășurare a acelor aspecte care vizează pastorala imigranților, cu o atenție specială față de cei mai slabi și nevoiași, cum ar fi cei din spitale, din închisori, minorii, alte categorii sociale la risc și cei persecutați. „Se dorește continuarea și întărirea relațiilor cu Episcopii la nivel local și organizarea ecleziastică la nivel național, pentru păstrarea specificității Bisericii particulare sui iuris”, a declarat Mons. Pierpaolo Felicolo, directorul Biroului Migrantes al Diecezei de Roma. „Cunoașterea reciprocă este importantă atât pentru preoții cât și pentru credincioșii din cadrul Diecezelor latine de rit roman din Italia, cu o atenție deosebită și asupra aspectelor ecumenice, în cadrul relațiilor cu celelalte Biserici, îndeosebi cu cea ortodoxă”.
Aceste aspecte au fost atinse pe scurt, în cadrul discuțiilor despre Vizita Apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc în România, în perioada 31 mai – 2 iunie. Duminică, 2 iunie, Sanctitatea Sa Papa Francisc se va afla la Blaj – „Mica Romă” a românilor – mai precis în centrul spiritual și istoric al românilor din Transilvania. Se precizează că cea de a doua parte a întâlnirii naționale a preoților români uniți din Italia va avea loc sâmbătă, 16 martie 2019, la Palatul Arhiepiscopal din Florența, la care va participa Mons. Giuseppe Baturi, responsabilul Biroului Juridic al CEI. La ora 10.00 va avea loc audiența la Eminența Sa Cardinalul Giuseppe Betori, Arhiepiscop de Florența. Toţi preoţii au fost invitaţi atât la prima cât şi la cea de a doua întâlnire.
