Reintră în tine însuți, tema predicilor pentru Postul Mare
15.03.2019, Roma (Catholica) - Pentru un om care pare să trăiască într-o mare „centrifugă lansată cu toată viteza” spre exterior, strigătul Sfântului Augustin „Reintră în tine însuți!” apare ca o salutară ancoră de mântuire pentru a-l regăsi pe Dumnezeu în propria interioritate. Astfel explică predicatorul Casei Pontificale, capucinul Raniero Cantalamessa, pentru L’Osservatore Romano, sensul predicilor care se țin în Vatican în vinerile din Postul Mare, începând de la 15 martie 2019. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
– De ce alegerea acestei teme „augustiniene”?
– Predicile din acest Post Mare continuă reflecția asupra versetului din psalm: „Sufletul meu e însetat de Dumnezeul cel viu”, începută în Adventul trecut. Dumnezeu există mereu; „în El ne mișcăm, respirăm și suntem”, le spunea Paul atenienilor; dar de obicei nu ne dăm seama de aceasta. De fapt, una este a ști că Dumnezeu există și alta este să ne dăm seama de existența Sa, să trăim în prezența Sa – „coram Deo” se spunea odinioară. Între cele două lucruri este în mijloc ceva care se aseamănă cu trezirea de dimineață. În timpul nopții, lucrurile din jurul nostru existau, erau așa cum le-am lăsat în seara dinainte: patul, fereastra, camera. Dar numai acum, la trezire, lucrurile încep sau revin să existe pentru mine, pentru că le conștientizez, îmi dau seama de ele. Înainte era ca și cum ele nu ar fi existat. Se întâmplă același lucru cu Dumnezeu. Este nevoie de o trezire, o tresăltare a conștiinței pentru a ne da seama de El. Predicile de Postul Mare de anul acesta ar vrea să ajute să trăim o „trezire” de acest gen.
– Există un motiv pentru care nu reușim să îl „vedem” pe Dumnezeu?
– Există un motiv dublu: unul care depinde de Dumnezeu și unul care depinde de noi. Primul constă în faptul, adesea repetat în Biblie, că „nu putem să îl vedem pe Dumnezeu și să rămânem în viață”. Vederea lui Dumnezeu față către față ar elimina creatura făcută din carne și sânge, din cauza transcendenței și maiestății sale. Celălalt motiv, spuneam, depinde de noi. Explic. Dumnezeu nu poate fi văzut „din față”, dar poate fi văzut, spune Scriptura, „din spate”, adică prin ricoșeu, „ca într-o oglindă și în enigmă”, conform Sfântului Paul. Dacă nu îl vedem nici așa, aceasta e adevărat că depinde de noi, de faptul că nu îl căutăm.
– Există un loc privilegiat unde să îl întâlnim?
– Această întrebare îmi permite să aprofundez conceptul pe care tocmai l-am amintit. Există „locuri” în care este posibil să îl „vedem” pe Dumnezeu, în modul indirect și mediat pe care tocmai l-am descris. Primul dintre ele, accesibil tuturor, este creația. Câteva versuri destul de cunoscute ale lui Metastasio spun: „Oriunde îmi rotesc privirea / Dumnezeule imens eu te văd. / În lucrările Tale te admir. / Te recunosc în mine”. Despre această cunoaștere a lui Dumnezeu prin intermediul creaturilor vorbește Biblia când cântă în psalm: „Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu și firmamentul vestește lucrarea mâinilor Sale”. Însă locul privilegiat al cunoașterii lui Dumnezeu cel viu este Cristos, Cuvântul făcut trup. Pentru aceasta evanghelistul Ioan scrie: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, El l-a revelat”.
