La 74 de ani va deveni preot
31.03.2007, Brazilia (Catholica) - La 19 august, Valdomiro Marcon va deveni cea mai în vârstă persoană din Brazilia hirotonită vreodată. La 74 de ani, el afirmă că dorinţa cea mai fierbinte a lui este să celebreze Sfânta Liturghie, după care poate muri în pace. După ce a ieşit în tinereţe din seminar a intrat în armată apoi s-a însurat. Acum şase luni a devenit văduv după 46 de ani de căsătorie. Are trei copii şi cinci nepoţi. Nu şi-a pierdut niciodată, afirmă el, dorinţa de a-l sluji pe Dumnezeu ca preot. Conform cotidianului Correio Braziliense, Valdomiro „cu nerăbdarea unui adolescent, aşteaptă ziua în care va sta în faţa altarului celebrând prima Liturghie”. „Oare va rezista inima mea?”, se întreabă Valdomiro gândindu-se cu emoţie la acel moment.
Valdomiro s-a născut în Rio Grande do Sul. La 9 ani mama i-a murit iar tatăl a trebuit să aibă grijă de el şi de ceilalţi şase fraţi. La 11 ani a fost trimis într-o mănăstire capucină, dar la 18 ani i s-a spus că nu are vocaţie. După ce a făcut armata a urmat studii de contabilitate şi a lucrat la o bancă. A întâlnit-o pe Lelie cu care s-a căsătorit la 29 de ani. În 1975 a participat la exerciţiile spirituale organizate într-o parohie unde a experimentat o întâlnire profundă cu Dumnezeu şi s-a decis să intre în Mişcarea Carismatică. În 1991 a început să studieze teologia şi după ce soţia lui a murit de cancer s-a hotărât să ajungă preot. „Vreau să îmi petrec restul vieţii ajutând şi consolând oamenii. Vreau să îi dau lui Dumnezeu viaţa mea”, a spus Valdomiro. „Iubirea mea este dedicată acum lui Dumnezeu. Puţinii bani pe care îi am îi dau copiilor mei.” El a mai explicat că nu doreşte să ajungă preot pentru a fugi de durerea morţii soţiei lui. „Nu este o evadare, pentru că nu mă simt gol, ci este dorinţa mea de a fi util, de a-mi ajuta semenii.”
