Păstorii trebuie să fie primitori şi buni ascultători
11.05.2007, Sao Paolo (Catholica) - Fenomenul credincioşilor care părăsesc catolicismul ridică „probleme serioase Bisericii”, a afirmat Cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone. Aflat în Brazilia alături de Papa Benedict, Cardinalul a vorbit pentru Radio Vatican despre atracţia exercitată de secte în America Latină şi despre plecarea catolicilor spre comunităţile protestante. „Din păcate sectele reprezintă un fenomen care nu afectează doar America latină ci şi America de Nord şi Europa”.
„Biserica este chemată – aşa după cum a spus însuşi Domnul şi cum auzim în repetate rânduri în Evanghelie – la un proces continuu de convertire către Domnul”, a explicat secretarul de stat al Vaticanului. „Este un proces de purificare şi de înnoire. Problema – şi le-am spus aceasta mereu Episcopilor şi preoţilor – ţine de capacitatea lor de a-i primi pe credincioşi, de a-i asculta.” Cardinalul Bertone i-a încurajat pe păstori „să fie aproape de oameni, primitori – aşa după cum ne-au învăţat mari sfinţi care au fost şi Episcopi, aşa după cum spunea şi Papa Ioan Paul al II-lea în autobiografia sa: `Am încercat şi încerc să fiu primitor, să fiu lângă oameni.`”
Cardinalul a dat şi exemplul Papei Benedict al XVI-lea, care ştie să asculte, să fie aproape de oameni: „Oamenii pe care îi întâlneşte, chiar şi pentru un scurt moment, în timpul audienţelor, sunt transfiguraţi deoarece se simt trataţi ca prieteni, ca şi când ar fi vechi prieteni. Este un lucru foarte frumos. Este o învăţătură pentru noi. Şi de asemenea este un mod simplu dar eficient de a opri exodul creştinilor noştri catolici”, a mai susţinut prelatul.
