Papa Francisc: Apropiere și vigilență

29.11.2020, Vatican (Catholica) - Duminică, prima din Advent, Papa Francisc a celebrat Liturghia cu 11 dintre noii Cardinali creați în Consistoriul ce a avut loc cu o zi înainte. Pornind de la lecturile zilei, la predică Sfântul Părinte s-a concentrat pe două cuvinte cheie: apropiere și vigilență – „apropiere a lui Dumnezeu și vigilența noastră”. Legat de primul cuvânt cheie, a subliniat că noi trebuie mereu să îi cerem Domnului să se apropie. „El vrea să vină aproape de noi, însă se propune, nu se impune; ne revine nouă să nu încetăm să îi spunem: ‘Vino!’ Ne revine nouă, este rugăciunea Adventului: ‘Vino!’ Isus – ne amintește Adventul – a venit între noi și va veni din nou la sfârșitul timpurilor. Însă, ne întrebăm, la ce anume folosesc aceste veniri dacă nu vine astăzi în viața noastră? Să îl invităm.”

Vorbind apoi despre vigilență, Pontiful a explicat că noi suntem acum în noapte: „Da, acum nu trăim ziua, ci în așteptarea zilei, între întunecimi și trude. Ziua va veni atunci când vom fi cu Domnul. Va veni, să nu ne descurajăm: noaptea va trece, va apare Domnul, ne va judeca El care a murit pe cruce pentru noi.” A admis apoi că a veghea nu este ușor, căci „noaptea este natural să se doarmă”. A amintit de eșecul discipolilor lui Isus, când li s-a cerut să vegheze – în final „au ațipit”. În acest context a vorbit despre somnul mediocrității, respectiv al indiferenței. Despre primul a spus că „vine atunci când uităm prima iubire și mergem înainte din inerție, având grijă numai de viața liniștită. Însă fără elanuri de iubire față de Dumnezeu, fără a aștepta noutatea sa, se devine mediocri, lâncezi, lumești. Și aceasta corodează credința, deoarece credința este contrariul mediocrității: este dorință arzătoare de Dumnezeu, este îndrăzneală continuă de convertire, este curaj de a iubi, înseamnă a merge mereu înainte.”

Papa a explicat și cum se poate lupta cu somnul mediocrității, indicând spre rugăciune ca soluție. „A ne ruga înseamnă a aprinde o lumină în noapte. Rugăciunea trezește din lâncezeala unei vieți orizontale, înalță privire în sus, ne sintonizează cu Domnul. Rugăciunea îi permite lui Dumnezeu să fie aproape de noi; de aceea eliberează de singurătate și dă speranță. Rugăciunea oxigenează viața: așa cum nu se poate trăi fără a respira, tot așa nu putem fi creștini fără a ne ruga. Și este atâta nevoie de creștini care să vegheze pentru cel care doarme, de adoratori, de mijlocitori, care zi și noapte să ducă în fața lui Isus, lumină a lumii, întunericul istoriei. Este nevoie de adoratori. Noi am pierdut un pic simțul adorației, de a sta în tăcere în fața Domnului, adorând. Aceasta este mediocritatea, lâncezeala.”

În continuare a vorbit despre somnul indiferenței. „Când ne rotim numai în jurul nostru și al nevoilor noastre, indiferenți față de nevoile celorlalți, noaptea coboară în inimă”, a spus el. Și în acest caz a sugerat o soluție: „vigilența carității. Caritatea este inima pulsantă a creștinului: așa cum nu se poate trăi fără puls, tot așa nu putem fi creștini fără caritate. Vreunuia i se pare că a simți compasiune, a ajuta, a sluji este ceva de perdanți! În realitate este unicul lucru câștigător, pentru că este deja proiectat spre viitor, spre ziua Domnului, când totul va trece și va rămâne numai iubirea. Cu faptele de milostenie ne apropiem de Domnul.” Pontiful a încheiat invitând la această rugăciune: „Vino, Doamne Isuse, avem nevoie de Tine. Vino aproape de noi. Tu ești lumina: trezește-ne din somnul mediocrității, deșteaptă-ne din întunericul indiferenței. Vino, Doamne Isuse, fă vigilente inimile noastre care acum sunt distrase: fă-ne să simțim dorința de a ne ruga și nevoia de a iubi.”