America Latină şi Europa: provocări comune
17.05.2007, Roma (Catholica) - Reunit la Aparecida pentru a V-a Conferinţă Generală, Episcopatul latinoamerican a primit încă din primele zile de lucrări solidaritatea şi afecţiunea Episcopilor din Europa şi din Africa, prin Cardinalul Peter Erdo, Arhiepiscop de Budapesta-Esztergom, respectiv, Episcopul Francisco Joao Silva, din Madagascar. Pentru Radio Vatican, Cardinalul maghiar a vorbit despre provocările comune continentelor latinoamerican şi european.
„Mai întâi de toate, este secularismul, ca oriunde în lume”, a spus prelatul. „Anumite valori încep să-şi piardă sensul, nu numai valorile creştine, dar şi acele valori care în epoca Iluminismului erau considerate valori umane naturale. Aşa zisa `a treia generaţie` de drepturi umane pare să modifice uneori prima generaţie a acestor drepturi fundamentale sau să schimbe sensul acestor drepturi. Spre exemplu, dreptul la viaţă sau toate chestiunile legate de familie, mai ales la nivelul de proiect al Constituţiei Europene.”
Cardinalul a continuat: „Este în curs, totodată, o schimbare antropologică, în care cultura cuvântului, scris ori vorbit, pare să cedeze locul unei culturi a imaginii, a vizualului, a simbolurilor. De aceea, şi noi, în misiunea noastră, trebuie să folosim din plin toate aceste posibilităţi oferite de mass-media, în special la marile întâlniri internaţionale, precum Ziua Mondială a Tineretului. Pe de altă parte, noi trebuie să luptăm în favoarea unei culturi a cuvântului. Noi ducem Cuvântul lui Isus Cristos şi El ne-a dat nu numai câteva semne simbolice, dar a şi explicat sensul acestor semne; ne-a dăruit şi o învăţătură verbală iar noi trebuie să continuăm cu fidelitate această învăţătură şi să folosim din plin capacitatea umană a gândirii logice.”
