Vietnamul mai aproape de relaţii diplomatice cu Vaticanul
13.03.2007, Vatican (Catholica) - Conform unui anunţ al Vaticanului, guvernul vietnamez afirmă că face paşi înspre întreţinerea de relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun. Delegaţia Vaticanului s-a întors la Roma ieri după o vizită efectuată între 5 şi 11 martie în Vietnam. Ea a fost condusă de Mons. Pietro Parolin, subsecretarul Vaticanului pentru relaţiile cu statele.
În anunţul Biroului de Presă al Vaticanului se spune: „Întâlnirea cu Comitetul pentru Afacerile Religioase, prezidat de dl. Nguyên The Doanh, a avut loc într-o atmosferă cordială, sinceră şi respectuoasă.” Se mai spune apoi că guvernul vietnamez „admite posibilitatea analizării documentului din 18 iunie 2004 în care este trasată politica guvernului vietnamez privitoare la problemele religioase, numirea Episcopilor, precum şi alte teme legate de viaţa şi activităţile Bisericii Catolice în Vietnam”. Catolicii vietnamezi sunt în număr de 6 milioane, reprezentând 7% din populaţie.
Biroul de Presă a mai anunţat: „Sfântul Scaun a sperat dintotdeauna că credincioşilor catolici li se va permite să contribuie în mai mare măsură la răspândirea valorilor morale, în special la formarea tinerilor, într-o perioadă de schimbări socioeconomice rapide. Ambele părţi au subliniat că problemele existente pot să fie rezolvate de comun acord, prin dialog răbdător şi constructiv.” Vaticanul a mai spus că „de fiecare dată cu aceste ocazii a fost adusă în discuţie normalizarea relaţiilor cu Sfântul Scaun. La aceasta, partea vietnameză a dat asigurări că, la cererea premierului, organismele competente lucrează deja la problemă, fiind examinate modalităţi realiste de începere a relaţiilor diplomatice.” Comunicatul se încheie spunând că „delegaţia Vaticanului a transmis tuturor încurajarea şi binecuvântarea Sfântului Părinte”.
