O altfel de parohie (I)
24.05.2007, Ciudad Real (Catholica) - Sub acest titlu revista electronică „Credinţa noastră, viaţa noastră” a publicat un interviu cu părintele Daniel Lazăr, păstorul comunităţii greco-catolice româneşti din Ciudad Real. A studiat în Cluj-Napoca, Madrid şi Roma, în ultimul dintre oraşe specializându-se în teologie liturgică. A fost hirotonit în ţară de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, după care a fost trimis ca preot pentru comunităţile de români din Spania. În continuare prima parte a interviului.
– Cristos a-nviat, părinte Daniel! Am dori la începutul acestui interviu să ne vorbiţi despre perspectiva pe care o oferă activitatea pastorala, oarecum specială, pe care o desfăşuraţi, deoarece nu este vorba de pastoraţia clasică dintr-o parohie, ci una „altfel” într-o ţară străina, ceea ce implică diferenţe de limbă şi confesiune, apoi pe de altă parte, credincioşi care vin şi pleacă etc.
– Adevărat a înviat! Este un subiect destul de amplu cel referitor la activitatea pastorala în diasporă, în lumea atât de complexa a emigraţiei. La venirea mea aici în Ciudad Real, în martie 2005, am găsit deja nuclee, sau mici comunităţi de credincioşi români în mai multe localităţi din această provincie, a doua ca extindere din Spania (Castilla-La Mancha, n. red.). Acest fapt se datorează activităţii pastorale ale unui preot spaniol, părintele Francisco José López Sáez, care specializându-se în ştiinţe ecleziale orientale are nu doar pregătirea ci şi sensibilitatea necesară înţelegerii firii lucrurilor aşa cum sunt în Biserica Greco-Catolică şi în general în lumea creştină bizantină.
Din partea Episcopului şi a vicarilor lui am găsit mereu înţelegere, sprijin, mai ales în măsura în care ne-am cunoscut mai bine şi deci a crescut încrederea reciprocă. Pot spune fără să greşesc că asta a făcut şi face să am mereu speranţa că lucrurile vor merge în continuare bine. Te întâlneşti cu multe probleme când ajungi pe tărâm spaniol, când nu ai decât puţine persoane de încredere (sau în unele locuri pe nimeni), când găseşti reticenţe din partea unora. Apoi faima românilor de aici este de multe ori nu foarte bună, dar întâlneşti o amplă gamă de oameni, mai diversificată parcă decât o aveam în ţară.
Sigur că „succesul pastoral” nu trebuie căutat ca scop imediat, e mult mai importantă formarea, ajutorul pe care ca preot îl poţi da multora. Nu toţi acceptă, deşi poate au nevoie şi mai intens de a fi re-evanghelizaţi. Oamenii care vin aici au fiecare problemele lor, uneori chiar trăiesc drame si multe necazuri cum poate nici nu-şi imaginau înainte să vină. A-l căuta pe Dumnezeu în acest câmp al emigraţiei nu e lucru simplu şi din păcate fenomenul secularizării devine tot mai accentuat şi între conaţionalii noştri. Oamenii (în marea lor majoritate) ajung să aibă o situaţie materiala tot mai bună şi mai prosperă şi atunci încet, încet uită de nevoile spirituale, ajung parcă să fie „străini” şi faţă de Dumnezeu… sau poate mulţi erau deja aşa şi în ţară, cine ştie?
– Ce relaţii aţi stabilit cu Biserica locală, atât la nivel personal, cu Ierarhul locului, cu preoţii Diecezei, cu enoriaşii, cât şi la nivelul structurilor Episcopie, ale parohii etc.?
– Aşa cum am mai spus am găsit multă înţelegere şi colaborare atât din partea Ierarhiei cât şi a preoţilor în general. De fapt, comunităţile existente sunt active mai ales acolo unde există colaborare din partea parohului sau chiar şi a altor credincioşi spanioli, sensibili la nevoile pastorale ale celor care trăiesc în localitatea respectivă.
Sigur că aproape nu există localitate, chiar mică fiind, în care să nu trăiască români, dar ca să poţi avea o activitate cât de cât e nevoie de o anumită înţelegere şi mai ales disponibilitate, in primul rând, din partea preoţilor. În general nu sunt probleme, mai ales că Episcopul diecezei, D. Antonio Algora Hernandez, s-a arătat de la început ca un părinte adevărat, foarte înţelegător şi deschis; un om minunat pot spune. Chiar a acceptat invitaţia mea de a participa la slujba de Înviere atât acuma doi ani, cât şi anul trecut (anul acesta a fost imposibil, din cauza prăznuirii Paştilor în aceeaşi dată) şi pe de altă parte, mereu s-a arătat disponibil şi foarte atent în ceea ce priveşte situaţia celor veniţi aici.
Există o bună colaborare şi cu Episcopia. De multe ori sunt solicitat pentru cazuri de căsătorii între parte spaniola şi parte româna, mă refer la a clarifica anumite documente sau situaţii, sau sunt consultat asupra diferitelor aspecte, etc. Sunt de multe ori probleme cu persoane divorţate care vor să se recăsătorească aici.
Bineînţeles că particip la majoritatea evenimentelor importante din viata Bisericii din Ciudad Real, mă refer la întâlnirile cu preoţii, Liturghii la ocazii importante si când se strâng aproape toţi preoţii din Dieceza împreuna cu Episcopul, conferinţe sau alte întruniri în Seminar, exerciţii spirituale etc. Am fost invitat şi în Seminarul diecezan să le vorbesc studenţilor despre identitatea Bisericii noastre, dar şi în parohii unde am expus unor grupuri de credincioşi realitatea Orientului creştin şi în special cel românesc.
