ÎPS Aurel Percă: Să îndepărtăm piatra pusă pe mormântul inimii noastre

01.04.2020, București (Catholica) - ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Iosif duminică, 29 martie 2020, a V-a din timpul liturgic al Postului Mare, alături de pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei, pr. Gabriel Popa, secretar eparhial, pr. diac. Ștefan Lenghen. Sfânta Liturghie a fost celebrată fără popor, conform hotărârilor guvernamentale în vigoare. Această perioadă de carantină, a spus Arhiepiscopul de București, „ne-a învățat multe lucruri și vom avea încă multe de aflat asupra modului de a ne trăi credința în momentele când suntem împiedicați să mergem în biserici pentru celebrarea Euharistiei… Fiecare în familia proprie este invitat în zi de duminică și de sărbătoare să dedice un timp potrivit pentru a se hrăni la masa Cuvântului și să se lase primit în sânul Preasfintei Treimi în lauda cerească.”

„Nu putem celebra Euharistia împreună, dar experimentăm o nouă formă de rugăciune comunitară, care se înrădăcinează în preoția noastră pe care am primit-o la Botez și ne trimite la experiența primilor creștini care se adunau în case, la Biserica domestică”. În situația actuală, Biserica domestică este „locul unde se poate urmări împreună Sfânta Liturghie în imposibilitatea de deplasare într-o biserică; Biserica domestică, de casă, este spațiul vital al unei familii care se transformă într-un mic templu, unde Cristos se așază la aceeași masă cu membrii familiei, pentru a ne hrăni din Cuvântul Său și cu Trupul Său, prin Împărtășania spirituală. Și poate nu ne-am gândit vreodată că vom trăi această realitate în familiile noastre, să fim o Biserică domestică, de casă… Starea de urgență actuală ne obligă să descoperim valorile prezente în această Biserică în miniatură.”

Arhiepiscopul Mitropolit de București a vorbit pe marginea Evangheliei duminicii, care prezintă episodul cu învierea lui Lazăr, în care „putem să descoperim închiderile noastre mintale și mortul care este în noi și care simte nevoia să iasă din propriul mormânt pentru a se întâlni cu Domnul vieții”. „Evanghelia începe cu Isus care se află față în față cu prietenia și moartea, iubirea și durerea… De câte ori, în viața noastră, nu ne găsim în aceste situații așa de pline de umanitate? De câte ori nu ne oprim și noi, plângem, ne emoționăm în fata morții unei persoane pe care o iubim? Și pe Isus îl găsim în această situație și nici o altă pagină din Evanghelie nu ni-l descrie așa uman: ‘Și Isus a lăcrimat’, a plâns… pentru moartea lui Lazăr, prietenul Său.”

Evanghelia ne invită să primim cuvintele lui Isus: „Eu sunt învierea și viața” și să credem în El. „A crede… ce greutate pentru inimă, câtă greutate pentru a intra în logica lui Dumnezeu! Și cu toate acestea, aceasta este logica care este pusă sub ochii noștri… Isus cheamă pe toți la viață, eliberându-ne nu numai de moartea fizică, ci și de cea spirituală. Nu o moarte care trebuie așteptată în viitor, ci în prezent, acolo unde viața noastră deseori se prezintă stinsă, imobilă, cuprinsă de descurajare, de multe ori parcă fără sens, lipsită de iubire, adică suntem cuprinși de acea boală spirituală care ne face să murim înăuntru, din cauza unui adevărat virus spiritual. Isus ne eliberează de această situație pentru o viață capabilă să depășească moartea. Cine crede acest lucru, este deja înviat în Cristos, este cu un picior în viața veșnică… Suntem invitați să ieșim din mormintele noastre, din cavourile noastre, din întunericul nostru, din ascunzișuri unde ne-am refugiat pentru a nu da ochii cu Dumnezeu, înmormântați de multe ori sub o piatră groasă și grea.”

În încheierea predicii, ÎPS Aurel s-a adresat credincioșilor, „copii, tineri, părinți, bunici”, îndemnându-i ca, „fiecare în propriile case, să reînnoim credința noastră cerând să ne întoarcem la o credință autentică, adevărată, punându-ne mai mult încrederea în Dumnezeu… Parcă în această zile simțim nevoia să credem mai mult, să iubim mai mult, dorim să ieșim din nesiguranță, din îndoieli, dorim ca moartea care ne amenință să stea departe de noi. Da, dar vă îndemn pe toți, și o spun și mie însumi: să îndepărtăm piatra cea mare și groasă pusă pe mormântul inimii noastre pentru a face să intre lumina Paștelui. În afara mormântului vom găsi, împreună cu Cristos cel Înviat, atâtea alte persoane care ne iubesc. Sunt aceleași care ne-au însoțit în multe ocazii, care au plâns, care s-au rugat. Să fie rugăciunea noastră, înainte de toate, o abandonare plină de încredere în Domnul, nu pentru a evita durerea în suferințe, ci ca să ne ajute să înțelegem că în suferință Dumnezeu este de partea noastră și că iubirea Sa ne însoțește nu în mormânt, nu la înmormântare, ci la viața veșnică.”

Sursa: Angelus.com.ro