Cardinalul Ouellet: Este nevoie de o mai mare implicare a femeilor în seminarii
26.04.2020, Vatican (Catholica) - Cardinalul Marc Ouellet, prefectul Congregației pentru Episcopi, a declarat vineri că Biserica are nevoie de mai multe femei implicate direct în seminarii, în formarea viitorilor preoți. „Cred că pentru preot, învățarea relaționării cu femeile în contextul formării este un factor umanizant, care promovează echilibrul personalității și afectivității bărbatului”, a spus prelatul într-un interviu pentru ediția din luna mai a revistei „Donne Chiesa Mondo”.
În interviu, Cardinalul canadian a spus că crede că „experiența colaborării cu femeile la nivel de egalitate îl ajută pe candidatul la preoție să își înțeleagă viitoarea slujire și cum le va respecta și va colabora cu ele”. „Dacă nu începem în timpul formării, preotul riscă să își trăiască relația cu femeile într-un mod clerical”, a sugerat el. Răspunzând la întrebările referitoare la femeile implicate în formarea preoților, Cardinalul Ouellet a spus că crede că Biserica va beneficia foarte mult de o prezență sporită a femeilor în echipele de formare din seminar, ca profesori de teologie, de filozofie și de spiritualitate, și „în special în discernământul vocațional”.
„În acest domeniu avem nevoie de opinia femeilor, de intuiția lor, de capacitatea lor de a înțelege latura umană a candidaților, de gradul lor de maturitate emoțională sau psihologică”, a afirmat prelatul. A spus și că crede că femeile au mult de contribuit la formarea umană din seminarii, aspect care, a susținut el, este adesea subdezvoltat. „Este necesar să se evalueze gradul de libertate al candidaților, capacitatea lor de a fi coerenți, de a-și stabili un plan de viață, precum și identitatea lor psihosocială și psihosexuală.” Cardinalul a adăugat că femeile ar putea fi, de asemenea, de ajutor în însoțirea spirituală, dar a spus că a considerat că este cel mai bine ca doar preoții să fie directori spirituali pentru seminariști. „Nu este doar o chestiune de promovare a femeilor, ci de a le considera ca parte integrantă a întregii formări.”
Întrebat de ce există uneori o „‘angoasă’ reciprocă în relațiile dintre preoți și femei, Cardinalul a spus că problema este probabil mai profundă decât o lipsă de formare a modului în care ‘femeia este tratată în familii’.” Angoasa, a sugerat el, are la bază frica, despre care a susținut că este mai des prezent la bărbați decât la femei. „Pentru un preot, pentru un seminarist, femeia reprezintă un pericol! În timp ce, în realitate, adevăratul pericol sunt bărbații care nu au o relație echilibrată cu femeile”, a spus el, argumentând că „acest lucru trebuie să îl schimbăm radical”. „Din acest motiv, în timpul pregătirii este important să existe contacte, comparații, schimburi” cu femeile. „Acest lucru ajută candidatul să interacționeze cu femeile într-un mod natural și, de asemenea, să facă față provocării pe care prezența femeilor o reprezintă, atracției față de femei. Acest lucru trebuie învățat și învățat încă de la început, neizolând viitorii preoți care apoi se regăsesc brutal în realitate; atunci ei pot pierde controlul”, a spus el.
Întrebat dacă crede că prezența mai multor femei în seminar ar fi putut contribui la prevenirea unora dintre incidentele de abuz din Biserică, Cardinalul Ouellet a spus: „Există cu siguranță o parte de adevăr aici”. A spus că atunci când interacțiunea dintre bărbați și femei este absentă „există riscul de a dezvolta compensații” care pot fi exprimate într-o relație proastă cu hrana, „în exercitarea puterii sau în relații închise, o închidere ce devine manipulare, control… și care poate duce la abuzuri de conștiință și la abuzuri sexuale”. „Donne Chiesa Mondo” (Femei Biserică Lume) este o revistă lunară publicată de L’Osservatore Romano. Interviul cu Cardinalul Ouellet face parte din ediția din mai, care va fi publicată pe 26 aprilie. Interviul a fost făcut disponibil în italiană și franceză de Vatican News, pe 24 aprilie.

BIBLIA CATOLICĂ — SCRISOAREA ÎNTÂI A SF. APOSTOL PAUL CĂTRE TIMOTEI.
Capitolul 3. ALEGEREA MINIŞTRILOR SACRI. CANDIDATUL LA EPISCOPAT
Este vrednic de crezare acest cuvânt: Dacă cineva râvneşte episcopatul, doreşte un lucru bun”.
[***] EPISCOPUL TREBUIE SĂ FIE fără reproş, BĂRBATUL UNEI SINGURE SOŢII, sobru, înţelept, cuviincios, ospitalier, capabil să-i înveţe pe alţii. Să nu fie beţiv, nici violent, ci să fie blând, necertăreţ, dezlipit de bani!
[***] Să-şi organizeze bine casa proprie, ţinându-şi COPIII sub ascultare cu toată demnitatea!
Căci dacă cineva nu ştie să-şi organizeze PROPRIA CASĂ, cum se va îngriji de BISERICA LUI DUMNEZEU?
Să nu fie de curând botezat, ca să nu se mândrească şi să cadă în condamnarea diavolului!
Trebuie să aibă o bună mărturie şi de la cei din afară, ca să nu cadă în dispreţul şi în laţul diavolului.
CANDIDAŢII LA DIACONAT
Tot la fel şi DIACONII trebuie să fie oameni demni, de cuvânt, nu mari băutori de vin, nu [doritori] de câştig necinstit, ci să aibă misterul credinţei într-o conştiinţă curată!
Iar aceştia trebuie să fie mai întâi puşi la probă. Apoi, dacă sunt fără cusur, să-şi îndeplinească diaconia!
[***] La fel şi SOŢIILE să fie femei demne, să nu fie calomniatoare, să fie sobre, fidele în toate!
[***] DIACONII SĂ FIE FIECARE SOȚUL UNEI SINGURE SOŢII, să-şi conducă bine COPIII şi CASELE PROPRII,
pentru că cei care slujesc bine dobândesc un loc de cinste şi mult curaj în credinţa care este în CRISTOS ISUS!
Motivare teologică
Îţi scriu acestea sperând că voi veni în curând la tine, dar dacă întârzii, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, coloana şi temelia adevărului! Şi fără îndoială, mare este misterul evlaviei:
Cel care s-a arătat în trup a fost justificat în Duh,
s-a arătat îngerilor, a fost predicat printre păgâni,
a fost crezut în lume, a fost ridicat în glorie.
https://bibliacatolica.ro/category/biblia/2-noul-testament/61-scrisoarea-intai-a-sf-apostol-paul-catre-timotei/page/3/