Versurile lui Metastasio pe care tocmai le-am citat menționează la sfârșit un alt „loc” în care poate fi găsit Dumnezeu: „Te recunosc în mine”. Orice cunoaștere a lui Dumnezeu – aceea pornind de la creaturi și aceea care pornește de la Evanghelie – se realizează în inima omului, în interioritatea sa. Altminteri rămâne o cunoaștere teoretică, impersonală și exterioară. Cineva poate cunoaște pe de rost Evanghelia și să fie un expert de cristologie, fără ca între el și Dumnezeu și între el și Cristos să se stabilească un adevărat contact personal. Tocmai pentru aceasta am ales ca titlu al întregului ciclu de predici motoul vestit al Sfântului Augustin: „Reintră în tine însuți!” Motivația invitației sale pe care o dă Sfântul este: „Pentru că în omul interior locuiește Adevărul”.
– De ce este chemat omul să îl adore pe Domnul?
– Înainte de orice motivație îndepărtată a obligației adorării sunt cuvintele Scripturii. Prima poruncă a lui Dumnezeu – aceea pe care Isus o opune diavolului în episodul ispitirilor – spune: „Să îl adori pe Domnul Dumnezeu și numai Lui să îi aduci cult”. Apoi este cuvântul lui Cristos adresat samaritenei: „Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să îl adore. Tatăl astfel de adoratori își caută”. A fi „în picioare”, cu privirea îndreptată în sus, este caracteristica ființei umane, spunea filozoful Kierkegaard; însă o prerogativă și mai nobilă și mai demnă a ei este „a fi gârbovit”, a avea privirea îndreptată spre pământ, în adorație în fața propriului Creator. Omul, adăuga el, „are nevoie de ceva maiestuos de adorat”, și dacă acest „ceva” sau „cineva” nu este Dumnezeu, va fi în mod inevitabil ceva mult mai puțin demn de Dumnezeu și mai puțin demn de om. Noi am devalorizat cuvântul a adora; sunt unii care adoră să meargă la vânătoare, care adoră propriul câine… Dar în Biblie adorația este unicul sentiment rezervat numai și exclusiv lui Dumnezeu. Noi o venerăm, o rugăm și o iubim pe Sfânta Fecioară Maria, dar nu o adorăm, contrar cu ceea ce cred unii despre noi catolicii.
– Ce semnificație îmbracă îndeosebi adorarea crucii?
– Am vorbit mai sus despre Isus Cristos ca despre locul prin excelență în care poate fi întâlnit Dumnezeul cel viu. În această privință trebuie ținut cont de două viziuni diferite, dar complementare. În perspectiva evanghelistului Ioan, mai ales grație întrupării Cristos devine revelatorul suprem al Tatălui; în perspectiva lui Paul, mai ales în misterul pascal. De fapt, Dumnezeu este iubire și pe cruce se manifestă adevărata natură a iubirii lui Dumnezeu care este o iubire de dăruire, până la golirea de sine pentru creaturile Sale. Am dedicat ultima predică din Advent ca să ilustrez perspectiva lui Ioan; mă gândesc să dedic ultima predică din Postul Mare ca să ilustrez perspectiva lui Paul.
– Mai este actual mesajul Sfântului Augustin?
– Strigătul lui Augustin „Reintră în tine însuți!” („In te ipsum redi”) nu numai că încă este actual, ci nu a fost niciodată așa de actual și necesar ca astăzi. Trăim într-o epocă în care omul, grație progreselor incredibile în mijloacele de comunicare, este în întregime proiectat în exterior. Trăim ca într-o centrifugă lansată cu toată viteza. Suntem în mod constant „în ieșire” prin cele cinci uși care sunt simțurile noastre. Și nu numai tinerii și adolescenții… Există un a fi „în ieșire” care este bun și adesea recomandat de Papa Francisc și înseamnă a ieși din noi pentru a merge spre aproapele și a duce vestea Evangheliei „la periferiile existențiale ale lumii”; dar există un a fi „în ieșire” vătămător și depersonalizator și este atunci când devenim incapabili să ne sustragem de la zgomot și de la disipare pentru a reintra în inima noastră și acolo să dialogăm cu Dumnezeu. Postul Mare are scopul de a ne ajuta în aceasta.
