Papa Francisc: Să îi însoțim pe bunici cu rugăciunea noastră
17.03.2020, Vatican (Catholica) - La Sfânta Liturghie celebrată marți, 17 martie 2020, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului, Papa Francisc a spus că în aceste timpuri de pandemie îi însoțește cu rugăciunea sa pe toți cei bolnavi, dar în special pe cei înaintați în vârstă, care cunosc singurătatea și teama. În predica la celebrarea euharistică, transmisă on-line, Papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Daniel 3,25-43 și Matei 18,21-35), punând accentul pe pagina Evangheliei despre iertare. „Când Dumnezeu ne iartă, El uită de tot răul pe care l-am făcut. Cineva spunea: aceasta este boala lui Dumnezeu. Ne cere doar să facem la fel și să învățăm a ierta” – este, pe scurt, predica Papei la Sfânta Liturghie de marți.
La începutul celebrării euharistice, Pontiful a spus că îi amintește în mod special la rugăciune „pe cei în vârstă, care suferă în acest moment în chip deosebit, cu o solitudine interioară foarte mare și având în urmă multă teamă. Să ne rugăm Domnului ca să fie aproape de bunicii noștri, de bunicile noastre, de toți cei în vârstă, și să le dea curaj. Ei ne-au dat înțelepciunea, viața, istoria, la rândul nostru să le fim aproape prin rugăciunea noastră”. Vorbind despre pagina Evangheliei cu întrebarea lui Petru: „De câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu care greșește, de șapte ori?”, Papa a recunoscut că nu este ușor, dar Dumnezeu dorește să fim mărinimoși, să iertăm din toată inima. Răspunsul lui Isus, care spune „de șaptezeci de ori câte șapte”, înseamnă, de fapt, „întotdeauna”.
„Trebuie să iertăm mereu. Și nu este ușor să iertăm, pentru că inima noastră egoistă este întotdeauna atașată de ură, de răzbunare, de invidie. Cu toții am văzut familii distruse de dușmăniile familiale care se transmit de la o generație la alta. Frați care, în fața sicriului părinților, nu se salută pentru că păstrează în continuare vechile animozități. Se pare că este mai ușor să te atașezi de ură decât de iubire, iar aceasta, ca să spunem așa, este comoara diavolului. El se cuibărește mereu în mijlocul invidiei noastre, între dușmăniile noastre, și le face să crească, le păstrează acolo ca să distrugă. Să distrugă totul. De multe ori, distruge pentru lucruri de nimic. Dar se distruge astfel și imaginea lui Dumnezeu, care nu a venit ca să osândească, ci ca să ierte, acest Dumnezeu care este capabil să facă sărbătoare pentru un păcătos care se apropie, și uită de toate”.
„Când Dumnezeu ne iartă”, a continuat Papa Francisc, „uită de tot răul pe care l-am făcut. Cineva spunea: ‘Aceasta este boala lui Dumnezeu’. Nu are memorie, este capabil să își piardă memoria în aceste cazuri. Dumnezeu pierde memoria lucrurilor urâte ale multor păcătoși, ale păcatelor noastre. Ne iartă și merge mai departe. Ne cere numai aceasta: ‘Fă și tu la fel, învață să ierți!'” Prin parabola celor doi datornici, „generozitatea lui Isus ne învață că pentru a intra în cer trebuie să iertăm”, să dovedim „coerența iubirii” și „să iertăm din inimă”. De aceea, „când mergem să ne spovedim, ca să primim Sacramentul Împăcării, mai întâi să ne întrebăm: eu iert? Dacă simt că nu iert, să nu mă prefac că cer iertare, pentru că nu voi fi iertat. A cere iertare înseamnă a ierta. Stau împreună acestea două. Nu se pot despărți”.
„Domnul să ne ajute să înțelegem acest lucru și să ne plecăm capul, să nu fim mândri, să fim mărinimoși în iertare. Să iertăm cel puțin ‘din interes’. Cum așa? Da, să iertăm pentru că dacă eu nu iert, nu voi fi iertat. Cel puțin din acest motiv. Iertare întotdeauna”. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Papa Francisc s-a recules în adorație înaintea Preasfântului Sacrament, momentul de reculegere încheindu-se cu binecuvântarea euharistică. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)
