Papa Francisc: Misiunea Bisericii și a creștinilor
18.10.2020, Vatican (Catholica) - Misiunea Bisericii și a creștinilor este „să vorbească despre Dumnezeu și să îl mărturisească bărbaților și femeilor din propriul timp”, a spus Papa Francisc astăzi. Pornind de la evanghelia zilei din ritul latin, cu cursa întinsă lui Isus pornind de la o monedă, Sfântul Părinte a spus că răspunsul lui Isus „dă criteriul distincției dintre sfera politică și sfera religioasă”, dar și „orientări clare pentru misiunea credincioșilor din toate timpurile, și pentru noi astăzi”. Iată alocuțiunea integrală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia din această duminică (cf. Mt 22,15-21) ni-l arată pe Isus confruntându-se cu ipocrizia adversarilor Săi. Ei îi fac multe complimente – la început, multe complimente – însă după aceea îi pun o întrebare capcană pentru a-l pune în dificultate și a-l discredita în fața poporului. Îl întreabă: „Este permis sau nu a da tribut Cezarului?” (v. 17), adică a plăti taxe Cezarului. În acel timp, în Palestina, dominația imperiului roman era tolerată rău – și se înțelege, erau niște invadatori – și din motive religioase. Pentru populație, cultul împăratului, subliniat și de imaginea sa pe monede, era o injurie adusă Dumnezeului lui Israel. Interlocutorii lui Isus sunt convinși că nu există o altă alternativă în întrebarea lor: ori un „da” ori un „nu”. Așteptau, tocmai pentru că ei cu această întrebare erau siguri că îl pun pe Isus la colț și îl vor face să cadă în capcană. Însă El cunoaște răutatea lor și se eliberează din capcană. Le cere să îi arate moneda, moneda taxelor, a tributului, o ia în mâini și întreabă a cui este imaginea imprimată. Aceia răspund că este a Cezarului, adică a împăratului. Atunci Isus răspunde: „Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (v. 21).
Cu acest răspuns, Isus se situează deasupra polemicii. Isus, mereu deasupra. Pe de o parte, recunoaște că tributul față de Cezar trebuie plătit – și pentru noi, taxele trebuie plătite – pentru că imaginea de pe monedă este a lui; însă mai ales amintește că fiecare persoană poartă în sine o altă imagine – o purtăm în inimă, în suflet: aceea a lui Dumnezeu, și de aceea lui, și numai lui, fiecare îi datorează propria existență, propria viață. În această afirmație a lui Isus se află nu numai criteriul distincției dintre sfera politică și sfera religioasă, ci reies orientări clare pentru misiunea credincioșilor din toate timpurile, și pentru noi astăzi. A plăti taxele este o obligație a cetățenilor, precum și respectarea legilor drepte ale statului. În același timp, este necesar de afirmat primatul lui Dumnezeu în viața umană și în istorie, respectând dreptul lui Dumnezeu asupra a ceea ce îi aparține.
De aici derivă misiunea Bisericii și a creștinilor: să vorbească despre Dumnezeu și să îl mărturisească bărbaților și femeilor din propriul timp. Fiecare dintre noi, prin Botez, este chemat să fie prezență vie în societate, însuflețind-o cu evanghelia și cu limfa vitală a Duhului Sfânt. Este vorba de a ne angaja cu smerenie, și în același timp cu curaj, aducând propria contribuție la edificarea civilizației iubirii, unde domnesc dreptatea și fraternitatea. Maria Preasfântă să îi ajute pe toți să alunge orice ipocrizie și să fie cetățeni cinstiți și constructivi. Și să ne susțină pe noi, discipoli ai lui Cristos, în misiunea de a da mărturie că Dumnezeu este centrul și sensul vieții.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Astăzi celebrăm Ziua Misionară Mondială, care are ca temă „Iată-mă, trimite-mă pe mine! Țesători de fraternitate”. Este frumos acest cuvânt „țesători”: fiecare creștin este chemat să fie un țesător de fraternitate. Sunt astfel în mod special misionarii și misionarele – preoți, consacrați și laici – care seamănă Evanghelia în marele ogor al lumii. Să ne rugăm pentru ei și să le dăm sprijinul nostru concret. În acest context doresc să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru multa așteptata eliberare a pr. Pier Luigi Maccalli… – îl salutăm cu aceste aplauze! – care a fost răpit în urmă cu doi ani în Niger. Ne bucurăm și pentru că împreună cu el au fost eliberați alți trei ostatici. Să continuăm să ne rugăm pentru misionari și cateheți, precum și pentru cei care sunt persecutați sau sunt răpiți în diferite părți ale lumii.
Doresc să adresez un cuvânt de încurajare și sprijin pescarilor arestați de peste o lună în Libia și celor din familiile lor. Încredințându-se Mariei Steaua Mării să mențină vie speranța de a putea îmbrățișa în curând pe cei dragi ai lor. Mă rog și pentru diferitele colocvii în desfășurare la nivel internațional, pentru ca să fie relevante pentru viitorul Libiei. Frați și surori, a venit ora de a opri orice formă de ostilitate, favorizând dialogul care să ducă la pacea, la stabilitatea și la unitatea țării. Să ne rugăm împreună pentru pescari și pentru Libia, în tăcere.
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini din diferite țări. Îndeosebi, salut și binecuvântez cu afect comunitatea peruviană din Roma, adunată aici cu venerata imagine a lui Señor de los Milagros. Aplauze pentru comunitatea peruviană! Salut și voluntarii de la Ente Italiano Tutela animali e Legalità. Și urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
