Vizita Papei în zonele sinistrate din Dieceza de Camerino – San Severino Marche

16.06.2019, Camerino (Catholica) - Speranța, care este mai mult decât un simplu optimism, ne dă o încredere adânc înrădăcinată în iubirea și grija lui Dumnezeu, indiferent ce s-ar întâmpla, a spus Papa Francis duminică, 16 iunie 2019. Speranța „nu expiră, pentru că se bazează pe fidelitatea lui Dumnezeu. Speranța Duhului nu este nici optimism. Se naște mai în profunzime, reaprinde în adâncul inimii certitudinea că suntem prețioși pentru că suntem iubiți. Revarsă încrederea că nu suntem singuri. Este o speranță care lasă înăuntru pace și bucurie, independent de ceea ce se întâmplă în afară. Este o speranță care are rădăcini puternice, pe care nicio furtună a vieții nu o poate dezrădăcina”.

Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în Camerino, Italia, în cadrul unei vizite de o zi în Arhidieceza de Camerino – San Severino Marche. Zona a fost una dintre cele afectate de cutremurele care au lovit centrul Italiei în anii 2016 și 2017. Liturghia a fost celebrată în piața din fața catedralei, care este încă în reconstrucție după ce a fost avariată de cutremur. În predica sa, tradusă de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro, Papa Francisc le-a vorbit celor care au suferit daune, răni sau pierderi din cauza cutremurelor. „Când suntem în suferință sau răniți – și voi știți bine ce înseamnă a fi în suferință, răniți – suntem tentați să ‘facem cuib’ în jurul tristeților noastre și al fricilor noastre. În schimb Duhul ne eliberează din cuiburile noastre, ne face să ne luăm zborul, ne deschide destinul minunat pentru care ne-am născut.”

„Duhul ne hrănește cu speranță vie. Să îl invităm. Să îi cerem să vină în noi și va deveni apropiat. Vino, Duhule Mângâietor! Vino ca să ne dai puțină lumină, să ne dai sensul acestei tragedii, să ne dai speranța care nu înșală. Vino, Duhule Sfânt!”, s-a rugat Pontiful. El a reflectat și asupra unui verset din Psalmul responsorial al zilei: „Ce este omul că te gândești la el?…” Această întrebare ne poate veni și „în fața caselor prăbușite și a edificiilor reduse la ruine”. „Ce este omul? Ce este, dacă ceea ce ridică se poate prăbuși într-o clipă? Ce este, dacă speranța sa poate ajunge în praf?”

Adevărul este, a subliniat Papa Francisc, că „la noi, așa cum suntem, cu fragilitățile noastre, Dumnezeu se gândește. În incertitudinea pe care o simțim în afară și înăuntru, Domnul ne dă o certitudine: El își amintește de noi… Și în timp ce aici pe pământ prea multe lucruri se uită în grabă, Dumnezeu nu ne lasă în uitare. Nimeni nu este de disprețuit în ochii Săi, fiecare are pentru El o valoare infinită: suntem mici sub cer și neputincioși când pământul se mișcă, dar pentru Dumnezeu suntem mai prețioși decât orice lucru.”

În fața slăbiciunilor noastre, Isus „nu ne ia poverile, așa cum am vrea noi, care suntem mereu în căutarea de soluții rapide și superficiale; nu, Domnul ni-l dă pe Duhul Sfânt. De El avem nevoie, pentru că este Mângâietorul, adică Acela care nu ne lasă singuri sub poverile vieții. Este Cel care transformă amintirea noastră sclavă în amintire liberă, rănile trecutului în amintiri de mântuire. Face în noi ceea ce a făcut pentru Isus: rănile Sale, acele răni urâte săpate de rău, prin puterea Duhului Sfânt au devenit canale de milostivire, plăgi luminoase în care strălucește iubirea lui Dumnezeu, o iubire care ridică, care ne face să înviem.”

În Duminica Preasfintei Treimi în ritul latin, Sfântul Părinte a explicat că „Treimea nu este un puzzle teologic, ci misterul splendid al apropierii lui Dumnezeu. Treimea ne spune că nu avem un Dumnezeu solitar sus în cer, distant și indiferent; nu, El este Tată care ni l-a dat pe Fiul Său, făcut om ca și noi, și care pentru a fi și mai aproape de noi, pentru a ne ajuta să purtăm poverile vieții, ni-l trimite pe însuși Duhul Său… Cu Dumnezeu poverile vieții nu rămân pe umerii noștri: Duhul, pe care îl numim de fiecare dată când facem semnul crucii chiar în timp ce atingem umerii, vine să ne dea forță, să ne încurajeze, să ne susțină poverile.”

„Dumnezeu care își amintește de noi, Dumnezeu care vindecă amintirile noastre rănite ungându-le cu speranță, Dumnezeu care este aproape de noi pentru a ne ridica dinăuntru, acest Dumnezeu să ne ajute să fim constructori de bine, mângâietori ai inimilor. Fiecare poate să facă puțin bine, fără a aștepta ca alții să înceapă… Fiecare poate să mângâie pe cineva, fără a aștepta ca problemele sale să fie rezolvate. Chiar purtând crucea mea, eu încerc să mă apropii pentru a-i mângâia pe alții… Omul este marele Tău vis, Doamne, de care îți amintești mereu. Doamne, fă ca și noi să ne amintim că suntem în lume pentru a da speranță și apropiere, pentru că suntem fiii Tăi, ‘Dumnezeul a toată mângâierea’.” Înainte de a se întoarce după-amiază în Vatican, Papa s-a întâlnit cu aproximativ 200 de copii care au primit Prima Împărtășanie și cu părinții și cateheții lor.