În curând Sfânt: Simon din Lipnica
02.06.2007, Roma (Catholica) - Între cei 4 noi sfinţi care vor fi proclamaţi duminică, în solemnitatea Sfintei Treimi, se află şi preotul polonez Simon din Lipnica, din ordinul Fraţilor Minori. Radio Vatican a oferit un profil al preotului. Născut în Polonia meridională, în jurul anilor 1435-1440, Simon demonstrează, încă din copilărie, un caracter matur, evlavios, o naturală predispoziţie pentru rugăciune şi o profundă devoţiune faţă de Maica Domnului. Înclinat spre studiu, se înscrie, în jurul anului 1454, la Academia Jagellonica din Cracovia, oraş în care, în aceeaşi perioadă, se afla şi Sfântul Ioan din Capestrano care, prin exemplul de sfinţenie personală şi prin fervoarea predicilor sale, atrăgea mulţi tineri pe urmele Sfântului Francisc din Assisi. Printre aceştia se afla şi Simon care ceru cu entuziasm să fie primit în mănăstirea franciscană din Stradom, în 1457.
Viaţa de penitenţă, austeră şi însoţită în permanenţă de rugăciune, au constituit acel humus în interiorul căruia s-a pregătit pentru profesiunea de credinţă şi preoţie, fiind sfinţit preot în jurul anului 1460. S-a dedicat, vreme de peste 20 de ani, predicării în mijlocul oamenilor simpli, manifestând astfel, cu claritate, darurile de înţelepciune şi de har, cu care îl înzestrase Duhul Sfânt. În 1463, a primit misiunea de a fi predicatorul oficial al Catedralei Wawel, din Cracovia, fiind primul dintre Fraţii Minori căruia i-a fost încredinţat un asemenea rol, documentele vremii descriindu-l ca pe un „foarte înflăcărat predicator”. Când, în 1482, ciuma a cuprins Cracovia, Simon din Lipnica a ştiut să transforme acel timp de durere şi de moarte într-o extraordinară mărturie de iubire pentru cei bolnavi şi suferinzi. Alăturându-se confraţilor franciscani în opera de îngrijire a celor contaminaţi, era mereu prezent la căpătâiul muribunzilor şi printre cei ce aveau nevoie de confort, administrând sacramentele şi anunţând Cuvântul lui Dumnezeu, aducător de mângâiere.
Nelipsit de lângă bolnavi, în final s-a îmbolnăvit de ciumă. Moare pe 18 iulie 1482, cu ochii ţintiţi spre crucifix, cerând pentru sine cea mai umilă dintre înmormântări. Alte informaţii despre Simon din Lipnica a fost furnizate pentru Radio Vatican de către pr. franciscan Luigi Perugini, un confrate al noului sfânt.
– Care a fost carisma acestui urmaş al Sfântului Francisc?
– Fericitul Simon din Lipnica a intrat în istoria sfinţeniei serafice cu titlul de Salutis omnium sitibundus, adică Însetat de mântuire pentru toţi. Conştient de a fi, în virtutea vocaţiei sale franciscane, un dar pentru ceilalţi, l-a slujit pe aproapele neobosit, frângând pentru acesta pâinea Cuvântului lui Dumnezeu – în predicile sale continue, ce adunau, mereu, imense mulţimi de oameni – dar şi pâinea materială a carităţii faţă de cei săraci, nevoiaşi.
– Ce mesaj transmite acest nou sfânt – care a trăit în secolul al XV-lea – lumii de astăzi?
– Putem spune că noul sfânt a ştiut să împletească – într-o manieră eroică – efortul de a evangheliza cu mărturia carităţii, caracteristici ce reprezintă – de altfel – o îndatorire a oricărui creştin. Marea iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu l-a făcut să-l vadă, să-l recunoască pe Cristos în fiecare persoană, mai ales în cei săraci şi suferinzi; cei pe care-i întâlnea la poarta mănăstirii sau cei ce se îngrămădeau în pieţe şi biserici pentru a-i asculta predicile, dar mai ales cei bolnavi de ciumă. Ordinul Fraţilor Minori, care se pregăteşte pentru celebrarea celui de-al optulea centenar de la fondarea sa – ce va avea loc în 2009 – se bucură în mod particular pentru canonizarea Fericitului Simon din Lipnica, pentru că recunoaşte în el un autentic urmaş al Sfântului Francisc şi un exponent remarcabil al sărăciei şi umilinţei conjugate cu o imensă bucurie, ereditate lăsată fraţilor franciscani de sfântul fondator.
– Povestiţi-ne un episod semnificativ din viaţa sa…
– În 1478, Fericitul Simon a avut bucuria de a-şi vedea împlinit un vis: cel de merge în pelerinaj în Ţara Sfântă. În acel an se afla în Italia, fiindu-i astfel mult mai uşor să ajungă în locurile sfinte. A trăit experienţa acestui pelerinaj cu spirit de penitenţă, ca un adevărat iubitor al Patimii Mântuitorului şi cu nedezvăluita dorinţă de a-şi vărsa propriul sânge pentru mântuirea sufletelor, dacă aceasta era dorinţa lui Dumnezeu. Înainte de a pleca în această călătorie, Simon a învăţat pe de rost regula Ordinului, în eventualitatea de a fi capturat, spunând că, în acest fel, putea avea mereu această regulă în faţa ochilor minţii.
