Papa Francisc: Fără Cristos se cade în moarte
29.03.2020, Vatican (Catholica) - Înainte de Duminica Floriilor, calendarul liturgic latin propune pentru această duminică episodul cu învierea lui Lazăr, un episod în care parcă „atingem cu mâna faptul că Dumnezeu este viață și dăruiește viață, dar ia asupra Sa drama morții”. Afirmația a fost făcută de Papa Francisc la discursul dinaintea rugăciunii Angelus. Redăm alocuțiunea după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia din această a cincea duminică din Postul Mare este cea a învierii lui Lazăr (cf. In 11,1-45). Lazăr era fratele lui Marta și Maria; erau foarte buni prieteni ai lui Isus. Când el ajunge în Betania, Lazăr este mort deja de patru zile; Marta aleargă în întâmpinarea Învățătorului și îi spune: „Dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit!” (v. 21). Isus îi răspunde: „Fratele tău va învia” (v. 23); și adaugă: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi” (v. 25). Isus se arată ca Stăpânul vieții, Cel care este capabil să dea viața chiar și celor morți. Apoi ajung Maria și alte persoane, toți în lacrimi, și atunci Isus – spune evanghelia – „s-a înfiorat în spirit și […] a lăcrimat” (v. 33.35). Cu această tulburare în inimă, merge la mormânt, îi mulțumește Tatălui care îl ascultă mereu, spune să se deschidă mormântul și strigă tare: „Lazăr, vino afară!” (v. 43). Și Lazăr iese „legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză, iar fața lui era înfășurată cu un ștergar” (v. 44).
Aici atingem cu mâna faptul că Dumnezeu este viață și dăruiește viață, dar ia asupra Sa drama morții. Isus ar fi putut să evite moartea prietenului Lazăr, dar a voit să își însușească durerea noastră cauzată de moartea persoanelor dragi, și mai ales a voit să arate stăpânirea lui Dumnezeu asupra morții. În acest text din evanghelie vedem că credința omului și atotputernicia lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu se caută și în sfârșit se întâlnesc. Este ca un drum dublu: credința omului și atotputernicia iubirii lui Dumnezeu care se caută și la sfârșit se întâlnesc. Vedem aceasta în strigătul Martei și al Mariei și al nostru al tuturor cu ele: „Dacă ai fi fost aici!…” Și răspunsul lui Dumnezeu nu este un discurs, nu, răspunsul lui Dumnezeu la problema morții este Isus: „Eu sunt învierea și viața… Aveți credință! În mijlocul plânsului continuați să aveți credință, chiar dacă moartea pare că a învins. Ridicați piatra de la inima voastră! Lăsați Cuvântul lui Dumnezeu să readucă viața acolo unde este moarte.”
Și astăzi Isus ne repetă: „Ridicați piatra”. Dumnezeu nu ne-a creat pentru mormânt, ne-a creat pentru viață, frumoasă, bună, bucuroasă. Însă „prin invidia diavolului a intrat moartea în lume” (Înț 2,24), spune Cartea Înțelepciunii, iar Isus Cristos a venit să ne elibereze de lațurile sale. Așadar, suntem chemați să ridicăm pietrele a tot ceea ce are legătură cu moartea: de exemplu, ipocrizia cu care se trăiește credința, este moarte; critica distructivă față de alții, este moarte; ofensa, calomnia, este moarte; marginalizarea săracului, este moarte. Domnul ne cere să ridicăm aceste pietre de pe inimă și atunci viața va înflori iarăși în jurul nostru. Cristos trăiește, și cine îl primește și aderă la El intră în contact cu viața. Fără Cristos, sau în afara lui Cristos, nu numai că nu este prezentă viața, ci se cade din nou în moarte.
Învierea lui Lazăr este și semn al regenerării care se realizează în credincios prin Botez, cu inserarea deplină în misterul pascal al lui Cristos. Prin acțiunea și forța Duhului Sfânt, creștinul este o persoană care merge în viață ca o creatură nouă: o creatură pentru viață și care merge spre viață. Fecioara Maria să ne ajute să fim compătimitori ca Fiul său Isus, care și-a însușit durerea noastră! Fiecare dintre noi să fie aproape de cei care sunt în încercare, devenind pentru ei o reflexie a iubirii și a duioșiei lui Dumnezeu, care eliberează de moarte și face să învingă viața!
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
În zilele trecute, secretarul general al Națiunilor Unite a lansat un apel pentru o „încetare globală și imediată a focului în toate colțurile lumii”, amintind de actuala urgență datorită lui COVID-19, care nu are granițe. Un apel la încetare totală a focului. Mă asociez cu aceia care au primit acest apel și îi invit pe toți să îl preia oprind orice formă de ostilitate războinică, favorizând crearea de coridoare pentru ajutorul umanitar, deschiderea la diplomație, atenția față de cel care se află în situație de vulnerabilitate mai mare.
Angajarea comună împotriva pandemiei să facă pe toți să recunoască nevoia noastră de a întări legăturile fraterne ca membri ai unei singure familii. Îndeosebi, să trezească în responsabilii națiunilor și în celelalte părți aflate în cauză o angajare reînnoită pentru depășirea rivalităților. Conflictele nu se rezolvă prin război! Este necesar să se depășească antagonismele și contrastele, prin dialog și o căutare constructivă a păcii.
În acest moment gândul meu se îndreaptă în mod special la toate persoanele care îndură vulnerabilitatea de a fi constrânși să trăiască în grup: case de odihnă, cazărmi… În mod deosebit aș vrea să menționez persoanele din închisori. Am citit o notă oficială a Comisiei Drepturilor Umane care vorbește despre problema închisorilor supraaglomerate, care ar putea să devină o tragedie. Cer autorităților să fie sensibile față de această problemă gravă și să ia măsurile necesare pentru a evita tragedii viitoare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine; eu fac aceasta pentru voi. Poftă bună și la revedere.
