Calea Crucii din 2020: În Vinerea Sfântă, meditații din închisoare
07.04.2020, Vatican (Catholica) - Cinci deținuți, o familie victimă a unei omucideri, fiica unui condamnat pe viață, o educatoare, un judecător de supraveghere, mama unui deținut, un catehet, un preot acuzat pe nedrept, un călugăr voluntar, un polițist: toți aceștia sunt legați de Capelanatul închisorii „Due Palazzi”, din Padova, și sunt autorii meditațiilor care vor fi citite în cursul rugăciunii „Via Crucis” care, în acest an marcat de pandemia de coronavirus, va fi prezidată de Papa Francisc pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru și nu la Colosseum, cum se obișnuia în fiecare an, citim în materialul de pe VaticanNews.va, semnat de Anca Mărtinaș.
În Vinerea Sfântă din acest an, 10 aprilie, cu începere de la ora Romei 21, Papa Francisc va prezida rugăciunea Calea Sfintei Cruci pe esplanada Bazilicii San Pietro. Textele meditațiilor se doresc a fi o formă de însoțire a lui Isus pe drumul Calvarului, însă sunt ecoul „vocii răgușite a persoanelor care reprezintă lumea închisorilor”, „fiind o ocazie de a asista la imensul duel între Viață și Moarte, descoperind cum firele binelui se împletesc în mod inevitabil cu firele răului”, după cum se spune în introducerea broșurii conținând textele meditațiilor, care au fost adunate de pr. Marco Pozza și de voluntara Tatiana Mario, publicate de Libreria Editrice Vaticana.
„În închisoare, Isus m-a căutat”, „iubirea este mai puternică decât răul”, „în lume există și bunătate”, „privirea de iubire dintre mamă și fiu”, „visul de a fi un Simon din Cirene pentru alții” – sunt doar câteva dintre reflecțiile scoase la iveală de autorii meditațiilor Căii Sfintei Cruci din acest an. Cel care a comentat prima stațiune, „Isus este condamnat la moarte”, este un deținut condamnat la închisoare pe viață. „Și eu am auzit asupra mea strigătul: ‘Răstignește-l! Răstignește-l!'”, scrie el. Răstignirea lui a început pe vremea când era un copil marginalizat care azi se descrie pe sine ca semănând mai mult cu Baraba decât cu Cristos. „După 20 de ani de când sunt în închisoare încă n-am pierdut capacitatea de a plânge, de a mă rușina de răul înfăptuit… însă am căutat întotdeauna ceva care să reprezinte viața”. Azi, „simt în inimă că acel Om nevinovat, Isus, condamnat ca și mine, a venit să mă caute în închisoare pentru a mă educa în spiritul vieții”.
Meditațiile celei de-a doua stațiuni au fost scrise de o mamă și de un tată a căror fiică a fost ucisă. „Am avut o viață plină de sacrificii, fondată pe muncă și familie. Deseori ne întrebăm: De ce ne-a lovit tocmai pe noi acest chin? Nu ne găsim pacea… În momentul în care pare că disperarea ne subjugă, Domnul ne vine în ajutor în diferite moduri, dăruindu-ne harul iubirii conjugale, sprijinindu-ne unul pe celălalt în momentele de dificultate”. „Nu m-am lăsat nici măcar un moment pradă tentației de a-mi abandona fiul în fața realității condamnării”, afirmă mama unui deținut, care comentează cea de-a patra stațiune, „Isus o întâlnește pe Mama Sa”. „Simt apropierea Maicii Domnului… Ei i l-am încredințat pe fiul meu: doar Preacuratei pot să îi încredințez temerile mele, pentru că și ea le-a trăit urcând drumul Calvarului”.
Căderea și ridicarea de fiecare dată reprezintă mărturia unui deținut care se vede pe sine în ceea ce contemplăm în stațiunea a IX-a: „Isus care pentru a treia oară”. „Asemenea lui Petru, am încercat să găsesc mii de scuze la greșelile mele: straniu este faptul că, de fiecare dată, un fragment de bine a rămas întotdeauna aprins înăuntrul meu”. El încheie astfel: „Este adevărat să m-am spart în mii de cioburi, însă este minunat faptul că aceste cioburi pot fi încă recompuse. Nu este ușor, însă este unicul lucru care are valoare aici, în închisoare.” În cea de-a XI-a stațiune a Căii Crucii, „Isus este răstignit pe cruce”, meditația aparține unui preot mai întâi acuzat și apoi achitat. Via Crucis a acestui preot a durat zece ani: „În ziua în care am fost achitat fără rezerve am descoperit că eram mai fericit decât cu zece ani în urmă: am atins cu mâna acțiunea lui Dumnezeu în viața mea. Răstignirea pe cruce mi-a iluminat preoția”.
În stațiunea a XIII-a – „Isus este luat jos de pe cruce” – meditația aparține unui călugăr care, de 60 de ani, face voluntariat în închisori. „Noi, creștinii, cădem deseori în măgulirea de a ne simți mai buni decât alții… Trecând de la o celulă la alta văd moartea care locuiește acolo.” Misiunea călugărului este de a se opri în tăcere în fața „atâtor chipuri devastate de rău și de a asculta acele persoane cu milostivire”. „Isus este depus în mormânt” este ultima stațiune. Meditația a fost scrisă de un polițist din penitenciar, diacon permanent. În munca sa, este zilnic în contact direct cu suferința și știe că în închisoare „un om bun ar putea deveni un sadic, iar un om rău ar putea deveni mai bun „. Este conștient că depinde și de el, de aceea încearcă să își îndeplinească activitatea prin gesturi și cuvinte care exprimă o atenție concretă, în măsură să redea speranța unor persoane resemnate și înspăimântate de ideea de a fi respinse de societate odată încheiată ispășirea pedepsei. „În închisoare, le amintesc că – cu Dumnezeu – păcatul nu va avea niciodată ultimul cuvânt”.
