Anunțuri din Dieceza de Timișoara

04.06.2020, Timișoara (Catholica) - 1. Sf. Liturghii din curtea Ordinariatului Episcopal
În data de 7 iunie și 14 iunie 2020, începând cu ora 11.00, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, va celebra o Sf. Liturghie în curtea Ordinariatului Episcopal. În cursul săptămânii, Sf. Liturghii se celebrează la ora 7.15. Toate Sf. Liturghii vor fi transmise și în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.
2. Sf. Liturghie cu Membrii Mișcărilor Ecleziale
Luni, 8 iunie 2020, începând cu ora 11.00, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, va celebra o Sf. Liturghie solemnă în curtea Ordinariatului Episcopal la care vor participa membrii mișcărilor ecleziale din Dieceza de Timișoara. Sf. Liturghie va fi transmisă și în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.
3. Adorație euharistică la nivel mondial
În cadrul pregătirilor pentru Congresul Euharistic Internațional reprogramat pentru anul 2021 de la Budapesta, Comisia de organizare a Congresului a lansat o invitație la Adorație Euharistică la nivel mondial pentru sâmbătă, 13 iunie 2020, ora 17.00. Cu privire la situația creată de pandemie, credincioșii au posibilitatea de a se implica și individual prin rugăciune, Sf. Rozariu, lecturi din Sf. Scriptură, și să menționeze acest lucru pe site-ul acestui eveniment, prin specificarea numelui si codului poștal al localității respective. La Adorație, până acum, s-au înregistrat participanți din mai multe parohii ale Diecezei de Timișoara. Acele parohii, care doresc să se înregistreze, o pot face pe site-ul corpusdomini.iec2020.hu.
Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro
