Papa salută tinerii şi bolnavii
22.04.2007, Pavia (Catholica) - Imediat după sosirea în Pavia ieri seara, Sfântul Părinte a mers cu maşina la Catedrala din oraş, apărând la balconul ei pentru a-i saluta pe tinerii din piaţa din apropiere. Papa i-a invitat să nu le fie frică să îşi dedice vieţile lui Cristos, cel care „nu ne dezamăgeşte niciodată în aşteptările noastre, deoarece El ne ştie inimile. […] Biserica are nevoie de angajamentul nostru pentru a duce mesajul evanghelic în special semenilor noştri. Ea vă sprijină pe drumul cunoaşterii credinţei şi al iubirii lui Dumnezeu. […] Societatea aşteaptă contribuţia voastră la crearea unei forme mai puţin egoistă şi mai mult comunitară de trăire în comun, una animată cu adevărat de marile idealuri de dreptate, libertate şi pace.”
În această dimineaţă, la 9AM, Papa a vizitat Spitalul San Matteo, în care sunt trataţi bolnavi din Pavia şi întreaga Italie. După ce a fost salutat de directorul spitalului şi de un reprezentant al bolnavilor, Sfântul Părinte şi-a exprimat recunoştinţa faţă de medici, asistente şi întreg personalul spitalului. Aici,a spus el, „se întâmplă lucruri cu adevărat extraordinare. Sper din toată inima că progresul ştiinţific şi tehnologic va fi mereu însoţit de grija pentru promovarea, pe lângă a binelui bolnavilor, a valorilor fundamentale precum respectul şi apărarea vieţii în orice stadiu al ei.” Papa Benedict a subliniat faptul că „în fiecare persoană care suferă de boală se află El Însuşi Cel care aşteaptă iubirea noastră. Desigur, suferinţa nu este dragă inimii omului, dar atunci când este acceptată cu iubire şi luminată de credinţă ea devine o preţioasă ocazie ce ne uneşte în mod misterios cu Cristos Răscumpărătorul, omul suferinţei care pe Cruce a luat asupra Sa durerea şi moartea omului. Cu jertfa vieţii Sale El răscumpără suferinţa umană şi o face mijloc fundamental de mântuire.”
„Dragi bolnavi”, a spus Papa în încheiere, „încredinţaţi Domnului disconfortul şi durerea cu care vă confruntaţi, şi atunci în planul Său veţi deveni mijloace de purificare şi de răscumpărare a lumii întregi”.
