Papa Francisc: Umanitatea lui Cristos, tezaurul nesecat și școala perfectă
18.05.2019, Vatican (Catholica) - „Sunt bucuros să vă întâlnesc și să împărtășesc cu voi obiectivul apărării și promovării vieții, începând cu cei mai lipsiți de apărare sau cu cei care necesită asistență pentru că sunt bolnavi, sau marginalizați sau pentru că vin pe lume și cer să fie acceptați și îngrijiți.” Cu aceste cuvinte i-a întâmpinat Papa Francisc pe cei circa 300 de membri ai Asociației Catolice a Lucrătorilor Sanitari (ACOS) cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la fondare, primiți în audiență vineri, 17 mai, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Amintind transformările radicale care au avut loc în ultimele decenii în sistemul sanitar, Pontiful a evidențiat rezultatele extraordinare la care s-a ajuns datorită tehnologiei, fără a lăsa la o parte necesitatea evaluării cu atenție a oricărei practici medicale, astfel încât intervențiile medicale asupra ființei omenești să respecte în mod efectiv viața și demnitatea umană. Referindu-se la practica obiecțiunii de conștiință, „în cazurile extreme în care este pusă în pericol integritatea vieții umane”, Pontiful a oferit câteva indicații: „Când este necesară, alegerea obiecțiunii [de conștiință] trebuie împlinită cu respect, astfel încât să nu devină motiv de dispreț sau de mândrie ceea ce trebuie făcut cu umilință, pentru a nu genera în cine vă observă un dispreț egal care ar împiedica înțelegerea adevăratelor motivații care v-au determinat să faceți această alegere. În schimb, este bine să căutați mereu dialogul, mai ales cu cei care au poziții diferite, ascultându-le opinia și încercând să le transmiteți propriul punct de vedere, nu ca cineva care urcă la catedră, ci asemenea celui care caută adevăratul bine al persoanelor. A deveni tovarăși de drum ai celor pe care îi aveți alături, în special ai celor din urmă, ai celor mai uitați, ai celor excluși: acesta este cel mai bun mod de a înțelege în profunzime și în spirit de adevăr diferitele situații și binele moral pe care îl implică.”
Explicând că aceasta este și calea cea mai bună de a mărturisi Evanghelia, Pontiful l-a indicat pe Isus ca învățător suprem: „Tocmai umanitatea lui Cristos este tezaurul nesecat și școala cea mai bună la care să ne formăm. Prin gesturile și cuvintele sale, El ne-a făcut să percepem atingerea și vocea lui Dumnezeu și ne-a învățat că fiecare dintre noi – mai ales cei din urmă – reprezintă nu un număr, ci o persoană, unică și irepetabilă.” Amintind că vindecarea nu depinde doar de trup dar și de spirit, de capacitatea de a regăsi încrederea și de a reacționa, Papa Francisc a evidențiat că, din acest motiv, bolnavul nu poate fi tratat ca o mașină, iar sistemul sanitar public sau privat nu poate fi organizat asemenea unui sistem de tip bandă rulantă. „Dragi prieteni”, a spus Pontiful în încheierea discursului, „vă însoțesc cu rugăciunea în prețioasa misiune de a da mărturie. Vă încredințez Inimii Neprihănite a Mariei, căreia îi este consacrată asociația voastră. Inima Preacuratei, care a practicat primirea și caritatea într-un mod atât de clar, să ne fie mereu refugiu la ceas de oboseală și model de slujire a fraților.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
